Vacanțele se aproprie de final și iubitorii de teatru încep să verifice site-urile teatrelor pentru a nu pierde punerea în vânzare a biletelor primelor luni ale stagiunii teatrale de toamnă. Este un bun prilej pentru a recapitula ceea ce am văzut și mi-a plăcut în stagiunea precedentă. Cam toate aceste spectacole vor fi probabil prezente pe scenele teatrelor bucureștene și în stagiunea care începe, deci cei care nu le-ați văzut încă aveți ocazia să le notați, să căutați bilete și să le vedeți și să-mi scrieți dacă v-au plăcut sau nu. Este o selecție personală a spectacolelor la care am găsit bilete (de multe ori cu ajutorul prietenilor, mulțumesc!) și care mi-au plăcut. Ordinea nu este importantă. Aștept de la voi alte recomandări sau comentarii despre ceea ce v-am propus.
1. ‘Proorocul Ilie’ de Tadeusz Slobozianek – TNB, regia Botond Nagy
‘Proorocul Ilie’ la TNB are șanse să fie pentru mine nu doar spectacolul stagiunii ci și spectacolul mai multor stagiuni de teatru la București. Tadeusz Slobozianek este un autor pe care l-am admirat deja pentru ‘Casa noastră’ care a avut parte de o montare emoționantă la Teatrul Cameri din Tel Aviv. Este nu doar un mare om de teatru dar și un cetățean curajos care se confruntă cu demonii Poloniei și ai lumii: Holocaustul în ‘Casa noastră’, credința și fanatismul religios in ‘Proorocul Ilie’, text care am înțeles că face parte dintr-o trilogie. Botond Nagy a creat un spectacol extraordinar, pornind de la o scenografie expresivă care folosește creativ scena rotativă și o împânzește cu simboluri religioase și pseudo-religioase și ajunge la o echipă de actori care joacă cu talent, suflet și dedicație. Textul reia, teatru în teatru, povestea spusă în Evanghelii și o transformă într-o farsă, dar nu cu intenție de blasfemie ci ca o critică a fanatismului religios.
2. ‘Oedip’ de Robert Icke după Sofocle – Teatrul Bulandra – regia Andrei Șerban și Daniela Dima
Văzusem deja o altă versiune a spectacolului cu doi ani și jumătate în urmă la Teatrul Cameri din Tel Aviv și am fost puțin surprins de multele asemănări dintre cele două reprezentații. Icke rescrie povestea pasiunii lui Oedip și o plasează în cele două ore dinaintea anunțului rezultatelor unor alegeri cruciale pentru soarta țării. Oedip este un tânăr și ambițios politician care va câștiga alegerile, dar stabilitatea familiei și adevărul identității sale se zdruncină pe măsură ce avansăm în noapte. Cu destinul nemilos nu este bine să te confrunți în lumea plină de tehnologie și politică de azi, cum nu era bine să o faci nici în lumea zeilor Greciei Antice. Drama contemporană de familie și politică este înfășurată de Andrei Șerban în elemente de tragedie antică, iar finalul oferă o frumoasă metaforă, în stilul regizorului. Echipa de actori avându-l în centru pe Vlad Zamfirescu execută cu pricepere textul inteligent al autorului englez. Suntem departe de festivalul de culori, de bucuria, de artificiile teatrale și de surprizele la fiecare pas din alte montări ale lui Andrei Șerban, dar acest ‘Oedip’ este si el un spectacol care nu trebuie ratat.
3. ‘Neguțătorul din Veneția’ de William Shakespeare – TES, regia Eugen Gyemant
Spectacolul de la Teatrul Evreiesc de Stat mi-a dat ocazia întâlnirii cu cel mai bun Shylock pe care l-am văzut vreodată pe scene sau pe ecrane și în același timp cu cea mai impresionantă creație pe scenă a Maiei Morgenstern la care am fost până acum martor. Regizorul Eugen Gyemant a decupat și a reconstituit textul lui Shakespeare într-un spirit pe care l-a dorit autentic contextului Bardului: o comedie romantică cu nu mai puțin de trei intrigi paralele (și altele sugerate, poate) care redă atmosfera epocii, inclusiv antisemitismul legilor și moravurilor vremii. Shylock al Maiei este evreul care se războiește cu întreg sistemul având ca arme doar tradițiile și propriile slăbiciuni omenești. Celălalt rol mare (și savuros) îl face Natalie Ester. Vladimir Turturică a construit un spațiu scenic format din dulapurile care joacă un rol cheie în intrigă dotate cu sertare misterioase și oglinzi mișcătoare care implică publicul în ceea ce se petrece pe scenă. Un spectacol de referință care trebuie să devină piesă de rezistență în repertoriul TES.
4. ‘Solaris’ de David Greig după Stanislaw Lem – Teatrul Excelsior, regia Bobi Pricop
Sunt un fan Solaris de când am citit romanul lui Stanislaw Lem in ‘Colecția de povestiri științifico-fantastice’ și apoi in volum în anii 60-70. Doream mult să văd versiunea de la Teatrul Excelsior și m-am bucurat enorm că am găsit bilete de ultimul moment (și ultimul rând). Trebuie spus că ceea ce am văzut azi este piesa lui David Greig, care a avut premiera la Melbourne în 2018 și apoi a fost pusă în scenă la Edinburgh, Londra și Statele Unite. Ce aduce ea celor care au citit romanul și au văzut vreunul din cele două filme (fiecare bun în felul său) inspirat de romanul lui Lem? Marea revelație din carte este expusă de la început. Două dintre personaje sunt femei, așa încât elementul de fantezie masculină este eliminat. În schimb avem de-a face cu o poveste de dragoste, abordată cu sensibilitate și expresivitate de actorii aflați sub bagheta lui Bobi Pricop. Excelentă scenografia Oanei Micu.
5. ‘Revizorul’ de Nikolai Gogol – Teatrul Mic, regia Alexandru Dabija
Am văzut trei spectacole uriașe cu ‘Revizorul’. Între ele, decenii. Primul a fost acela, legendarul, din 1972. Al doilea, în Jaffo, la Gesher, cel mai bun teatru din Israel. Al treilea în seara aceasta, la Teatrul Mic, in regia lui Alexandru Dabija. Scenografie interesantă combinând sala de tip elisabetan cu proximitatea actorilor, folosită des pentru interacțiunea cu publicul. Adaptare și localizare, cam inevitabile, deși textul este deja destul de subversiv pentru orice societate care suferă de corupție și exces de păcate omenești. O distribuție de excepție în care aproape toți actorii au strălucit, cu o memorabilă creație a lui Ovidiu Niculescu în rolul primarului rostind replicile pe care într-o altă lume începuse să le declame Toma Caragiu. De data aceasta, sper, reprezentanția nu va putea fi oprită.
