Stiri

Concursul „Incubatorul de condeie” așteaptă manuscrisele voastre!

logo IDC_cover_2014Aflat în plină desfășurare, Concursul de debut literar „Incubatorul de condeie”, așteaptă manuscrise vechi și uitate sau noi și proaspete. Înscrierile au loc în intervalul 13 Oct. – 23 Nov. 2014 pe site, conform Regulamentului.

Puteți câștiga un loc la Atelierul IDC, completând formularul de la secțiunea „atelier de creație”, răspunzând la „Cum te-ai exprima dacă scrisul nu ar exista?

Vor fi invitați să participe gratuit doar cei care dovedesc că folosesc imaginația. Locurile sunt limitate!

Agenția AdLittera a dat startul unei noi ediții a concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” IDC.

Acesta se va desfăşura în mediul online în perioada 13 Octombrie – 13 Decembrie, fiind o competiţie anuală adresată amatorilor de creaţie literară.

Ca și în precedentele ediții, concursul, aflat acum la a V-a ediție, este structurat pe două secţiuni – Poezie şi Proză scurtă.

Vor fi premiate în data de 13 decembrie a.c., cele mai creative, originale şi inovative texte.

Juriul este compus din scriitori cu experiență, dar şi din „condeiele” care s-au făcut remarcate la ediţiile anterioare ale concursului.

Creaţiile premiate vor fi publicate în Antologia IDC în ediție hard-copy și în format digital.

În paralel cu desfăşurarea concursului, scriitorii amatori înscriși în concurs vor putea participa în fiecare sâmbătă, gratuit, în perioada 25 octombrie – 22 noiembrie a.c., la Bucureşti, la Atelierele IDC (creative reading/ creative writing), coordoonate de poetul Dan Mihuț. De asemenea, în paralel, vor fi organizate şi concursuri de creație literară pe reţeaua de socializare Facebook pentru câştigarea unui loc la aceste atelierele creative.

AdLittera este un proiect amplu, îndeplinind totodată și funcțiile unei agenții culturale, toate programele sale având componente de educare prin cultură și artă. Proiectul promovează și dezvoltă campanii de cultură literară și căută surse de finanțare pentru proiecte editoriale.

Conceptul, planificarea acțiunilor și comunicarea publică sunt gestionate de către d’Avid Boutique, atelier de branding si comunicare vizuală, AdLittera fiind divizia CSR nișată în palierul cultural.

Mai multe informații despre Concurs și Atelierele IDC se găsesc pe website-ul dedicat Concursului IDC, la adresa http://idc.adlittera.com. Mult succes!

Mulțumim partenerilor care sprijină AdLittera în demersul de căutare și promovare a talentelor literare: Radio SPTFM, RFI, RRC, Revista SemneBune, Serial Readers, Filme și Cărți, Observator cultural, Romania pozitivă, Revista de povestiri, Ceașca de cultură, Agenția de carte, Galileo online, Literatura de azi, Bookblog, Bookmag, tiuk, Bookaholic, LaPunkt, Revista de suspans. Atelierele de poezie IDC se vor ține în Caffé D’Arthé.

logo IDC_cover_2014

Articole similare

Top vanzari Publica @ Bookfest 2016

Jovi Ene

Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (12 – 18 octombrie 2015)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult