Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Disco Titanic”, de Radu Pavel Gheo, ce va apărea în curând la Editura Polirom, Colecția Ego. Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Vlad Jivan e patronul unei edituri obscure din Timişoara anului 2011 şi erou al revoluţiei din 1989. Face afaceri profitabile cu un fost securist din Bucureşti, iar în timpul liber îi place să joace baschet şi să stea la bere cu prietenii. Discută pătimaş despre mafia ţigănească, despre „invazia” oltenilor care au distrus civilizaţia bănăţeană şi – doar pe jumătate în glumă – despre secesiunea Banatului.
În trecutul său există însă cîteva secrete pe care nu le dezvăluie nici măcar soţiei lui, Emilia, cel mai întunecat fiind legat de o excursie din 1989 cu părinţii în fosta Iugoslavie, în Split, pe litoralul Mării Adriatice. Iar cînd Emilia îl convinge să meargă în concediu în Croaţia, Vlad îşi redescoperă prietenii croaţi de odinioară, ce poartă cicatricile unui război secesionist, şi ajunge să se confrunte cu trecutul său tăinuit.
Disco Titanic este un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, o carte despre tandreţea şi cruzimea care se ascund în fiecare dintre noi.
Fragment în avanpremieră:
Deveni iar serios.
— Băi, eu asta ziceam, nu altceva: că există un spirit al locului. Doar ştiţi şi voi. Există şi acuma începe să se strice. Şi cine-i de vină? întrebă tunător, încruntîndu-se – doar pe jumătate în glumă.
— N-am zis că nu există. Dar Republica Banat tot n-o să se facă în veci, Vlade! insistă Vivi. Nu c-ar fi ceva rău, dar n-o să se facă. N-are cum.
— Asta mai vedem, mormăi el.
Stătu puţin pe gînduri, apoi zise, cu acelaşi accent stricat ca mai înainte:
— Lisîn veri cherfuli, ai şel sei zis onli oăns.
Şi tăcu.
— OK, cedă Vivi, ce ne zici numa’ o dată?
— Tu crezi că lucrurile mai merg multă vreme aşa? Eu mă uit în jur, văd ce se întîmplă şi îţi zic că România, ca stat, ca ţară, se duce pe pulă. Garantat! Se duce aşa, frumos, pe pulă în jos şi la ăia de la Bucale nici nu le pasă. Ei, şi cînd n-o mai rămîne nimic din statul ăsta, nici sănătate, nici şcoli, nici autorităţi, ce crezi că o să se întîmple? Vreau să zic aici, în Banat, că de restul mă doare fix în pix. Păi, simplu: pui graniţe, îţi faci locşorul tău şi-aici, între noi, altfel ne rezolvăm treburile. Banatul se poate descurca şi singur. Pămînt bun este, oraşe cu industrie avem cîte ne trebuie, relaţii comerciale oricum ne-am făcut şi singuri, în ciuda miticilor, Vestul e la doi paşi… serios, avem şi petrolul nostru! Avem şi gaze. Şi bănăţenii nu-s şmenari, ca miticii.
— Mai bagă, Vlade, o revoluţie, rîse Cornel.
— Las’ că vezi tu cum o fi cînd n-or mai avea miticii cu ce să-ţi plătească salariile!
— Atunci iau bani pe proiecte europene şi mi se fîlfîie, zise Cornel, deşi un pic cam ezitant, şi îşi aranjă un cîrlionţ negru pe frunte.
— Aha. Adică tot la vorba mea ajungi: ne descurcăm şi fără ei. Doar nu m-am gîndit numai eu la asta. Oi fi mai deştept, aşa – rînji scurt, făcîndu-le cu ochiul celorlalţi –, da’ mai îs o grămadă de oameni care zic exact ca mine. Ascultaţi numa’ şi voi ce vorbeşte lumea prin jur. Nici n-o să ştiţi cînd o să se-ntîmple.
— Ca în fosta Iugoslavie, se băgă Loţi.
Protestă imediat:
— Ei, nu, nu aşa!
Aproape că se ridică de pe scaun.
— Nu se compară, băi Loţi. Iugoslavia a fost un proiect tare, foarte tare. Coiosul de Tito să mai fi trăit… La marea artă, aşa l-a făcut. Dacă nu erau cretinii de Miloşevici şi Tudjman, ăia trăiau şi astăzi împreună.
— Vlade, tu te-auzi ce zici? interveni răspicat Vivi, trecîndu-şi o mînă prin părul luminos de blond, tuns periuţă. Păi, cum s-au omorît sîrbii şi croaţii între ei…
— Şi bosniecii, preciză sumbru Loţi.
— Şi bosniecii, aprobă Vivi. Şi kosovarii. S-au măcelărit ca la balamuc. Oamenii ăia au ceva hibe la cap, clar. Altfel n-ar fi făcut ce-au făcut. Decît aşa, mai bine cu miticii.
— Aia a fost politică, preciză, acum îmbujorat de-a binelea, ceea ce i se întîmpla destul de rar. Aia a fost numa’ politică! Ascultă-mă, că ştiu foarte bine ce s-a-ntîmplat acolo, bratiţe. Cîtă propagandă or băgat în ei Miloşevici de-o parte şi Tudjman de alta, ar fi fost în stare să-şi taie gîţii pînă în ziua de azi, de nu mai găseai în Iugoslavia picior de sîrb şi de croat.
— Şi de bosniac, preciză iar Loţi.
