Stiri

De la literatură la jurnalism cultural și înapoi: Lectură publică la Biblioteca Metropolitană București

LdJ_affiche_6Joi, 18 Septembrie 2014, de la ora 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB), vor citi pentru public Cezar Paul-Bădescu, Adina Popescu și Andreea Tănase. Moderatorul acestei ediții este Andreea Banciu.

„Lectura de joi” este un program cultural organizat printr-o serie de 6 întâlniri, într-un cadru colocvial și informal, pentru publicul rezident bucureștean cu scriitorii consacrați şi debutanți.

Scopul acestui program este, în primul rând, de a încuraja dialogul cultural, încercând să aducă scriitorul mai aproape de public. Dorim ca literatura să nu mai fie identificată cu o nișă a elitelor, scriitura fiind într-adevăr un act artistic care nu este la îndemâna oricui, dar lectura poate deveni o obișnuință dacă o plasăm într-un mediu confortabil.

Despre invitați:

Cezar Paul-Bădescu (n. 7 august 1968) este jurnalist şi scriitor. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în 1994, şi masteratul în Teoria Literaturii şi Literatură Comparată la aceeaşi instituţie, în 1995.

Din 1996, a fost redactor la revista de cultură “Dilema” (devenită apoi “Dilema veche”), unde, printre altele, timp de 10 ani (2003-2013) a scris săptămânal în rubrica sa de analiza a fenomenului televizual, “Cultura pe sticlă”. În 2006 – 2007, a fost redactorul-şef al suplimentului săptămânal “Media & Cultură” al ziarului “Cotidianul”. Din 2007, Cezar Paul-Bădescu a fost şeful departamentului Cultură al ziarului ”Adevărul” şi redactorul-şef al suplimentului “Adevărul literar şi artistic”. Pe platforma Adevărul TV, a realizat mai multe emisiuni culturale.

Romanele sale, „Tinereţile lui Daniel Abagiu” (Editura Polirom, 2004, 2012 – ediţia a doua) şi „Luminiţa, mon amour” (Editura Polirom, 2006) au fost foarte bine primite de critică şi de public şi au fost traduse în italiană, spaniolă şi bulgară. Anul trecut, i-a apărut volumul de eseuri „Umbre pe ecranul tranziţiei” (Editura Humanitas, 2013).

În anul 2000, a primit din partea Preşedinţiei României medalia „Mihai Eminescu”, pentru merite culturale.

Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în Bucureşti. A început să publice de la 17 ani în presa scrisă, mai întâi la revista 22, apoi la Dilema, remarcându-se prin reportajele ei narative şi prin poveştile la graniţa cu ficţiunea. Autoarea şi-a început cariera de jurnalist cu un act de curaj, în clasa a douăsprezecea, când s-a înfiinţat în uşa redacţiei Dilema, cu un material scris de mână, despre și pentru generaţia sa, generația anilor ’90. A publicat cărţi pentru copii –Doar un zbor în jurul lumiiMiriapodul hoinar şi alte poveşti, Mari poveşti româneşti pe înţelesul celor miciAventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu. Absolventă a Facultății de Regie și Film, în cadrul Universității Hyperion, autoarea a realizat documentare, „Copiii uraniului” şi „Anul Dragonului” – și lucrează la un nou material, „Tatăl meu, Lucian Blaga”. În martie 2014, Casa de Pariuri Literare a publicat primul volum de proză scurtă pentru adulţi, semnat de Adina Popescu, „Povestiri de pe Calea Moşilor”, volumul poveştilor din copilărie ale unei generaţii de tranziţie, generaţia anilor ‘90.

Andreea Tănase (n. 1 iunie 1980) este absolventă a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice și scrie proză scurtă. Andreea este colaborator al Revistei de Povestiri, premiantă la ediţia a IV-a a Concursului Naţional de Debut Literar „Incubatorul de Condeie” (secțiunea proză scurtă). A fost premiată pentru „cea mai bună poveste” la Atelierele IDC, susţinute de scriitorul A.R. Deleanu. Scrie frecvent pe ScrieriBlitz.ro şi are în plan câteva romane, care aşteaptă cuminţi să se nască. Din 2014 scrie cronică de teatru și recenzie de carte în revista SemneBune.ro.

Moderatorul acestui eveniment este Andreea Banciu, traducător literar, cititoare împătimită, organizatoare de evenimente și promoter cultural. (n.b.: din 1 Oct. va organiza pentru publicul la standul revistei SemneBune din cadrul FILIT Iași un atelier de creative writer – jam session „Scrie-ți povestea în Iași”).

Așadar, vă invităm de la 18:30 la „Lectura de Joi”, 18 Sept., care are loc la sediul Central al Bibliotecii Metropolitane București, în „Grădina de citit”, Str. Tache Ionescu nr. 4.

Cum stă bine oricărei comunități online, vă invităm pe pagina FB pentru „like”, „share” și „comment”.

Reamintim că din 14 Aug. 2014, în fiecare joi, de la orele 19.00 pînă la 21:00, timp de 6 (șase) ediții, agenția AdLittera organizează „Lectura de Joi”, în sediul central al Bibliotecii Metropolitane București.

––

La prima ediția a lecturii publice, Joi, 14 Aug., au fost invitați scriitoarea Doina Ruști, poetul Sorin Lucaci și Dana Nedelecu. Foto: aici.

La a doua ediție, pe 21 Aug., publicul a avut plăcerea de a asculta poezie și proză în lectura autorilor Nora Iuga, T.S. Khasis și Diana Bădica. Foto: aici.

A treia ediție, moderată de Luminița Corneanu, a avut ca invitați pe Filip Florian, Veronica D. Niculescu și Daniel Coman. Foto: aici.

Ediția a patra dedicată poeticii și poeziei contemporane românești a fost moderată de Ion-Valentin Ceaușescu si a avut ca invitați pe Răzvan Țupa, Teodora Gheorghe și Dan Mihuț. Foto: aici.

Ediția a cincea a făcut posibilă întâlnirea publicului cu proza scurtă, prin lectura lui Augustin Cupșa, Ana Săndulescu și Marius Gabor. Moderatorul ediției a fost Andrei Zbîrnea. Foto: aici.

––

Lectură publică recomandată de: Radio România Cultural, Radio SPT FM, SemneBune.ro, ObservatorulCultural.ro, Bookblog.ro, Filme-cărți.ro, Bookaholic.ro, AmDoar18ani.ro, Ceașca de cultură, SerialReaders.com, Agenția de Carte, BusinessWomen.ro, România pozitivă, Revista de povestiri, tiuk, Revista de suspans. AdLittera este unica agenție din mediul cultural, dedicată cu precădere palierului editorial, care oferă o platformă comunitară formată din produse și servicii culturale, revistă și media socială proprietară.

LdJ_affiche_6

Articole similare

Câteva știri din lumea filmului românesc (15 – 21 octombrie 2018)

Jovi Ene

Noutățile toamnei pe Netflix pentru copii și părinți

Jovi Ene

Un altfel de revelion: În Culise organizează un revelion în teatru

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult