Eram la San Jose, in California la o conventie. De dimineata, la ora 6:30, am inceput un conference call cu colegii mei din companie, raspanditi in toata America, inclusiv de pe East Coast.
Dupa cateva minute, una dintre participante, a intrerupt conferinta, spunand in inegalabilul stil american low-tone (politicos, cu voce joasa): – “We have a situation in New York, an airplane hit the Twin Towers”. Eu, israelianul trait si inainte de acea zi in realitatea terorismului, am stiut din primul moment despre ce este vorba.
Mai tarziu, in sala congresului, am dezbatut daca sa continuam. S-a supus la vot, s-a hotarit in unanimitate cred, ca a intrerupe inseamna a da teroristilor castig. Am pastrat un minut de reculegere pentru victime si ne-am continuat treaba. Imi amintesc despre reactiile a doi colegi americani.
Unul dintre ei mi-a spus: “Acum inteleg prin ce treceti voi, cand sunt atacuri teroriste in Israel”. Altul, in cadrul unei discutii pe tema “what’s to be done” a zis ceva de genul “there is nothing to be done – what should we do – nuke Afghanistan? you cannot fight wars, you cannot talk sense either with these guys’.
Am ramas blocati vreme de patru zile in San Jose, caci toate zborurile fusesera suspendate. Abia pe sambata agenta mea de turism mi-a gasit zboruri de intoarcere, pe ruta San Francisco – New York – Milano – Tel Aviv. Am ajuns la New York la amiaza si am luat trenul spre Manhattan. Orasul era acelasi, dar atmosfera se schimbase complet. Ca intr-o lume care isi pierduse inocenta, new-yorkezii erau neobisnuit de linistiti si de seriosi, departe de exuberanta colorata obisnuita, multi pareau inca sub soc. Am incercat sa ne apropriem cat putem de Ground Zero. Pe masura ce te apropiai, strazile erau din ce in ce mai acoperite cu pulberea din cladirile prabusite. Cred ca nu plouase de la atentat, cinci zile inainte. Cele mai sfasaietoare erau anunturile care umpleau strazile cu oameni cautandu-si pe cei apropiati si masinile acoperite cu praf de care nimeni nu se mai atinsese din ziua atacurilor. Proprietarii lor nu se mai intorsesera si nu aveau sa se mai intoarca.
La decolare era seara. Am vazut Manhattanul, una dintre vederile mele preferate in lume. Partea de sud a insulei era inca fumeganda. Sper sa nu mai vad asa ceva niciodata.
