Știrile săptămânii: Filmul „Octav” aduce în prim plan tinerele talente; Documentarele anului rulează la Noaptea Albă a Filmului Românesc; Andi Vasluianu în „Breaking News”: “Jurnalismul e adrenalină. E ca la actori, nu te lasă în pace, altfel nu funcționezi”; Încep înscrierile pentru One World Romania – Ediția a 11-a; The Transgressive Body • Corpul își neagă propriile limite, în noua proiecție BIEFF la MNAC.
Filmul „Octav” aduce în prim plan tinerele talente
Lung-metrajul „Octav” aduce în prim plan tinerii talentați ai României, prin includrea în distribuție a Alessiei Tofan și a lui Eric Aradits. În vârstă de doar 10 ani, cei doi copii au manifestat un interes major pentru meseria de actor, încă de la o vârstă fragedă.
„Mie îmi place foarte mult să joc în filme pentru că acesta este visul meu, de când eram mică. Mi-a plăcut foarte mult rolul pe care l-am avut, emoțiile trăite odată cu Ana, personajul meu. Când ea simțea tristețe, eu pur și simplu intram în povestea vieții ei și replicile veneau automat, ca și cum nu le învățasem și erau doar cuvintele mele”, povestește Alessia Tofan.
Aceasta descrie întâlnirea cu Marcel Iureș ca „o aventură”, care mereu îi aducea un zâmbet pe față când era supărată, adăugând că s-a înțeles bine și cu toți actorii de pe platoul de filmare.
În timp ce pentru Alessia filmul „Octav” reprezintă debutul în cinematografie, pentru Eric Aradits este al treilea proiect de acest gen. În „Octav”, Eric interpretează ipostaza de copil a personajului principal masculin (jucat de Marcel Iureș la maturitate).
„ Lui Octav casa părintească îi trezește amintiri plăcute, dar și mai puțin plăcute. Însă în ansamblu, cred că Octav a fost un copil fericit. Mi-a plăcut mult să-l interpretez. Mai ales că adultul Octav e Marcel Iureș!”, subliniază Eric.
„Am mai jucat în filme înainte de Octav, dar în scurt-metraje. Filmul artistic mi-a plăcut și mai mult pentru că zilele de filmare au fost mai lungi, repetițiile mai multe și totul a fost făcut cu cea mai mare grijă. Vreau să fiu actor în viitor”, completează Eric.
Tatăl lui, Andrei Aradits, nu a vrut să-l expună vieții din spatele scenei de teatru și film, conștient fiind, din proprie experiență, de magia inefabilă și ireversibilă pe care o poate exercita asupra unui copil. A sperat că va alege alt drum în viață. Însă, la primul casting la care au fost convinși să meargă împreună, actorul a fost frapat de firescul comportamentului lui Eric, ușurința și plăcerea deosebită cu care răspundea cerințelor, în totală opoziție cu orice alt domeniu în care i se solicita atenția și implicarea.
Eric a filmat primul lui scurt metraj, în regia lui Adrian Sitaru („Excursie”), alături de actorul Adrian Tițieni. După care a urmat un scurt metraj al studentei UNATC (pe atunci) Ștefania Maftei, fiica regizorului Alexandru Maftei și a actriței Dana Voicu.
Filmul „Octav” va avea Premiera de Gală pe 4 octombrie 2017, iar biletele sunt puse în vânzare în rețeaua Eventim și pe eventim.ro: http://www.eventim.ro/ro/bilete/premiera-de-gala-a-filmului-octav-bucuresti-sala-palatului-470627/event.html
Filmul va avea lansarea oficială în cinematografe pe data de 6 octombrie 2017.
Teaserul filmului, creat de Good Hands, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/33ERKW3Ot4Y
Mai multe detalii despre filmul OCTAV se găsesc și pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav
Documentarele anului rulează la Noaptea Albă a Filmului Românesc
Pe 22 septembrie, la cea de-a 8-a ediție Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii din București vor avea ocazia să vadă documentarele românești care au cucerit publicul în marile festivaluri internaționale din ultimul an.
Într-o singură noapte, în 8 locații din Capitală, vor fi proiectate aproape 40 de filme de ficțiune și documentare, de lung și scurt metraj. Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Cinema Gloria, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru și Grădina cu Filme.
