Concursul nostru din această săptămână pune la bătaie trei cărți de la Editura Nemira:
Este vorba de trei exemplare din recenta reeditare a celebrului roman ”Vorbitor în numele morților”, de Orson Scott Card (paperback).
Despre carte:
Au trecut trei milenii de la ultimul său joc, dar Ender, veşnic rătăcitor printre stele, este pururi tânăr. În schimb, gloria s-a transformat în anatemă, căci Ender s-a făcut vinovat de distrugerea singurei specii de fiinţe gânditoare pe care omenirea a întâlnit-o vreodată.
De aceea, când a fost descoperită planeta Lusitania şi tânăra civilizaţie adăpostită de pădurile sale, Consiliul Stelar a înţeles că i se oferă şansa de a repara marea greşeală din trecut. Dar, o dată mai mult, neînţelegerile dintre colonişti şi băştinaşi sunt inevitabile şi este chemat Ender, acum Andrew Wiggin, pentru a vorbi în numele morţilor. Căci morţii, şi nu viii, pot schimba destinul Lusitaniei, al întregii galaxii.
„Un roman captivant, plin de surprize formidabile, care par fireşti odată ce au fost explicate.“
The New York Times Book Review„O poveste pasionantă de aventuri în spaţiu şi un rechizitoriu acid la adresa gândirii militariste.“
Library Journal
Cartea a fost recenzată și pe Filme-cărți.ro.
Pentru a castiga una dintre cele trei cărți oferite, vă rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:
Numiți alte două cărți scrise de Orson Scott Card apărute la Editura Nemira.
Condiţii de participare :
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.);
- caştigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorti prin intermediul Random.org, dintre cei care respectă condițiile de participare și răspund la întrebarea formulată.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 2 martie 2014, inclusiv, iar castigatorii vor fi anunțați pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi volumul ”Vorbitor în numele morților”, de Orson Scott Card.
Succes!
Later edit (3 martie 2014): Tragerea la sorti a avut loc astazi, cei trei castigatori fiind alesi prin intermediul site-ului www.random.org. Am generat o secventa de la 1 la 151 (numarul comentariilor de la acest concurs), cu precizarea ca am asezat comentariile în ordinea cronologică, iar castigatoare sunt comentariile care au respectat condițiile de participare.
Cei trei castigatori prin Random.org sunt:
-comentatorul – horade – ”Jocul lui Ender, Amintirea Pamantului”;
-comentatorul – Mihai Tritescu – ”Jocul lui Ender, Xenocid, Wyrm”;
-comentatorul – Ioana Moldoveanu – ”Navele Pamantului, Umbra uriasului”.
Felicitari!
150 comments
Orson Scott Card
1. „Stapanul Cantecelor”
2. „Chemarea Pamantului”
„Din nou pe Pamant” si „Navele Pamantului”
Nascuti pe Pamant si Din nou pe Pamant
1. „Xenocid”
2. „Navele Pamantului”
Chemarea pamantului
Amintirea pamantului
Jocul lui Ender
Umbra Hegemonului
Nascuti pe Pamant
Wyrm
”Jocul lui Ender”
“Chemarea Pamantului”
1. Nascuti pe pamant
2. Umbra uriasului
Navele Pamantului si Amintirea Pamantului
Orson Scott Card – Nascuti pe Pamant
Orson Scott Card – Navele Pamantului
Alte două cărți scrise de Orson Scott Card apărute la Editura Nemira.
Xenocid
Wyrm
Adresă de e-mail validă: constantinpaullucian@yahoo.com
„Jocul lui Ender”
„Nascuti pe Pamant”
Nascuti pe Pamant
Din nou pe Pamant
Nascuti pe Pamant
Jocul lui Ender
Navele Pamantului si Intoarcerea Acasa
Jocul lui Ender
Amintirea Pamantului
Nascuti pe Pamant
Din nou pe Pamant
Nascuti pe Pamant
Wyrm
1.Umbra uriasului
2.Xenocid
1. Stapanul cantecelor
2. Navele Pamantului
Nascuti pe Pamant
Jocul lui Ender
Xenocid
Jocul lui Ender
Wyrm
Amintirea Pamantului
Nascuti pe pamant si Amintirea pamantului.
”Jocul lui Ender”
“Chemarea Pamantului”
Jocul lui Ender
Nascuti pe Pamant
Chemarea pamantului
Amintirea pamantului
„Din nou pe Pamant”
Pachet „Intoarcerea Acasa” vol.1-5
„Jocul lui Ender”
„Navele Pamantului”
Chemarea pamantului
Nascuti pe Pamant
Wyrm
Xenocid
1. “Xenocid”
2. “Navele Pamantului”
Chemarea Pamantului si Amintirea Pamantului.
“Stapanul Cantecelor”
“Chemarea Pamantului”
1. Xenocid
2. Copiii mintii
“Din nou pe Pamant”
“Navele Pamantului”
Xenocid si Nascuti pe Pamant
nascuti pe pamant
din nou pe pamant
1. Nascuti pe pamant
2. Navele Pamantului
3. Copiii mintii
1. Din nou pe pamant
2. Copii mintii
Nascuti pe Pamant.
Din nou pe Pamant.
Chemarea Pământului și Navele Pământului
Intoarcerea Acasa
Nascuti pe Pamant
Chemarea Pamantului
1. “Xenocid”
2. “Navele Pamantului”
Jocul lui Ender
Chemarea Pamantului
Jocul lui Ender si Wyrm
Xenocid
Nascuti pe Pamant
Navele Pamantului
Umbra uriasului
„Nascuti pe Pamant”, „Chemarea Pamantului”
Jocul lui Ender
Xenocid
Wyrm
„Nascuti pe Pamant” si „Xenocid”
Xenocid, Wyrm
„Nascuti pe Pamant” si „Umbra marionetelor”
Nascuti pe Pamant,
Chemarea Pamantului,
Amintirea Pamantului
Jocul lui Ender
Nascuti pe Pamant
„Nascuti pe Pamant” si „Xenocid”
„Xenocid”, „Din nou pe Pamant”
Nascuti pe Pamant si Chemarea Pamantului.
