A doua zi a FILIT 2019 a debutat cu multe surprize pentru cititori, care au ocazia să-i întâlnească pe o parte dintre scriitorii preferați care au fost invitați anul acesta de organizatori. Și dacă în prima parte a zilei orașul Iași a găzduit evenimente în special pentru copii și adolescenți, în a doua jumătate pe în fața publicului au dezbătut teme diverse și interesante scriitori români și străini, alături de moderatori pe măsură.
În Casa FILIT a avut loc întâlnirea a doi scriitori români, Diana Bădica și Florin Irimia, alături de norvegianul Kim Leine. Acesta din urmă este cunoscut publicului din România prin volumul Profeții din Fiordul Veșniciei, apărută la Polirom în 2015. Doris Mironescu, critic literar, lector la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi cercetător la Institutul de Filologie Română a fost gazda serii. După o scurtă prezentare a celor trei scriitori, Doris a precizat că discuțiile vor avea la bază trei chei: familia, libertatea și istoria recentă.
Diana Bădica, cea mai tânără dintre cei trei, s-a născut în 1985, a publicat proză scurtă în revistele Iocan, Familia și Observator cultural, în Dilema veche și Decât o Revistă, iar anul acesta primul său roman Părinți, în martie 2019. Legătura cu sfârșitul dictaturii comuniste în România este evidentă, însă una din temele de bază a fost moartea fratelui și reacțiile familiei la acest eveniment. Seara a fost centrată pe dialogul despre traumă, tradus prin cele trei chei despre care am precizat mai devreme. Fiecare autor are un text legat de părinți și experiențele trăite alături de ei și în fiecare sunt abordate teme legate de natura umană, libertate și înțelegerea diferită pe parcursul etapelor vieții.
Întrebată despre modul în care a luat naștere romanul său, Părinți, Diana Bădica a mărturisit că deși trauma a fost principala linie inițial, textul fiind scris urmând povestea reală, ulterior a revenit și a repovestit experiența convertind-o la nivel macro, pentru a îngloba nu numai povestea trăită de ea, ci și poveștile familie, ale cartierului și vecinilor, pentru a recrea un spațiu în care a trăit puțin, însă reprezentativ pentru generațiile de vârstă apropiată. De la repetarea greșelilor la modificarea personalității, de la experiențele dificile care trebuie asumate, de la fantasmele care au nevoie să fie identificate, scrisul este un drum plăcut, dar anevoios. Romanul Părinți a consumat mult din resursele Dianei, fiind scris pe parcursul mai multor ani și în mai multe etape.
Pentru că s-a deschis subiectul călătoriei prin text, nu numai al cititorului, ci și al scriitorului, Diana Bădica a menționat că s-a implicat într-o călătorie de cercetare a orașului atât din punct de vedere urbanistic, cât și socio-uman, dincolo de metodele mentale de călătorie prin orașul pe care și-l amintește din copilărie și pe care ulterior l-a reconstruit prin textul său. Simpla relatare a experienței traumatizante nu este suficientă, a spus, ci a considerat că este nevoie de mai mult pentru a ajunge la un text valoros, cu care s-a identificat o bună bucată de timp și în care a retrăit privind și din alte perspective experiența care constituie tema centrală a romanului.
Kim Leine, scriitor născut în Norvegia și apoi stabilit în Danemarca și-a început discursul printr-un citat din Contractul Social, Jean-Jacques Rousseau: ”Omul s-a născut liber, dar pretutindeni este în lanțuri” și a vorbit despre experiențele dificile prin care a trecut fiind copil, despre abuzul sexual l-a care a fost supus de tată și despre cum a reușit prin scris să povestească, asume și depășească trauma. Scriitorul a spus că într-un anumit fel, omul se pune singur în lanțuri, dar paradoxal, este liber. Dincolo de faptul că și-a creat o nouă familie alături de soția sa, Kim Leine are o libertate de mișcare restrânsă datoria ei, nu poate pleca sau veni cînd dorește, are o responsabilitate asumată și plăcută. A menționat că a început să scrie autobiografic, pentru a-și înfrunta demonii, și abia apoi a ajuns la ficțiune. Călătoriile sunt de cele mai multe ori mentale, însă atunci când este este vorba despre recrearea unui spațiu, prezența fizică este imperativă. Literatura este deci o oportunitate de a călători și pentru scriitor.
În ceea ce privește istoria recentă și politica, Kim Leine s-a delimitat clar, considerând că ficțiunea trebuie să fie apolitică. Cititorul poate fi preocupat de aspectul acesta, dar scriitorul trebuie să își detașeze scrisul. Viața este contradicție pură, iar literatura nu are menirea de a o explica, ci de a o prezenta. Acțiunea transcende realitatea, însă omul și natura rămân neshimbate.
Este scrisul este un mod de eliberare, o întrebare cu răspuns afirmativ din partea celor trei autori invitați. Deși fac parte din culturi diferite, trauma constituie punctul comun. Florin Irimia, cunoscut publicului prin volumele Defekt, O fereastră întunecată și Câteva lucruri despre tine, a spus că experiențele sale nu sunt la fel de traumatizare ca ale celorlalți doi invitați, dar, în ciuda acestei precizări am observat din ultimul său volum de proză scurtă – Misterul mașinuțelor chinezești, apărut în 2017 la editura Polirom, că și aici tot experiențele dificile sunt în centru. Florin a avut un discurs centrat pe diferențele de abordare copil-adult în ceea ce privește experiențele personale. Copilul are un mod diferit de a se raporta la situațiile în care adultul vede o problem,ă, copilul găsește elementul plăcut. Și deși a resimțit divorțul părinților dureros, trădările și toate problemele care au decurs de aici, viața în comunism și neajunsurile ei păreau acceptabile chiar atunci când aveau puțin. Sigur, libertatea de anii 1990 a fost gustată din plin în perioada liceului și după. Scrisul este eliberator, trauma favorizează literatura. Dictatura nu favorizează și nici nu iubește scrisul și scriitorii, democrația lasă mai mult loc, dar trebuie cumva susținută, fără a politiza scrisul. Aceasta a fost poziția lui Florin Irimia, iar în ceea ce privește călătoria, este verosimilă până la un punct și pentru scriitor, însă numai ca documentare, restul fiind lăsat în seama cititorilor.
O dezbatere interesantă despre experiențele incomode și modul în care reușești să le depășești ca individ, să te delimitezi și să le depășești prin asumare, despre literatură și libertate, limitele fragile ale celei din urmă și capacitatea a converti experiența personală la ficțiune prin construirea unui text cu miză mai mare.