Documentarul Planeta Petrila, regizat de Andrei Dăscălescu, vorbește despre o lume care dispare (orașul minier din Valea Jiului), un artist (Ion Barbu) care se încăpățânează să lupte cu autoritățile și un miner (Cătălin Cenușă) care încearcă să țină viu orașul. Povestea plină de emoție a avut premiera la Amsterdam și a câștigat anul acesta Premiului Publicului Cinepub la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
Fotograful Cosmin Bumbuț a debutat, alături de jurnalista Elena Stancu, în regie cu Ultimul căldărar, povestea unei familii de romi forțată să emigreze atunci când nu se mai poate întreține din propriul meșteșug. Documentarul a avut premiera la Docuart Fest unde a luat premiul pentru cea mai bună imagine, deși este o producție filmată low budget – un aparat de fotografiat și două obiective.
Camera obscura scoate la iveală filme realizate în cinecluburile din comunism, unele dintre ele adevărate capodopere de subversivitate: „Cel mai important cineclub al acelor ani era Cineclubul CFR Timișoara, care funcționa pe lângă Regionala de căi ferate. Filmele făcute aici nu erau de regulă situate ‘pe linia’ ideologică atât de necesară supraviețuirii într-o zonă culturală. Erau mici bijuterii cinematografice provocatoare și insolente la adresa bunului simț comun, creative în cel mai înalt grad, și cumva dătătoare de speranță. Speranța că într-o zi libertatea, cuvânt atât de abstract în acele vremuri, va putea fi cândva posibilă.”, spune regizorul Gheorghe Preda.
Satul românesc și metehnele lui sunt puse sub lupă, în stilul narativ autohton „haz de necaz”, în documentarul Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu). Filmul relatează din interior strădania satului de a ieşi dintr-un cerc vicios din care nimeni nu câștigă: 1 sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză. Profit? Zero. Regizorul a documentat personal subiectul timp de un an în care a lucrat pământul cot la cot cu sătenii. Întreaga lui experiență, precum și potențialele soluții identificate chiar în cadrul comunității sunt relatate în 60 de minute de satiră autentică.
Folosind fotografii din colecția Costică Acsinte, documentarul Țara moartă prezintă perioada dintre 1937 și anii imediat următori lui august 1944, în ceea ce regizorul Radu Jude numește „fragmente de vieți paralele”. Documentarul, care arată o Românie contrastantă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a primit numeroase aprecieri în presă internaţională şi a făcut parte din selecţia oficială a Festivalului de Film de la Locarno.
Din programul ediției de anul acesta a Nopții Albe a Filmului Românesc mai fac parte și peliculele Fixeur (r. Adrian Sitaru) – nominalizarea României la Oscar, Ana, Mon Amour (r. Călin Peter Netzer), Inimi cicatrizate (r. Radu Jude), Vara s-a sfârșit (r. Radu Potcoavă), și Ultima zi (r. Gabriel Achim). Tot pe 22 septembrie, în Cluj, Noaptea Albă a Filmului Românesc va aduce 3 proiecții speciale la Cinema Victoria. Programul complet va fi anunțat în curând.
Intrarea este liberă la toate proiecțiile.
Andi Vasluianu în „Breaking News”: “Jurnalismul e adrenalină. E ca la actori, nu te lasă în pace, altfel nu funcționezi”
Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie. O primă avanpremieră a filmului în București va avea loc joi, 21 septembrie, la Cinema Elvira Popescu. Scenariul filmului a împlinit deja 10 ani, el ar fi trebuit să fie debutul regizoarei Iulia Rugină. Unul dintre puținele lucruri care s-au păstrat din varianta inițială a poveștii e faptul că personajul principal este jurnalist. Protagoniștii filmului sunt Andi Vasluianu și Voica Oltean, o actriță care, la doar 15 ani, a impresionat juriul unuia dintre cele mai mari festivaluri, cel de la Karlovy Vary:
După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria? Trailer oficial: https://goo.gl/vnTxCQ
Actorul Andi Vasluianu, protagonistul poveștii, își amintește că a fost inițial chemat la casting pentru un rol de cameraman, „un cameraman care trăiește. Apoi au trecut anii și n-am mai știut nimic.” În cele din urmă, l-a sunat Iulia Rugină și i-a spus că povestea din Breaking News, în noul format, este acum scrisă pentru el. „De la un punct încolo, am scris cu Vasluianu în cap, ne-am dat seama că el este Alex Mazilu”, povestesc cele trei co-scenariste, Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian. „Balaurul cu trei capete”, așa le numește Andi Vasluianu pe cele trei prietene și colege de lucru care, încă de pe băncile facultății, au colaborat la o lungă serie de scurt și lung metraje.
Faptul că se cunoșteau și colaboraseră foarte bine înainte a ajutat mult procesul de lucru. „Pentru mine, ca actor, e foarte important să am relaxarea că pot să vorbesc cinstit cu regizorul, să îi spun cinstit ce cred, ce simt. Iar Iulia e deschisă la prezent, la ce se întâmplă acum, aici. Face parte din familia căutătorilor”, spune Vasluianu.
