Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul Diferiți. Genul văzut de un primatolog, de Frans de Waal, apărut recent în traducerea lui Iulian Comănescu la Editura Humanitas.
Despre carte:
Relația dintre sex și gen în lumea primatelor stă în centrul cărții marelui etolog Frans de Waal. La capătul unei călătorii fascinante, în care examinăm în detaliu comportamentele oamenilor, cimpanzeilor și maimuțelor bonobo, aflăm în ce măsură perspectiva noastră asupra genului este influențată de cultură. Frans de Waal contestă ideile tradiționale, arătând că biologia nu justifică inegalitățile de gen, și pledează pentru un model mai incluziv, care să țină seama de diferențe.
Pe baza observațiilor științifice și a experiențelor personale, primatologul olandez navighează pe terenul complex al relațiilor dintre indivizi, abordând subiecte precum identitatea personală sau socializarea și punând în discuție teoriile științifice depășite și concepțiile greșite despre dominare, putere și jocul împerecherii.
Această explorare provocatoare, care împletește rigoarea științifică și compasiunea, ne invită să ne regândim perspectiva asupra rolurilor de gen și să promovăm o societate mai echitabilă și mai atentă la dinamica relațiilor sociale. Nimic din toate acestea nu este însă posibil în lipsa unei înțelegeri profunde a moștenirii noastre ancestrale.
Fragment în avanpremieră:
Cea mai tristă zi din cariera mea a început cu un telefon care m‑a anunțat că cimpanzeul meu favorit fusese masacrat de doi rivali. Când m‑am repezit, pe bicicletă, până la Grădina Zoologică Royal Burgers, în Olanda, l‑am găsit pe Luit zăcând într‑o baltă de sânge, descurajat, cu capul sprijinit de gratiile adăpostului de noapte. Deși de obicei e absent, a scos un oftat adânc atunci când l‑am mângâiat pe cap. Era prea târziu, din păcate. A murit în aceeași zi, pe masa de operație.
Rivalitatea dintre cimpanzeii masculi poate atinge o asemenea intensitate, încât aceștia să se ucidă între ei, și nu numai la grădina zoologică. Avem în momentul de față peste zece relatări cu privire la masculi cu rang înalt în ierarhie uciși în libertate în același gen de luptă pentru putere. Aspirând la vârful piramidei, masculii fac și desfac alianțe, se trădează reciproc și plănuiesc agresiuni. Da: plănuiesc, fiindcă atacul asupra lui Luit avusese loc în adăpostul de noapte, în care trei masculi adulți erau ținuți la distanță de restul coloniei. Lucrurile ar fi putut avea un alt deznodământ afară, pe insula mare, unde se află cea mai cunoscută colonie de cimpanzei din lume. Femelele cimpanzeu intervin fără probleme în ciocnirile dintre masculii aflați în competiție. Chiar dacă nu‑i putea împiedica pe aceștia să facă și să desfacă alianțe, Mama, femela alfa, pusese piciorul în prag în privința vărsării de sânge. Dacă ar fi fost la locul faptei, cu siguranță și‑ar fi adunat trupele ca să intervină.
Moartea prematură a lui Luit m‑a afectat foarte tare. Era un personaj foarte prietenos, care, în rolul său de lider, adusese pacea și armonia în colonie. Dar pe lângă asta, eram foarte dezamăgit. Până atunci, luptele la care asistasem se încheiaseră de fiecare dată cu o împăcare. Rivalii se sărutaseră și îmbrățișaseră după fiecare încăierare și păreau cât se poate de capabili să‑și gestioneze neînțelegerile. Cel puțin așa mi se păruse. Cimpanzeii masculi adulți sunt prietenoși unii cu alții în cea mai mare parte a timpului, se toaletează unii pe alții și se hârjonesc. Lupta sângeroasă care avusese loc îmi arătase că lucrurile pot scăpa de sub control și că aceiași masculi sunt capabili să se ucidă cu intenție între ei. Diferiți cercetători din teren îmi povestiseră despre atacuri care avuseseră loc în pădure în mod asemănător. Erau suficient de premeditate încât să le poți caracteriza drept „crime“.
Agresivitatea intensă a cimpanzeilor masculi are un echivalent feminin. Circumstanțele care o declanșează în cazul femelelor sunt destul de diferite însă. Și cei mai puternici masculi știu foarte bine că orice mamă se va transforma într‑o furtună dezlănțuită dacă aceștia ridică măcar un deget împotriva progeniturilor sale. O astfel de mamă va deveni atât de feroce și de tenace, încât nu va putea fi oprită de nimic. Ferocitatea cu care maimuțele femele își apără puii e mai mare decât cea de care sunt capabile atunci când se apără pe ele însele. Instinctul matern este atât de generalizat la mamifere, încât am ajuns să facem glume pe seama lui, ca atunci când candidata la funcția de vicepreședinte al Statelor Unite Sarah Palin a spus despre sine că e o „Mama Grizzly“.
