Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Cartea copilăriilor”, coordonat de Dan Lungu şi Amelia Gheorghiţă, apărut de curând la Editura Polirom, Colecţia „Ego-grafii”. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
După reţeta precedentului volum pe care l-au coordonat, Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (Polirom, 2014), Dan Lungu şi Amelia Gheorghiţă vă propun 61 de poveşti amuzante sau triste, mai toate încărcate de melancolie, la bloc sau la ţară, despre prietenii ce vor dura o viaţă, despre părinţi şi bunici, despre trocuri naive şi vecini băgăreţi. Universul copilăriei este magic, cu locuri sau jucării speciale, aventurile din şcoală ori iubirile trecătoare, dar de o intensitate nemaiîntîlnită.
Vesele sau pline de melancolie, poveştile din Cartea copilăriilor vor trezi amintiri ascunse în memoria cititorului, oferindu-i oportunitatea de a retrăi momente frumoase din cea mai naivă şi mai lipsită de griji perioadă a vieţii.
Fragment în avanpremieră:
Mărturisirile Marelui‑Mic Prinţ
Claudia Partole
Misiunea
Am fost debarcat pentru a începe misiunea secretă de cercetare a fiinţelor carbonice care populează în majoritate absolută planeta denumită Terra.
Chiar de la început mi‑a părut straniu un lucru: am fost plasat într‑un organism carbonic extrem de limitat în dimensiuni, pe când cei printre care am nimerit erau foarte mari. Mai târziu am constatat că aşa trebuia să se întâmple…
M‑au luat în primire două fiinţe umanoide – pe urmă am aflat că se numesc oameni.
Desigur, n‑aveau de unde să ştie de misiunea mea şi, conform concepţiilor terestre, erau foarte fericiţi să mă vadă.
Din acel moment, pe una dintre ele trebuia s‑o numesc mama, iar pe alta – tata. Mi s‑a părut simplu, însă în curând am descoperit şi noţiunea de rude. Trebuia să‑i memorez pe toţi şi pe toate, căci aveau să‑mi fie de folos în viitor…
La început îmi era foarte strâmtă acea haină de prunc, aşa se numesc umanoizii mici, şi tot încercam s‑o mai lărgesc dând din mâini, din picioare, strigând cât mă ţinea gura, dar totul era zadarnic. Din moment ce haina nu mi se lărgea, încercam să‑mi folosesc capacităţile telepatice şi închideam ochii, pentru a mă concentra cât mai tare. Părinţii, aşa se mai numesc tutorii pruncilor, se bucurau nespus că dorm şi nu‑i deranjez.
Nici telepatia nu mi‑a folosit la nimic…
Dar acestea nu erau unicele dificultăţi pe care a trebuit să le înfrunt la început.
Am mai descoperit că nu puteam să merg. Ca să‑mi schimb forma plasării în spaţiu, trebuia să emit nişte sunete stranii şi de neînţeles pentru cei mari. De cum mă auzeau, se adunau zeci de ochi în jurul meu şi două perechi de membre superioare mă eliberau, pentru un timp, de învelişul superior al hainei, care era udă leoarcă din cauza marelui meu efort. Câtă vreme mi‑o schimbau, încercam să meditez, ceea ce nu reuşeam decât ghemuit, comunicând cu degetul mare al unuia din cele două membre inferioare, care pe atunci nu îndeplineau decât această funcţie.
Toată ziua mă ocupam doar cu astfel de meditaţii, lecţii de telepatie şi acomodare la viaţa terestră, umanoidă.
Fiind în misiune, trebuia să le învăţ limba foarte complicată şi de neînţeles pentru mine, la început… Deseori se întâmpla, pe când mă distram în sinea mea, să apară unul dintre părinţi sau chiar amândoi ori să fiu înconjurat de umanoizi mai mari şi mai mici care îmi tot spuneau ceva. Foarte des repetau nişte cuvinte, cred că importante, dar fără sens pentru mine. De altfel, nu prea mă interesa ce‑mi ziceau, dar monotonia vorbelor mă scotea uneori din fire şi atunci prindeam a le striga în limba mea să mă lase în pace.
Cel mai supărător pentru mine era faptul că, atunci când le comunicam informaţiile cele mai preţioase, care i‑ar fi făcut să înţeleagă mult mai bine relaţiile cu cosmosul, ei îmi închideau emiţătorul cu un obiect numit biberon sau suzetă.
Într‑o zi, pe când le transmiteam o astfel de informaţie, poate cea mai importantă, mi‑au închis iar emiţătorul. Revoltat la culme, am scuipat acest obiect nesuferit şi m‑am adresat fiinţei care se apropiase de mine: „Mama!“. Tot atunci am fost înşfăcat de două membre superioare, am fost purtat prin aer, în timp ce toţi mă priveau cu gurile căscate.
Am înţeles că am vorbit în limba terestră, dar în aceeaşi clipă am pierdut orice legătură cu cei din cosmos.
Aşa a trecut prima etapă de cunoaştere a oamenilor…
Despre coordonatori:
Dan Lungu (n. 1969), director al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, cărţi ale sale fiind publicate în limbile franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, croată, bulgară, greacă, macedoneană şi turcă.
La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013) şi Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008), precum şi romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012), Sînt o babă comunistă ! (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea), Cum să uiţi o femeie (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011), În iad toate becurile sînt arse (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014) şi Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008, în colaborare), Str. Revoluţiei nr. 89 (2009, în colaborare) şi Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014, în colaborare). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez.
Amelia Gheorghiţă (n. 1988) este licenţiată în Comunicare şi Relaţii Publice la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi. Este responsabil de relaţii publice la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi şi membru în noua redacţie a revistei Dacia literară. Face parte din echipa de organizare a unor evenimente culturale din Iaşi, printre care Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, Şotron. Tîrg de cărţi, jocuri şi distracţii, Street Delivery.
La Editura Polirom a coordonat volumul colectiv Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014, în colaborare).