Voica Oltean, tânăra parteneră de joc a lui Andi Vasluianu, îl numește mentorul ei. El recunoaște că a ajutat-o în timpul filmării, dar spune că asta face parte dintr-un proces natural al meseriei de actor. „Explicând cuiva, îmi explic mie, de fapt. E o căutare tot a mea, iar Voica este al dracului de inteligentă. Dacă nu era așa, nu ar fi putut să joace în filmul ăsta. A avut mare noroc că a întâlnit niște oameni extrem de deschiși și de generoși, e foarte important să ai prima experiență așa”, adaugă el.
Pentru personajul Alex Mazilu, actorul Andi Vasluianu s-a întâlnit cu jurnalistul Adelin Petrișor. A vrut să înțeleagă mai bine cum funcționează un jurnalist de TV, au vorbit despre delimitarea dintre viața profesională și cea personală. „Și mai voiam să înțeleg modalitatea de a prezenta, cum vorbește la microfon, dacă are un text gata pregătit sau doar niște guideline-uri, apoi improvizează. M-am bucurat foarte mult că l-am văzut, eram atent și curios să văd cum e, care-i drive-ul lui, și mi-am dat seama că e o nebunie, e ca noi cu scena, ai nevoie de adrenalina asta, nu te lasă în pace, altfel nu funcționezi.”
Adrenalina din spatele meseriei de jurnalist de teren, povestea filmului și omul din centrul ei au generat o serie de întrebări la care echipa din spatele casei de distribuție Transilvania Film a căutat răspunsuri, generând o serie de interviuri cu operatori de imagine și jurnaliști TV, profesioniști care fac de zeci de ani aceeași meserie, o meserie care îi duce departe de casă și de familie și le testează limitele. Primul interviu este aici: http://bit.ly/BreakingNewsMihaiDina
Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, în film joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.
Filmul este o coproducție Hai-Hui Entertainment, în co-producție cu Libra Film Productions. Producătorii sunt Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu și Bogdan Crăciun.
Încep înscrierile pentru One World Romania – Ediția a 11-a
Ediția a 11-a a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania va avea loc între 16 și 25 martie 2018, la București. One World Romania este primul festival de filme documentare din București și singurul dedicat drepturilor omului din România.
Vă invităm să vă înscrieți pentru ediția din martie 2018 cele mai noi documentare ce abordează orice tematică privind drepturile omului, filme de scurt, mediu și lungmetraj, precum și documentare interactive, dedicate tuturor categoriilor de public, inclusiv copiilor și adolescenților. Filmele trebuie să fi fost lansate după ianuarie 2016 și să fie subtitrate în limba engleză.
Termen limită: 15 noiembrie 2017.
Pentru a înscrie un documentar, vă rugăm să completați formularul
O parte dintre filmele selectate pentru One World Romania 11 vor putea fi proiectate în cadrul unor evenimente speciale pe parcursul anului (programe educaționale, caravană, reluări etc.), numai cu acordul producătorului.
Dacă aveți întrebări referitoare la procesul de înscriere, vă rugăm să o contactați pe Andreea Bratosin: festival@oneworld.ro | +40 737 630 499.
The Transgressive Body • Corpul își neagă propriile limite, în noua proiecție BIEFF la MNAC
Joi, 21 septembrie, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF continuă seria de proiecții Politics of the Body, inițiată în colaborare cu Muzeul Național de Artă Contemporană, cu cel de-al doilea program: The Transgressive Body.
Mix de artă conceptuală, reverie suprarealistă, film de gen, found footage și discurs activist, selecția pune în dialog filme care transcend limitele corpului și ale reprezentării sale cinematografice, explorând – via corporalități reale sau posibile – teme precum dialectica normativitate vs. diferență, subconștientul, instinctivitatea, sexualitatea, condiția outsider-ului și, în cele din urmă, versatilitatea cinema-ului ca limbaj și agent al schimbării de percepție și viziune.
Canal de comunicare între sine și exterior, corpul procesează stimulii senzoriali pentru a interacționa, a înțelege și a funcționa în lumea care ne înconjoară. Aparenta sa forță și certitudine ascund însă o vulnerabilitate ce poate destabiliza cu ușurință statutul său social acceptat. Fie culturale, sexuale, economice sau psihologice, limitările impuse asupra sa îl abat de la cursul firesc, generând transgresii ale normelor care cer să fie recunoscute și acceptate ca parte a naturii noastre umane.