Pornind de la asta, Gary Larson a desenat o caricatură în care un om de afaceri cu o geantă în mână intră într‑un lift în care se află un urs mare și unul mic. Legenda spune: „Atunci când Conroy, cu mintea la afacerile lui, a intrat în lift și s‑a băgat între femela grizzly și puiul ei, a urmat o tragedie“.
Fandis din junglele Thailandei, acei vânători care pe vremuri prindeau elefanți sălbatici pentru a fi folosiți la defrișări, nu se temeau atât de tare să captureze masculi. Bine legat cu frânghii, un astfel de exemplar era mai puțin periculos decât un pui mititel, atunci când îl prindeau în raza auditivă a mamei lui. Mulți fandis și‑au pierdut viața fiindcă au înfuriat femele elefant.
În specia noastră, instinctul protector al mamelor este atât de notoriu, încât, conform Vechiului Testament, regele Solomon a recurs la el. Față în față cu două femei care susțineau ambele că sunt mamele aceluiași copil, regele a cerut o sabie. Le‑a propus femeilor să taie în două copilul, astfel încât fiecare dintre ele să se aleagă cu o jumătate din el. Una din femei a acceptat verdictul, dar cealaltă a protestat și a cerut ca micuțul să‑i fie dat primei femei. Iar astfel, regele și‑a dat seama cine este adevărata mamă. După cum spune scriitoarea britanică de romane polițiste Agatha Christie: „Iubirea unei mame pentru copilul ei nu se aseamănă cu nimic de pe lumea asta. Nu cunoaște lege sau milă, e gata de orice și nimicește orice‑i stă în cale, fără nici un fel de remușcări“.
Dacă admirăm mamele care le iau apărarea copiilor, cu privire la combativitatea masculină vedem lucrurile mai critic. Și băieții, și bărbații stârnesc confruntări adesea, se comportă dur, își ascund vulnerabilitățile și caută pericolele. Nu tuturor le plac bărbații din aceste motive, iar unii experți le dezaprobă chiar. Atunci când se spune că „ideologia masculină tradițională“ alimentează astfel de comportamente, nu e în nici un caz un compliment. Într‑un document din 2018, Asociația Psihologică Americană (APA) definește această ideologie ca axată pe „antifeminitate, realizări, ascunderea slăbiciunii și predispoziție pentru aventură, risc și violență“. Tentativa APA de a salva bărbații de această ideologie a reaprins dezbaterea despre „masculinitatea toxică“, dar a fost în același timp respinsă din cauza faptului că denunța comportamentul masculin tipic în ansamblul lui.
E ușor de văzut de ce tiparele de agresiune masculină și feminină sunt valorizate atât de diferit: primul nu face decât să producă probleme în societate. Am fost oripilat de moartea lui Luit, așa că nu vreau să descriu rivalitatea masculină ca pe o conjunctură lipsită de orice pericole. Dar de ce ar fi un produs al ideologiei?
Asta e o supoziție foarte hazardată: înseamnă că ne putem determina și planifica singuri comportamentele. Dacă așa ceva ar fi adevărat, nu am fi diferiți de alte specii? Dar nu este. La cele mai multe mamifere, bărbații luptă pentru statut și teritoriu, în timp ce femelele își apără cu vigoare progeniturile. Fie că acest comportament ne place, fie că nu, nu e greu deloc să vedem unde își are originea. Pentru ambele sexe, e vorba de moștenirea genetică.
Ideologia are prea puțin de‑a face cu asta.
***
Despre autor:
FRANS DE WAAL s-a născut în 1948 în Olanda. A obţinut titlul de doctor în zoologie şi etologie la Universitatea din Utrecht. Începând cu 1981, a trăit şi a lucrat în Statele Unite. A publicat sute de articole ştiinţifice despre comportamentul primatelor în reviste precum Nature, Science, Scientific American şi altele. Cărţile sale, traduse în cincisprezece limbi, abordează teme fundamentale precum moralitatea, cultura sau religia prin prisma comparaţiei dintre oameni şi primate. Primul său volum, Chimpanzee Politics (1982), face o paralelă între luptele pentru putere ale cimpanzeilor şi intrigile din lumea politică. Au urmat: Peacemaking among Primates (1989; distinsă cu Los Angeles Times Book Award), Good Natured: The Origins of Right and Wrong in Humans and Other Animals (1996), Bonobo: The Forgotten Ape (1997), The Ape and the Sushi Master: Cultural Reflections by a Primatologist (2001), Tree of Origin: What Primate Behavior Can Tell Us about Human Social Evolution (2001), Our Inner Ape (2005), Primates and Philosophers: How Morality Evolved (2006), The Age of Empathy: Nature’s Lessons for a Kinder Society (2009), Are We Smart Enough to Know How Smart Animal Are? (2016). În prezent este profesor la Departamentul de Psihologie al Emory University şi conduce Centrul Living Links, din cadrul Centrului Naţional Yerkes pentru Studierea Primatelor, din Atlanta. Este membru al U.S. National Academy of Sciences şi al Royal Dutch Academy of Sciences. În 2007 a fost inclus de revista Time în Lista celor 100 cei mai influenţi oameni ai momentului, iar în 2011 Discover l-a numit printre cei mai importanţi 47 oameni de ştiinţă din toate timpurile.
