Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment din volumul ”Bafta, Devla și Haramul. Studii despre cultura și religia romilor”, de Mirel Bănică, titlu ce a apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Plural M.
Despre carte:
Există o literatură foarte bogată, ca număr de titluri și volume, cu și despre romi, despre prezența lor în cele mai variate domenii ale activității umane, dar foarte puține (sau deloc, în România…) scrieri dedicate religiei și culturii religioase ale acestora. Practicile și credințele religioase ale romilor se diferențiază de cele ale populației majoritare în care se găsesc: personalizate, fervente, mai puțin dogmatice, încărcate cu revendicări și markeri identitari, chiar și atunci cînd vine vorba de adeziuni masive la noile mișcări evanghelice, în special cultul penticostal. Acest volum, rodul unei cercetări teoretice și de teren de aproape trei ani, își propune să răspundă unei nevoi de cunoaștere, atît din partea cercetătorilor, cît și a publicului larg pasionat de lumea romilor. Deși este vorba de o culegere de studii din domenii distincte (etnografie, imagologie, antropologie), rezultatul final aruncă o nouă lumină asupra permanenței și schimbărilor din domeniul religiei și culturii religioase ale acestei etnii pe cît de fascinante, pe atît de puțin cunoscute.
Din cuprins:
(Foarte) scurtă istorie a romilor • Siva și Vasilca. „Enigma” capului de porc • Călători străini. Imagologie și reprezentare • Robie, sclavie, ortodoxie. Viața spirituală a romilor • Romii și moartea. Moartea și romii • Botezul și puritatea rituală. Identitate și legături sociale • Romii la pelerinaj, romii din pelerinaj • Penticostalia. Atracția bisericilor neoprotestante • Despre religia romilor. Sincretismul, bricolajul
Fragment:
Dincolo de rolul de administrator şi oficiant principal al ritualurilor liturgice şi sacramentale, preotul are o imagine supradimensionată în cadrul religiei populare, în varianta romă. Am parcurs, cred, majoritatea autorilor importanţi, mai vechi sau mai noi, care au făcut cu adevărat teren în comunităţile de romi şi au văzut, inevitabil, ritualurile de înmormântare. Am stat de vorbă cu mai mulţi preoţi ortodocşi din diverse regiuni ale ţării, persoane cu o mare experienţă în ceea ce priveşte religia şi particularităţile de credinţă ale romilor. În Franţa, la Saintes-Maries-de-la-Mer, am avut ocazia să port dialoguri destul de ample cu preoţi catolici „dedicaţi” gitanilor – aş fi scris „specializaţi”, dar nu cred că este cea mai corectă formulare. În fine, am purtat mai multe dialoguri cu romi, bărbaţi şi femei deopotrivă, în care am atins, inevitabil, şi problema preoţilor. Şi mi-am dat seama destul de repede că preoţii ştiau că nu vor fi acceptaţi niciodată pe deplin în comunităţi, fiind slujitori ecleziastici, dar şi din cauza condiţiei lor de gagii (non-romi). Romii, la rândul lor, ezitau. Pe de o parte, nu ştiau cât de sinceri trebuiau să fie faţă de mine în privinţa preoţilor. Pe de altă parte, preotul reprezintă pentru ei o persoană temută şi respectată (datorită poziţiei şi „puterii” magice), dar şi dificil de apropiat din cauza pericolului de contaminare intrinsec, având contact direct cu toate acele locuri şi obiecte pe care romii le asociază cu boala, suferinţa şi moartea.
Un exemplu din dialogurile purtate cu preoţi, direct pe teren. Într-un moment de deschidere totală, unul dintre aceştia îmi spune, cu un fel de tristeţe amestecată cu resemnare:
##
Să ştiţi că ei sunt dificili ca oameni. Nu acceptă preoţi pe care-i cunosc, din parohia lor, fug pe la mânăstiri, la schituri, cât mai departe de noi. Când îi întrebi „Măi, cutare, de ce te duci tu la un alt duhovnic, nu mă ai pe mine aproape?”, răspund „Staţi, să vedeţi, aţi luat praf din cimitir, de pe urma mortului…”. Doar atât însemnăm noi… praf din cimitir!
##
Ideea că preotul constituie un agent de contaminare, în cadrul mai larg al performării riturilor de înmormântare, apare, repet, la majoritatea cercetătorilor care au efectuat cercetări de teren printre romi. „Există mereu teama că un mort s-ar putea întoarce în diferite feluri, pentru că l-am putea deranja fără să vrem, fără să bănuim măcar”, i se destăinuie un manus francez etnologului P. Williams. Cel mai adesea, acest lucru cu consecinţe grave este opera unui gagiu (inclusiv a preotului) care nu ştie bine regulile ce trebuie respectate, mai afirmă informatorul său. Manuşii, la rândul lor, nu au nici o posibilitate de „control” şi intervenţie în universul riturilor de înmormântare efectuate de gagii, extrem de rigide şi de codificate, de unde şi tensiunea ce ia naştere cu acest prilej (Williams, 1993: 25). Acest transfer de impuritate este semnalat şi de M. Stewart:
##
Ca şi în cazul experienţei ruşinoase a naşterii, când impuritatea trebuie transferată asupra preotului gazo neştiutor, şi în cazul morţii are loc un proces similar de externalizare. Dacă la naştere legătura dintre suflet şi trup trebuie întărită [prin intermediul preotului – n.m.], în cazul morţii, trupul şi sufletul trebuie despărţite, astfel încât trupul să se poată odihni în pace, în pământ (Stewart, 2011: 147).
##
Despre autor:
Mirel Bănică (n. 1971) este doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Geneva (2004). Între anii 2005 şi 2008 a efectuat stagii de cercetare şi practică profesională la Universitatea Laval (Canada) şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. În perioada 2008-2012 a fost cadru didactic asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Litere). Din 2008 este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Lector al Fundaţiei „Calea Victoriei” din Bucureşti. Membru al Asociaţiei Franceze de Ştiinţe Sociale ale Religiei (Paris). Domenii de cercetare şi specializare: socioantropologia religiei ortodoxe, sociologia memoriei, antropologia mediilor virtuale. Capitole de cărţi şi articole publicate la edituri şi reviste de prestigiu din Franţa, Canada, Statele Unite, Rusia. În România a publicat volumele: „Locul celuilalt”. Ortodoxia în modernitate (Paideia, 2007), Fals jurnal de căpşunar (Institutul European, 2007) şi Religia în fapt. Studii, schiţe şi momente (EIKON, 2015). De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut: Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30 (2007), Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare, 2007) şi Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (2014; premiul de excelenţă al revistelor Dilema Veche şi Observator cultural, precum şi distincţia „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea „Nonficţiune”, acordată de Asociaţia Editorilor din România şi Ministerul Culturii, toate în anul 2015).