Bilete: 9 lei online, prin Eventbook / 8 lei la intrare
La 20:00 vă invităm pe terasă, filmele urmând să înceapă de la ora 20:30, în cafenea. Pentru cei ce doresc să viziteze MNAC înaintea proiecției, programul de vizitare al muzeului se încheie la ora 20:00, fiind recomandat să veniți cu cel puțin o oră înainte.
Filmele proiectate au fost prezentate anterior în cadrul edițiilor BIEFF din 2014 și 2016; acestea vor fi subtitrate în limba engleză.
Serie curatoriată de Adina Pintilie
Proiect coordonat de Dan Angelescu
Text curatorial: Andrei Tănăsescu
Mulțumiri: Romina Banu
Parteneri: MNAC București, Sixpackfilm Austria, Agência da Curta Metragem, Asociația Fala Português!
Mereu provocatorul Bertrand Mandico – unul dintre artiștii vizuali contemporani pe care BIEFF îi urmărește și susține constant încă de la debut – propune o incursiune fascinantă în zona bizarului psiho-sexual, inspirat numită Our Lady of Hormones. Cu o mizanscenă decadentă – radiind vitalitatea cinefilului pasionat de filmul de gen și pusă în valoare de plasticitatea peliculei de 16mm – filmul spune povestea erotică a rivalității dintre două actrițe obsedate de o bucată de carne care trăiește și respiră. O experiență suprarealistă veritabilă, la granița între genuri precum comedia, thriller-ull și horror-ul – prezentată în premieră internațională la Festivalul de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand – Our Lady of Hormones este un comentariu de o senzualitate și o inteligență ludică debordante, despre incapacitatea naturii umane de a-și „domestici” impulsurile primare.
Prezentat în cadrul parteneriatului de lungă durată al BIEFF cu prestigioasa secțiune Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de Film de la Cannes, The Exquisite Corpus deconstruiește deopotrivă limbajul cinematografic și corpul uman, într-o adevărată explozie a simțurilor. Având ca material imagini erotice culese din surse variate, celebrul regizor austriac de avangardă Peter Tscherkassky îşi foloseşte tehnicile bine-cunoscute de manipulare a formatului analog, creând o veritabilă „grădină a desfătărilor lumești”. Într-o colonie de nudişti, o femeie doarme pe plajă. Starea ei de reverie ne acaparează, devenind un vis erotic demn de orice fan pasionat al celuloidului. Filmul este prezentat cu sprijinul Sixpackfilm Austria.
În YOU ARE BORING!, artista vizuală germană Vika Kirchenbauer lansează o provocare curajoasă și acidă la adresa spiritului nostru reprimat și plin de inhibiții. Subversiv și provocator, YOU ARE BORING! – proiectat în premieră la Festivalul de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand – ne confruntă cu propriile limite interioare, cu propriile emoții refulate și pudori inhibitive, meditând în același timp asupra modului în care hegemonia noastră culturală consumă „diferența”. Fără să fie brutal, filmul ne lasă mai degrabă cu senzația unei mustrări afectuoase la adresa politicii reprezentării practicate de societatea noastră normativă.
Pedofilia – un subiect tabu care stârnește o aversiune imediată și de necombătut. Dar ce s-ar întâmpla dacă tu însuți ai fi cel afectat? În Among Us, de regizorul olandez Guido Hendrikx – câștigător al Premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la Montreal International Documentary Festival și al Premiului “In Memory of Ingmar Bergman” la Uppsala International Short Film Festival – confesiunile a trei pedofili – a căror identitate rămâne ascunsă – ne dezvăluie istoriile personale de descoperire, reprimare și reconciliere (imposibilă?) cu acest impuls. Niciodată exploatativ sau senzaționalist în felul în care abordează acest subiect controversat, Among Us oferă o platformă lipsită de prejudecăți pentru explorarea unor traume îndelung reprimate.
În aceeași zonă a confesiunii, Seven Times a Day We Bemoan Our Lot and at Night We Get Up to Avoid Dreaming (câștigător al Premiului pentru cel mai bun film din competiția germană la Festivalul Internațional de Scurtmetraj de la Oberhausen) investighează psihicul traumatizat al victimei unui abuz. Îmbrățișând pe deplin forma sa subiectivă, artista vizuală germană Susann Maria Hempel pătrunde din ce în ce mai adânc în mintea protagonistului său, narând confesiunile de jurnal via mizanscene pline de colaje fantasmagorice manipulate ca marionetele. Fascinantul teatru de păpuși al lui Hempel explorează abuzul fizic și psihologic cu un curaj și originalitate impresionante, transformând universul protagonistului într-o reflexie deopotrivă familiară și neliniștitoare a fiecăruia dintre noi.