Guest post de Bogdan Costin, scriitor
Cum ziceam data trecută, ca scriitor outsider nu ești nici cu auto declarata ”elită”, nu aderi la cele două mari forțe politico-scriitoricești oficiale, dar nu ești nici în categoria cu alde Fluturii Irinei Bender sau Suge-o, Ramona, Suge-o, Andrei. Ești între două lumi, dar de fapt nu exiști. Pentru că la noi, lumea literară, exact ca și societatea românească, nu are o clasă medie bine reprezentată. Un fel de republică bananieră, până la urmă. Există ”elita”, ”oficialii” care au puterea de a influența și accesul la banii de la bugetul culturii, și există scriitorii care scriu prost, banal, pentru o pătură largă de oameni cu pretenții literare mai modeste. Iar tu, ca scriitor care nu vrei nici să intri în acea ”elită” și nici nu poți scrie atât de low ca Irina Bender, aproape că nu exiști pe piață, ești într-un no man’s land sau few people’s land. Lumea literară oficială vrea numai olimpici cum e Cărtărescu, publicul vrea numai repetenți cum e Irina Bender.
De fapt, am o problemă mai mare cu ”elita” literară decât cu Bender și Andrei Ciobanu, care fac parte dintr-o categorie de scriitori care există peste tot în lume, care își fac în mod natural un public mai jos ca nivel de educație, cu pretenții literare mai modeste, care gustă banalități și clișee, dar pentru care scriu în mod autentic și astfel reușesc să semneze bestsellere. Adică în cazul lor receptarea operei funcționează normal, până la urmă.
Anormal e însă cum funcționează ”elita” literară. Al cărei rol ar fi să traseze sistemul de valori literare în societatea românească. Fiind vorba în majoritate de bani de la stat, această elită ar trebui să aibă rolul de a aduce în fața publicului românesc tot ce e mai bun în literatura română, nu? Prin invitații la târguri literare naționale și internaționale, prin facilitarea traducerilor, prin invitații la diverse întruniri scriitoricești, prin publicarea de recenzii sau interviuri, totul ar trebui să ofere expunere mai mare scriitorilor care contează. Iar asta tot ce înseamnă tabăra din jurul USR (Manolescu, Gârbea, Cristea-Enache) nu face deloc. Challengerii acestora, tabăra dizidenților, au reușit să aducă mai în prezent literatura română, au adus câțiva scriitori buni în atenția publicului, dar tot nu au reușit încă să schimbe foarte mult receptarea reală a literaturii române și în a îngroșa rândurile acestei clase mijlocii a literaturii, adică scriitorii populari dar și de calitate, așa cum e plin de ei prin toate țările cu literatură consistentă.
Singura expunere de care are parte scriitorul outsider e cea dată de outsiderii critici literare. Adică de bloggerii literari. Doar aceștia citesc cărțile în primul rând pentru ele însele, nu pentru persoanele care le-au scris.
Repet, asta e marea problemă a lumii literare românești: nu are opera în focus, ci persoana care a scris-o. De aici toate disfuncționalitățile ei evidente.
Și-acum să dau câteva exemple concrete de scriitori outsideri ale căror scrieri sunt vii, au o viață a lor, printre care fără falsă modestie, o să mă includ și pe mine, și care sunt ignorați de lumea literară oficială. Cum sunt tot mai mulți și îi mai și cunosc, o să vorbesc despre curiosul caz al scriitorilor din publicitate, că de aici au tot apărut în ultimii ani outsideri, foști și actuali copywriteri. O să mă limitez la cei care au publicat deja de ceva ani, pentru că doar la aceștia se poate constata rejectul dat de lumea literară, spre deosebire de cei care au publicat recent.
Carmen Tiderle. A publicat deja 3 volume de poezii pentru copii. Dacă există în lumea scriitorilor cineva care aduce cu adevărat bucuria lecturii la copii, aceea e Carmen. Eu și mulți alții am văzut concret efectul poeziilor ei asupra propriilor copii. E ceva greu de atins, să vezi cum odată ce citesc o poezie, copiii nu se mai pot opri și efectiv devorează întreg volumul, după care îl recitesc de nenumărate ori. Le învață pe de rost, iar de exemplu fiică-mea cea mare a început să scrie și ea poezii încercând să copieze stilul lui Carmen. Și totuși, lumea literară oficială continuă să o ignore, să nu o ajute deloc să-și lărgească publicul, în timp ce Carmen ar trebui să fie direct băgată în manuale :-). Eu nu am mai văzut așa efect în rândul copiilor cum au cărțile ei, repet, vorbesc despre a bucuria autentică a lecturii, și cred cu tărie că datorită unor astfel de autori pot face generațiile viitoare de copii să iubească lectura și cărțile.
