Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment din volumul ”Jimmy”, de Mihai Buzea, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în colecția Ego.Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Povestea lui Mihai începe în 1986, în ziua fatidică în care face cunoştinţă cu Bristena, colegă de liceu, fiica unui securist, frumoasă, inteligentă, dar şi alintată, orgolioasă şi de o cruzime inimaginabilă uneori. Inevitabil, este fermecat pe loc şi intră fără să stea pe gînduri în rîndul admiratorilor care ar face orice pentru ea. Astfel începe o aventură de peste trei decenii, cu suişuri şi coborîşuri. Mihai participă la Revoluţie, se apucă de bişniţă în anii ’90, cu deplasări pline de peripeţii în Turcia, apoi trece la nivelul următor, încercînd piaţa din Polonia. În tot acest timp, nu doar Bristena, ci întreaga ei familie profită de naivitatea lui, însă nimic nu îl poate opri să o urmeze peste tot, fie că e vorba de Budapesta, unde devine colector de deşeuri şi în timpul liber îi scrie lucrarea de masterat, sau munţii României, unde îi serveşte drept ghid, ori Paris, unde, cînd nu lucrează ca salahor, încearcă să o protejeze de iubitul ei. Purtîndu-ne prin ţară şi prin Europa, scris cu umorul negru caracteristic lui Mihai Buzea, Jimmy este romanul unei iubiri toxice, a cărei împlinire pare să fie mereu după colţ, dar nu e niciodată cu adevărat palpabilă.
Fragment:
– Păpușa, ești o scârbă.
Mă și miram că Bristena nu râsese la povestea asta la care râdea toată lumea, dar pe urmă mi-am luat seama: cum să fi râs ea la ceva cu copii de securiști? În schimb, huiduma din spatele ei râdea pe înfundate, i se zgâlțâiau umerii.
– Sunteți român?
N-am zis tare, doar el ar fi putut să m-audă, iar dacă nu era român, nu înțelegea și gata, dar omul s-a ridicat și-a venit la masa noastră:
– Vă rog să mă scuzați că am auzit fără să vreau. Dați-mi voie: Nicalai.
Cu el am povestit în seara aia de pomină, că domnul Săndel, care-ntre timp ajunsese el însuși om mare, n-a catadicsit să-și facă apariția sau să dea un telefon; dar Nicalai a compensat cu vârf și îndesat. Era în Legiunea Străină, îi plăcea ce făcea, n-avea niciun gând de repatriere și totuși vorbea cu mare drag cu românii pe care-i mai întâlnea prin Franța. Am dedus c-avea ceva grad, sergent sau poate plutonier, că putea să iasă din cazarmă când voia, sau în orice caz avea alt regim decât amărâții ăia de-abia înrolați, vai de capul lor. Povestea foarte frumos, cu șarm, chiar dacă multe cuvinte îi veneau greu în română (le mai completa după ce Bristena i-a spus că înțelege franceza), am păstrat multe dintre cele povestite atunci, cândva o să le vină și lor rândul. I-am spus c-am fost și eu la biroul de recrutare din Nisa, cel de pe rue Sincaire, și că-mi făcuse o impresie jenantă, de curte de liceu de provincie, cu câțiva adolescenți marocani ce păreau elevi căutându-și notele de la corijență, iar Nicalai a râs iar în hohote și mi-a explicat că ăla nu-i birou de recrutare, ci doar un centru de informare, recrutarea durează mult și-i foarte selectivă, nu prea-mi venea să-l cred, ce-aș fi putut să-i spun, era de patru ori cât mine. Am băut mult, mai mult el, și ne-am îmbătat binișor, mai mult eu; Bristena și-a desfășurat tot armamentul din dotare, i-a zâmbit, a făcut gropițe, a dat din ea toată valoarea, cu succes foarte limitat spre zero, Nicalai nu era interesat, voia doar să vorbească în română. Aș mai fi stat, dar ea a vrut acasă pe motiv că e târziu, bosumflată că farmecele ei n-au funcționat. Nicalai și cu mine ne-am despărțit prieteni, ca toți bețivii:
– Te-ai îmbătat, păpușa.
Eu cântam, încetișor, mai mult pentru plăcerea mea decât pentru a ei:
– Quand on a boufee son pognon / Ou gache par un coup d’cochon / Toute sa carriere / On prend ses godasses sur son dos / Et l’on file au fond d’un paquebot… aux legionnaires… pam-pam, pam-pam, pam-pam…
– Adică?
– E în franceză…
– Asta nu-i franceză decât în capul ăla-l tău!
– Adică așa: când ți-ai băut toate paharele… și jegoșii ți-au futut cariera… e timpul să-ți ștergi pula de toți… s-o tai și să semnezi contractul… legionar.
– Tu de ce n-ai semnat contractul?
– Eu nu mi-am băut toate paharele.
– Păpușa, ești beat.
Despre autor:
Mihai Buzea (n. 1971), absolvent de Filologie (1996) şi de master (2005), a fost profesor, vînzător de asigurări, colaborator la Academia Caţavencu (2005-2010). Este reporter la Caţavencii (din martie 2010). Alte ocupaţii: om bun la toate, plimbător de cîini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bişniţar în anii ’90 (Praga, Istanbul, Cracovia), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) şi ca muncitor intelectual în Bucureşti (copywriter). Odată cu deschiderea Marii Britanii (1 ianuarie 2014), a plecat la Londra, unde a învăţat meseria de arborist. În 2015 şi 2016 a continuat această muncă sezonieră, pe care o descrie în romanul-reportaj Gastarbeiter, apărut în 2017 la Editura Polirom.