— Şi de bosniac, bine, Loţi, stai jos, nota cinci! Mi-aduc aminte că am văzut prin nouăş’trei-nouăş’patru un reportaj la Televizija Beograd. Un interviu cu un ofiţer sîrb din Bosnia. Explica ăla, unu’ cu o faţă de cretin, cum că de fapt ei se luptă cu mercenari veniţi din ţările arabe, care vor să distrugă Iugoslavia. Ştia el, că i-a auzit vorbind arăbeşte prin pădure! Şi lumea înghiţea toate căcaturile alea, exact aşa cum am înghiţit noi la revoluţie poveştile cu terorişti. Aia e, Loţi, pricepi?
— Nu te supăra, Vlade, îl rugă sfios Loţi.
Cu omul ăsta era tare greu să te cerţi.
— Nu mă supăr, Loţi, fii serios. Ce vă spun eu e că Iugoslavia era o chestie funcţională, bine gîndită… Uniunea Europeană îi căcat pe lîngă ea! Ştiţi că şi-acum mai îs zeci de mii de oameni care la recensăminte se declară iugoslavi? După douăzeci de ani! Nici nu poţi compara cu ce era la noi. Ţineţi minte cum ne uitam la ei la reclame… la reclame, băi! Spune-i azi cuiva că stăteai ca boul să te uiţi la calupurile de reclame de pe TV Beograd şi-o să vezi ce-ţi zice. Cum salivam cînd vedeam blugi Lee Cooper şi Coca-Cola şi adidaşi Simod…
Tăcu vreo cîteva secunde, parcă gîndindu-se la ceva, apoi începu iar:
— Poate că totuşi ceva-ceva dreptate ai şi tu, Loţi. Că la ei treaba a-nceput să se împută exact cînd li s-a dus naibii economia. Am văzut şi eu atunci cînd am fost acolo. Azi luai o pîine cu o mie de dinari şi mîine dădeai pe ea un milion. Ei, cînd o începe asta şi la noi, atunci să vedeţi cum pun bănăţenii graniţa la Orşova. „Zdrang, bang, vă rog să prezentaţi paşaportul!“ „Unde-l pusăi, mînca-ţi-aş?“ Uite-aşa. De ce să rămîi într-o ţară care se duce la vale şi nu-i pasă nimănui?
— Adică scapă cine poate, preciză Vivi.
— Dacă altfel nu merge, da, scapă cine poate. M-am gîndit eu la unele chestii – şi-am mai şi citit cîte ceva. M-am gîndit la moşu-meu ăla, cum s-a dus el la Alba Iulia. Ce-o fi fost în sufletul lui atunci. Ce s-o fi bucurat el că, gata, facem România Mare! Cam cum ne-am bucurat noi în opş’nouă că am scăpat de Ceauşescu şi de comunism, că, vai, ce viaţă mişto o să ducem de-acum înainte. Şi după aia, cînd or venit comuniştii, l-or trimis în puşcărie. Iar pe bunicii după mamă i-au deportat în Bărăgan. V-am spus? Titoişti, cică, aşa le ziceau, de parcă ce treabă aveau ei cu Tito? O fost şi maică-mea acolo, cu ei. Şi uica Laza acolo îi născut, în nu ştiu ce sat care nici nu mai există pe hartă. Are buletin de Regat. Singurul Mitică din familie!
— Şi bunicii mei au fost în Bărăgan, îşi aminti Cornel.
— Evident. Comuniştii au vrut să încalece Banatul. Şi ei, şi ăialalţi. Lor le trebuiau slugi, nu cetăţeni. Eu şi cu Loţi am făcut armata la diribau, cu toţi borfaşii, mie mi-a făcut Securitatea dosar… ştiţi povestea. Ce viaţă aş fi avut dacă nu venea revoluţia!
Rîse scurt şi fără veselie.
— Acuma ziceţi şi voi, dacă trag linie şi fac socoteala, ce cîştig am avut noi, adică eu şi ai mei, de la România?
— Nu te-ntreba ce face ţara ta pentru tine… începu pe un ton de glumă Vivi.
— Dar să facă, în pula mea, ceva! încheie el repede, după care rîse, de data asta destins.
Radu Pavel Gheo (n. 1969) a absolvit în 1994 Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara.
A lucrat ca profesor, redactor radio şi redactor de revistă în Iaşi şi Timişoara. În 2001 emigrează în Statele Unite, dar revine în ţară după un an. În perioada petrecută în Statele Unite a muncit ca vînzător la un fast-food, la un magazin alimentar şi la o librărie Barnes & Noble. Experienţa americană e relatată în priză directă în volumul Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a. A publicat volumele Valea Cerului Senin (Athena, 1997), Despre science fiction (Omnibooks, 2001; Tritonic, 2007), Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a (Polirom, 2003; 2004; 2013), Românii e deştepţi. Clişee mioritice (Polirom, 2004; 2006; 2014), Fairia – o lume îndepărtată (Polirom, 2004; 2016), DEX-ul şi sexul (Polirom, 2005; 2016), Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (coord., Polirom, 2008), Numele mierlei (Polirom, 2008), Noapte bună, copii! (Polirom, 2010). Este inclus în mai multe antologii de proză şi reviste de cultură din ţară şi străinătate. Tovarăşe de drum a apărut într-o ediţie italiană în 2011, iar Noapte bună, copii! a fost publicată în italiană în 2016. Radu Pavel Gheo a scris o piesă de teatru, Hold-UP Akbar sau Toţi în America, pusă în scenă de Teatrul Naţional din Timişoara în stagiunile 2007-2008 şi 2008-2009. Este redactor şi traducător la Editura Polirom şi redactor la revista timişoreană Orizont. În 2003 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2005 – membru al PEN Club România.