396 de cărți au fost donate în cadrul campaniei Cartea în așteptare, ediția a doua, o campanie socială și culturală inițiată de Grupul editorial ALL cu sprijinul Rock FM, bookblog.ro, Revistei LZR și al Universității din București.
Campania s-a desfășurat în perioada 18-22 noiembrie, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învățătură 2015. Grupul editorial ALL le-a oferit cititorilor darnici prilejul de a-i ajuta pe elevi și studenți să descopere bucuria lecturii. Astfel, cei care au vizitat standul ALL la târg și au dorit să suțină campania, au putut cumpăra, la jumătate de preț, o carte pe care au lasat-o într-un loc special amenajat pentru a fi dăruită apoi unui elev sau student care nu și-o poate permite.
Ni s-au alăturat în acest demers de încurajare a lecturii și de cultivare a interesului pentru cărți în rândul tinerilor persoane publice, bloggeri, jurnaliști, critici literari, cititori de profesie.
Salut cu entuziasm inițiativa ”Cartea în așteptare” a celor de la ALL. Mi se pare că împacă două chestiuni, care, în anumite dozaje, mă rod oarecum. Pentru că este o ispravă de suflet, dar pentru care trebuie să plătești. Asta cu datul de bani când vrei să ajuți este una din chestiuni (poate că o să detaliez odată faza cu ajutatul pe mocangeală, pardon my French). Chestiunea 2: ajuți fără să știi pe cine ajuți și fără să aștepți mulțumiri sau ceva (poate o să detaliez odată faza asta oribilă cu ”te-am ajutat, trebe să îmi rămâi dator toată viața”!).
Vă recomand cu mare drag să faceți și voi acest exercițiu. De fapt nu e un exercițiu. Este un dar. Pe care îl puteți face unor studenți sau unor elevi. Care vor să citească. Și care, din diverse motive financiare, sunt limitați în această sete de lectură – da, știu, o expresie șablon, dar lăsați-o așa, acum… Cristian China Birta, cristianchinabirta.ro
Mai multe detalii despre campanie gasiți pe allcafe.ro și pe pagina de Facebook editura.all