Astăzi, 18 octombrie, a început o nouă ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, cea de-a XI-a ediție a evenimentului care unește, într-un fel, lumea literară de la noi și aduce în fața publicului din Iași (și nu numai) nume importante ale literaturii contemporane din toată lumea. Dacă Serile FILIT au în prim plan câteva personalități arhicunoscute, scriitorii, jurnaliștii, spectatorii, voluntarii roiesc toată ziua în jurul Cortului FILIT din Piața Unirii, dar evenimente au loc în nenumărate locuri din Iași și în cele mai importante licee ale județului, nu numai al Capitalei Moldovei. În plus, din acest an avem și un program-pilot, FILIT Chișinău, care merită încurajare și deschidere.
Pentru noi, jurnaliștii culturali și bloggeri, primele zile sunt și prilejul de a ne reîntâlni după un an de pauză și de a întâlni și lega prietenii și contacte cu scriitorii pe care i-am citit și pe care i-am lăudat sau cărora le-am criticat cărțile. Este o atmosferă pentru care și din care ne hrănim pe tot parcursul anului, pentru că FILIT este și hrană sufletească, și hrană spirituală, și dorință de socializare și de culturalizare. Se ascultă atent, se scrie și se transmit emisiuni sau podcasturi live, să iau interviuri, se creează conexiuni, se zâmbește și se râde, se leagă prietenii și chiar se semnează contracte privind viitoare cărți sau proiecte.
Dincolo de aceste întâlniri, în prima zi au fost câteva evenimente emblematice, în spiritul FILIT: la cortul FILIT, au început atelierele pentru copii, la care am văzut-o pe Cristina Munteanu cum coordona un atelier de improvizație literară pornind de la romanul „Salutări din programul de protecție al martorilor”, de Jake Burt, într-o atmosferă ce îmbina veselia cu atenția și istețimea; la Muzeul „Vasile Pogor” (remodelat, reabilitat, renovat, pe care îl voi vizita zilele următoare), s-a desfășurat o nouă întâlnire a fenomenului Alecart, invitați fiind Lilia Calancea și Cristian Fulaș, unde nu a fost deloc spațiu liber, unde tinerii liceeni au pus nenumărate întrebări inspirate despre călăi și victime, istorie și asumare; iar în seara FILIT, scriitoarea rusă de mare succes Guzel Iahina a vorbit despre literatură ca instrument al compasiunii (despre Seara FILIT, va scrie separat Corina Moisei-Dabija).
Am ales pentru prima zi de FILIT să scriu despre alt eveniment și iată ce am descoperit:
Scriitori în Centru. Invitați: Auður Ava Ólafsdóttir, Radu Paraschivescu. Moderatoare: Gabriela Vieru
Este îmbucurător că FILIT-ul reușește să aducă pe scenă scriitori diferiți atât din punct de vedere al scrierii și subiectelor, cât și al „notorietății”. În acest caz, dacă îl citisem și îl cunoașteam foarte bine pe Radu Paraschivescu, autor publicat cu foarte mult succes în ultimii ani de Editura Humanitas, despre scriitoarea islandeză cu nume imposibil de pronunțat Auður Ava Ólafsdóttir nu știam absolut nimic. Din catalogul FILIT, am descoperit că unele dintre romanele sale fuseseră traduse în limba română – „Copilul din flori” (Ed. Pandora M), „Excepție”, „Cicatrici” și „Miss Islanda” (Ed. Cartea Românească Educațional).
„De ce scrieți?” a fost prima întrebare adresată de Gabriela Vieru, prilej pentru ca cei doi scriitori să-și mărturisească ambițiile și crezurile:
„Primul răspuns este De ce nu? Am debutat cu o carte proastă, cumplit de proastă, iar orgoliul m-a obligat să scriu în continuare (pentru că sunt în zodia leului). Scriu pentru că îmi place și îmi place pentru că am fost crescut cu povești, pe care tata le malforma cu bună știință, le cosmetiza profund ca să mă obișnuiască cu diferite lumi. Îmi place să scriu pentru că lumea e prea frumoasă și viața prea scurtă pentru ca să nu le povestesc.” (Radu Paraschivescu)
„Scriu pentru că vreau să înțeleg lumea. Scriu pentru că încerc să organizez haosul vieții. În orice caz, în cărțile mele, scriu despre cum să supraviețuiești, nu despre cum să mori.” (Auður Ava Ólafsdóttir)
După cum toată lumea știe, Radu Paraschivescu s-a concentrat în ultimii ani nu numai pe scrierea de romane sau povestiri, ci și pe o analiză atentă a limbii române corect (sau incorect) vorbite, nu numai în cărți, ci și în emisiuni de televiziune sau la radio. Întrebat fiind de acest lucru, a declarat că tocmai pentru a se depărta cumva de felul cum limba română este batjocorită, scrie proză; în același timp, nu scrie și nu citește prea multă poezie (cu excepția anumitor autori dragi sufletului său), pentru că în poezie, i se pare că impostura este mai ușor de realizat. În privința limbii române, consideră că una din marile stridențe ale acesteia este felul în care sunt traduse anumite expresii din limba engleză, precum „a face sens”, traduceri mot-a-mot fără prea multă gândire, pentru că dacă totul s-ar traduce în acest fel, ar trebui să traducem și „a lua un duș” sau „a lua o fotografie”.
Dacă tot se discuta și despre poezie, Auður Ava Ólafsdóttir a povestit despre propria sa experiență, subliniind în același timp că proza sa este plină de pagini lirice: Deși locuiește de ceva ani în Franța, în Islanda, nu ești considerat un scriitor serios dacă nu ai scris un volum de poezie, acesta fiind și motivul pentru care a scris și un volum de poeme. Deși romanele sale s-au vândut în Franța în sute de mii de exemplare, cel de poezie s-a vândut în doar 28 de exemplare în Islanda. Iar după moartea mamei sale a aflat că mama ei cumpărase 10 din acestea.
Înaintea întrebărilor din public, finalul evenimentului Scriitori în centru a fost dedicat răspusurilor la întrebarea dacă literatura poate salva lumea:
„Literatura și frumusețea nu sunt capabile să salveze lumea.” (Radu Paraschivescu)
„Ai nevoie de urâțenie pentru a vedea frumusețea. Eu mă gândesc la frumusețe ca la o călătorie – ea nu este un obiect, nu este ceva ce poți atinge, totul este despre experiența frumuseții, care este intangibilă.” (Auður Ava Ólafsdóttir)
Abia aștept următoarele zile FILIT, pe care le voi pigmenta cu câteva transmisiuni live, cu fotografii pe Facebook filme-carti.ro, cu interviuri, dar și cu surprize!
(Fotografii de Corina Moisei-Dabija și Jovi Ene.)
