„Filmul poate fi cu adevărat bun doar atunci când camera de luat vederi devine ochiul unui poet. Cei care vând filme cred că nu poeţii fac să se vândă biletele de cinematograf. Ei nici nu bănuiesc cât de îndatorat le este poeţilor limbajul cinematografului. Fără ei, rezerva de „cuvinte” a filmelor ar fi prea limitată ca să mai poată fi pe placul spectatorului. Echivalentul unei gângăveli puerile nu l-ar putea constrânge să scoată banul din buzunar. Fără acoperirea poeziei, cinematograful ar fi rămas o simplă curiozitate tehnică…”
(Orson Welles, în Istoria Cinematografiei în capodopere, vol. V, de Tudor Caranfil)