„Jocul lui Ender”, „Xenocid”
Buna ziua, alte carti scrise de Orson Scott Card ar fi „Nascuti pe Pamant”, „Chemarea Pamantului”, „Wyrm”…
Umbra Hegemonului
Copii Mintii
„Xenocid”, „Wyrm”
Jocul lui Ender, Nascuti pe pamant
Xenocid
Wyrm
„XENOCID”,”CHEMAREA PAMANTULUI”
Xenocid si Jocul lui Ender.
Navele Pământului
Wyrm
Navele Pamantului , Wyrm
Jocul lui Ender
Xenocid
Navele Pamantului
Chemarea Pamantului
„Intoarcerea acasa” – vol.1-5 ; „Nascuti pe pamant”
„Chemarea Pamantului”
„Umbra marionetelor”
Xenocid
Navele Pamantului
„Navele Pamantului”, „Xenocid”
“Xenocid”
“Wyrm”
Orson Scott Card – Jocul lui Ender (septembrie, 2013)
Orson Scott Card – Xenocid (aprilie, 2013)
Wyrm
Vorbitor în Numele Morţilor
Întoarcerea Acasă – Navele Pământului
Născuţi pe Pământ
Amintirea Pământului
Chemarea Pământului
Din Nou pe Pământ
Jocul lui Ender
„Xenocid” si „Copii Mintii”
„Xenocid” si „Jocul lui Ender”
Xenocid
Jocul lui Ender
“Nascuti pe Pamant”, “Xenocid”
Jocul lui Ender
Născuţi pe Pământ
„Născuţi pe Pământ”; „Jocul lui Ender”
Nascuti pe Pamant, Xenocid
Jocul lui Ender si Wyrm
Jocul lui Ender
Xenocid
Jocul lui Ender
Wyrm
Wyrm
Chemarea pamantului
Nascuti pe pamant
“Nascuti pe Pamant”
“Xenocid”
Nascuti pe Pamant;Chemarea Pamantului.
“Nascuti pe Pamant”, “Chemarea Pamantului”
Jocul lui Ender
Wyrm
„Chemarea Pământului”
„Jocul lui Ender”
Jocul lui Ender
Xenocid
Chemarea pamantului
Amintirea Pamantului
Nascuti pe Pamant,
Chemarea Pamantului,
Amintirea Pamantului
Jocul lui Ender
Wyrm
Xenocid
Wyrm
Chemarea pământului, Vorbitor în numele morților
JOCUL LUI ENDER, XENOCID
Chemarea Pamantului
Navele Pamantului
„Chemarea pamantului” si „Wyrm”
Jocul lui Ender
Xenocid
Wyrm
Născuți pe Pământ
Chemarea Pământului
Două cărţi scrise de Orson Scott Card şi publicate de Editura Nemira: Navele Pământului şi Născuţi pe Pământ.
„Din nou pe Pamant”
„Nascuti pe Pamant”
Xenocid
Wyrm
Născuți pe Pământ
Jocul lui Ender
Nascuti pe Pamant
Chemarea Pamantului
Navele Pamantului
Chemarea Pamantului
Xenocid
Nascuti pe Pamant
Wyrm
Xenocid
Wyrm
Jocul lui Ender
Xenocid
Chemarea Pamantului si Copiii mintii
Jocul lui Ender
Xenocid
Copiii mintii
Xenocid
jocul lui ender;xenocid
Jocul lui Ender
Nascuti pe pamant
Wyrm
Intoracerea acasa
Jocul lui Ender
Navele Pamantului
„Wyrm” si „Umbra uriasului”
JOCUL LUI ENDER
NAVELE PAMANTULUI
COPIII MINTII
CHEMAREA PAMANTULUI.
Xenocid
Chemarea Pamantului
Chemarea pamantului, Copiii minti
Jocul lui Ender
Navele Pamantului
– Jocul lui Ender
– Chemarea Pamantului
Xenocid
Wyrm
Nascuti pe Pamant
Jocul lui Ender
Navele Pamantului
Chemarea Pamantului
Navele Pamantului
Nascuti pe Pamant
Copiii mintii
Xenocid, Copiii mintii
Nascuti pe Pamant
Amintirea Pamantului
„Copiii mintii” si „Din nou pe Pamant”
„Jocul lui Ender”
„Xenocid”
„Nascuti pe Pamant”
1.Navele Pamantului
2.Xenocid
Wyrm (despre care am scris pe blog acum doua saptamani) si Chemarea Pamantului, pe care urmeaza sa o citesc saptamana viitoare.
Chemarea Pamantului
Navele Pamantului
Copiii mintii
Xenocid
Nascuti pe Pamant
Copiii mintii
Chemarea Pamantului
Navele Pamantului
Nascuti pe Pamant
Amintirea Pamantului
„Chemarea Pământului” și „Amintirea Pământului”
Jocul lui Ender
Nascuti pe Pamant
Chemarea Pamantului
Wyrm
1.Jocul lui Ender
2.Xenocid
JOCUL LUI ENDER, XENOCID
Jocul lui Ender
Nascuti pe Pamant
„Născuti pe Pământ”,”Din nou pe Pămînt”
”Umbra hegemonului” si ”Wyrm”
Din nou pe Pământ
Chemarea Pământului
„Xenocid” si „Nascuti pe Pamant”
“Nascuti pe Pamant”,“Xenocid”
Comments are closed.