Am citit în ultima perioadă mai multe cărți excelente de non-ficțiune de la Editura Humanitas, care mi-au plăcut mult, dar despre care nu am avut timp să scriu impresii pe larg și să le laud pe măsură. Pentru că mâine începe Bookfest 2024 și pentru că aceste volume pot fi găsite ușurință în cadrul Salonului de carte, mi-am zis să le reunesc într-un editorial/top/articol, să scriu câteva cuvinte despre fiecare și să sper că veți găsi recomandările mele binevenite:
1. „Din vremea lui Tudor”, de Radu Oltean
Cei care sunt pasionați de istorie își spun deseori că ei cunosc destul de bine anumite perioade și personalități istorice. Numai că realitatea nu e neapărat așa, cunoaștem date sau frânturi de informații și tocmai de aceea e nevoie de cărți care să ajute la aprofundare.
Aș putea spune că și Tudor Vladimirescu se află între personalitățile istorice despre care credem că știm destule, dar atunci când privim mai cu atenție amănuntele lipsesc și privirea generală nu e de-ajuns. Și atunci e nevoie de cărți care să ne ajute în a înțelege epoca, oamenii și revoluția lui Tudor, iar volumele lui Tudor Dinu (despre Revoluția Greacă, apărută în 2023) și acum cel al lui Radu Oltean sunt alegerile perfecte.
„Ridicându-și oastea de țărani, Tudor pornise pe calea propriei revoluții, despărțindu-se de programul utopic al liderului eterist. Țara se zbătea în probleme politice și sociale grave, care îl interesau pe Tudor în mult mai mare măsură decât aventurile grecilor; și în niciun caz nu dorea un război cu turcii: „Nu sunt dispus să vărs sânge românesc pentru Grecia”.
Nici Tudor nu avea vreaun plan clar și coerent. Probabil și-ar fi dorit să câștige puterea în Țara Românească și să devină, dacă nu domn, măcar un lider național de talia cneazului Miloș Obrenovic al Serbiei. Când s-a dovedit fără tăgadă că rușii nu vor interveni nicicum să sprijine revolta grecilor, și cu atât mai puțin să declare război turcilor, fractura dintre Ipsilanti și Tudor a devenit definitivă. Considerându-l o frână în calea propriilor proiecte și dorind să-i aducă sub comanda sa pe pandurii și arnăuții lui Tudor, generalul eterist a conspirat spre a-l ucide.” (pag. 61)
Radu Oltean realizează din nou o splendoare de carte-album, care îmbină informația istorică bine documentată și explicată cu descrieri elaborate asupra vremurilor și contextelor istorice, politice, sociale, cu ilustrații extraordinare – hărți detaliate, fotografii de epocă, reconstituiri ale personajelor, luptelor, mănăstirilor de munte etc.
„În paginile acestei cărți veți găsi, după știința mea, cea mai largă, vie și detaliată galerie de reprezentări ale costumului și echipamentului militar specific balcani de la începutul secolului al XIX-lea. Am reconstituit în multe rânduri figura și costumul lui Tudor Vladimirescu, în diferite momente ale vieții sale, cercetând în amănunt toate izvoarele, ca și mărturiile pe care ni le-au lăsat cei care l-au cunoscut. Am făcut-o, ca de fiecare dată, cu bucuria și curiozitatea întâlnirii cu un trecut viu, care ne spune atât de multe și astăzi.” (pag. 6)
Portretul votiv pe lemn din biserica de la Prejna (Mehedinți), ctitorită de el împreună cu Gheorghe Duncea „este singurul portret contemporan al lui Tudor. Biserica nu mai există astăzi în forma originală; portretul se află la Muzeul de Artă, degradat.” (pag. 4)
O reconstituire perfectă a epocii și o carte de la care trebuie să plecăm, în viitor, atunci când vom căuta informații despre 1821 și Tudor Vladimirescu.
2. „Alte mijlociri. Arest livresc la domiciliu. Cronici literare”, de Dan C. Mihăilescu
De cele mai multe ori, atunci când citesc/ascult oameni precum Dan C. Mihăilescu, sunt într-o dublă stare: una de adulație, alta de invidie. Sunt uimit de felul în care oameni „asemenea mie” au o erudiție extraordinară și un talent bine șlefuit în timp pentru a explica pertinent, bine argumentat și pe înțelesul tuturor felul în care o carte se așază obiectiv într-o literatură așa de complicată ca a noastră. Sigur, sunt și invidios (sper că în sensul bun al cuvântului) că nu voi putea egala niciodată o asemenea excelență, precum cea a lui Dan C. Mihăilescu.
„După ce m-am dezvinovățit infantil că nu am umblat decât un weekend în Veneția, m-am biciuit sincer și tare că am lăsat fără nici o pagină de consemnare copleșitoarele zece zile de Florența, unde am trăit o a doua viață între Giotto, Santa Croce și miresmele gelsominei de la San Miniato. Așa că mut așteptările și răspunderea pe umerii lui Radu Paraschivescu, al cărui jurnal de la Roma vă propun să-l așteptăm nerăbdători cu toții.” (pag. 149)
M-am bucurat să citesc aici recenzii sau cronici ale unor cărți pe care le-am citit și prezentat eu însumi (precum volume semnate de Monica Pillat, Ana Blandiana, Jan Willem Bos sau Cristina Chevereșan), așa cum m-am bucurat să citesc despre preferați de-ai mei precum Adina Popescu și Jan Cornelius. De departe însă, cel mai bun text mi s-a părut a fi unul evocator, cel despre „Adrian Olaru sau librăria ca ecosistem”, un text despre un prieten și un librar care știa ca nimeni altul să aleagă nu numai cartea potrivită, ci și atmosfera prielnică răsfoirii, ascultării, lecturii, taclalei.
3. „Bestiar. Șapte povestiri cu chirurgi și scandaloasele lor operații”, de Cătălin Vasilescu
Paradoxul este că trec printr-o perioadă cu mulți doctori, iar serialul care ne-a prins pe Netflix este The Good Doctor. Nu mică mi-a fost mirarea că, dintr-o întâmplare și dintr-un teanc imens de cărți necitite, am ales tot o carte cu și despre medici, scrisă de Cătălin Vasilescu, un chirurg bucureștean cu evident talent literar.
„Kurt Semm nu a inventat laparoscopia, dar a avut curajul și inspirația de a o transforma din ceea ce era până în 1960, adică o metodă de diagnostic (ne uităm prin gaura cheii și vedem organele bolnave), într-o modalitate de a efectua adevărate intervenții chirurgicale fără a mai secționa peretele abdominal. Veți fi de acord că orice pacientă va prefera să i se facă o chistectomie ovariană, o anexectomie, o miomectomie sau o ligatură tubară pentru sterilizare fără incizie (ne uităm prin gaura cheii și manevrăm sub acest control vizual direct, prin telescop, instrumentele chirurgicale speciale foarte subțiri care „înțeapă” peretele abdominal).” (pag. 67)
Utilizând acest talent, dar și experiența sa, pornește la povestit despre evoluția chirurgiei, despre câteva operații providențiale, dar și altele scandaloase. M-am bucurat atunci când am citit despre geniile care au revoluționat medicina, așa cum m-am revoltat când am citit despre lobotomie sau despre alte metode deloc umane de a trata bolile psihice. O carte foarte interesantă.
4. „Cinci ani în Irakul lui Saddam Hussein”, de Emil Sîrbulescu
Între 1982 și 1987, Emil Sîrbulescu a lucrat în Irak ca traducător/translator etc. Era unul dintre miile de oameni trimiși de regimul comunist în țările mai sărace ca formă de ajutor: ei trebuiau să construiască acolo fabrici, baraje, uzine, iar România socialistă primea în schimb diferite materii prime sau alte avantaje.
„Nu ne vine să credem că am ajuns până acolo unde legendele devin realitate. Hammurabi, Banucodonosor, Alexandru cel Mare, împăratul Traian și, mai recent, Saddam Hussein – toți s-au perindat pe aici în patru milenii de istorie, iar noi încercăm să ne imaginăm măreția ascunsă în ruinele de culoarea deșertului și să înțelegem decăderea imperiilor.” (pag. 223)
Autorul acestui volum de memorii/călătorie a ajuns în Irak chiar în timpul războiului iraniano-irakian din anii ’80 și mare parte din anii petrecuți acolo (împreună cu soția sa) ca traducător de limba engleză a fost la Fabrica de ciment din Al Qaim, în mijlocul deșertului, la granița cu Siria, la aproximativ 400 km de Bagdad. Volumul său, în ciuda unei compoziții mai degrabă inginerești, are multe atuuri și pagini interesante: ne dezvăluie structura muncii departe de țară a unei mulțimi importante de români, care trebuie să reziste și condițiilor grele din Irak, și depărtării de țară, și prezenței unor informatori, dar care sunt în egală măsură și mai liberi decât puteau fi în țară; ne descrie multe dintre obiectivele turistice antice sau moderne pe care, acum, călătorul obișnuit nu le mai poate vizita în Irak; ne arată viața irakianului obișnuit, în timpul lui Saddam Hussein și înainte ca țara să ajungă sub coordonarea americană.
„Codul de legi la regelui Hamurabbi, pe la anul 1750 î.Hr., prevedea, printre altele, pedepse foarte severe pentru producătorii de bere care „botezau” marfa sau foloseau ingrediente ieftine – cel dovedit era înecat în propria-i bere!” (pag. 225)
Un volum interesant, care oferă imagini inedite asupra unei lumi, unor oameni și unor perioade dispărute definitiv, deși sunt atât de aproape de noi din punct de vedere temporal.
5. „Dumnezeu, om, animal, mașină”, de Meghan O’Gieblyn
Așa cum bănuiam și după titlu, și după descriere („o carte erudită care îmbină istoria, critica și filozofia”, volumul semnat de Meghan O’Gieblyn nu este deloc o lectură facilă, nu-și propune să fie o carte obișnuită de popularizare a științei.
Principalul ei subiect este, desigur, relația dintre diferitele forme pe care umanitatea le-a avut sau le-a creat de-a lungul secolelor, cu accentul pe ultimele decenii: de la Dumnezeul pe care l-a creat (autoarea fiind, în tinerețe, o creștină devotată, pentru a deveni la maturitate un ateu convins) până la felul în care oamenii au creat și dezvoltat tehnologii avansate, ajungând – poate – la apogeu prin crearea inteligenței artificiale.
– „Timp de secole ne-am spus că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, când de fapt El e cel făcut după chipul și asemănarea noastră.” –
De altfel, un subiect care se regăsește la aproape fiecare pagină este cel al conștiinței, a felului în care omenirea se poate trezi, la un moment dat, cu o mare problemă sau o mare mirare: inteligența artificială să devină atât de dezvoltată încât să capete conștiință! Oare ce va însemna asta pentru viitorul nostru?