Iv cel Naiv. 3 sau 4 volume de poezie. El nu a fost chiar ignorat, a fost mai degrabă pus la zid de tot felul de poeți oficiali, cu aere de superioritate, din cauză că e prea popular. A prins la ”pulime” și nu se face așa ceva dacă ești poet… Deși dacă-mi aduc bine aminte, și Nichita, și Marin Sorescu aveau mega priză la ceea ce li se pare marilor poeți contemporani ”pulime”. Oricum, nici Iv nu își propune să pună în pericol soclurile lui Eminescu sau Nichita Stănescu. În schimb, eu cred că poate fi considerat fără mari dubii un Minulescu al anilor noștri. Ceea ce nu e puțin lucru, mai ales dacă te gândești că nici unul din acei poeți ”superiori” contemporani nu a reușit să-i facă pe atâția adolescenți și tineri să citească poezii și să iubească poezia. Până la urmă nu asta e misiunea fiecărui scriitor, să-i facă pe oameni să iubească cărțile și lectura? Iar pe Minulescu încă îl citește lumea, în timp ce pe tot felul de avangardiști români de pe vremea lui nu-i mai citește nici dracu.
Cu sau fără voia voastră, al treilea pe listă, eu. Două romane, primul în 2013, acum 4 ani. Voi vorbi despre primul, ”Cum să faci primul milion”. Aproape zero receptare la nivel oficial, doar multe recenzii pozitive de la bloggeri literari. Eu nu am atins nici pe departe nivelul de popularitate al scriitorilor pomeniți mai sus, desi romanul e unul dintre cele mai vândute de la editura Cartea Românească. În schimb, romanul ăsta a făcut altceva special, fără ca eu, persoana care l-a scris, să îi influențez cu aproape nimic viața proprie. În nici 3 ani de la publicare, a fost acceptat de o editură franceză membră a grupul Flammarion. Asta e o performanță pe care nici un scriitor din ”elita” literară nu știu să o fi atins vreodată, dar sunt convins că și-ar dori-o. Nu cred că mai există un caz de debutant necunoscut care, fără pile și relații, să fie acceptat de o editură comercială străină, la nici 3 ani de la apariția cărții sale. Desigur, e o perfomanță de alt gen decât cele ale predecesorilor de mai sus. Dar cred că romanul meu e o dovadă că o carte prinde o viață a ei proprie și nu mai contează persoana care a scris-o, se rupe de autor. Așa cum cred că ar trebui să funcționeze lumea literară. Și sunt convins că există scriitori mai puțini norocoși ca mine care scriu bine și totuși nu reușesc să răzbească, poate nu reușesc nici măcar să publice, și asta se întâmplă doar din cauza disfuncționalităților acestei lumi și a sistemului de valori promovat care e paralel cu ce se întâmplă în lume și cu ce vrea cititorul de calitate. Acesta este cu siguranță și unul din motivele pentru care literatura română are atât de puțini cititori și la noi și în afară.
Toate cele 3 exemple de mai sus înseamnă pentru mine perfomanțe. Care sunt complet ignorate de lumea literară. Cu siguranță sunt mult mai multe.
Dacă tot am scris despre scriitori publicitari, uite și alții:
Alex Tocilescu. A spart piața recent cu Imperiul pisicilor, volum de proză scurtă. Nu i l-am citit încă, deci nu mă pronunț asupra operei. Și la fel, e încă prea devreme să mă pronunț dacă rămâne doar un autor popular sau va fi acceptat și de oficialii literaturii.
Bogdan Răileanu. Abia ce-a debutat cu un volum de povestiri, așa că e prea devreme ca să știm dacă o să i se deschidă ușile lumii literare sau nu. Io unul nici nu i-aș ura asta, dar e cum îți dorește el.
Tot publicitari care au publicat sunt și Raluca Feher și Adela Dan, alte două copywriterițe, dar nefiind ficțiune sau poezie, nu mă pricep să analizez situația lor.
Dacă mai știți și voi pe alți scriitori care scriu bine și sunt tot outsideri ai lumii literare de la noi, feel free să completați lista.
