Concert: Vaya con Dios Farewell Tour
13 martie 2013, ora 20:00
Sala Sporturilor ”Horia Demian”
Sunt rare momentele în care îmi ofer răsfățul de a asista la un concert live; asemenea evenimente se transformă în tratații nu din lipsă de oferte, ci din lipsă de timp. Constat că vorbele înțelepte precum desincronizare, anacronism și alți compuși-copii ai lui Cronos, mărețul zeu al timpului, își au dreptatea lor. Cu zece ani în urmă, aveam tot timpul din lume – nu-l iroseam, dar îmi rămânea suficient pentru activități plăcute. Atunci însă, simpla idee de a merge la un concert al unei trupe favorite părea desprinsă de pe aceeași planetă ca și conceptul de zbor cu avionul. Acum, când în România se organizează câte un eveniment deosebit în fiecare săptămână, iar eu am nenumărate zboruri la activ, tânjesc după timpul liber în care mă scăldam pe când nu aveam suportul financiar necesar să-mi plătesc accesul la asemenea evenimente.
Și totuși, uneori reușesc. De exemplu, cu ocazia turneului de adio (Farewell Tour) al legendarei formații belgiene Vaya con Dios. Până ieri, aceștia nu erau decât chipuri pe coperți de CD-uri și refrene aproape obsesive. Pe 13 martie, de pe la ora 20:15, Sala Sporturilor ”Horia Demian” din Cluj Napoca i-a transformat în pură realitate.
Concertul a început din senin, fără să apucăm să ne bucurăm de plasamentul suficient de inspirat în sală. De unde ne aflam, am văzut și am auzit foarte bine, și nici că am fi putut cere mai mult pentru un preț destul de corect în raport cu serviciile oferite. În fond, se pare că o dată în viață îi vezi live pe Vaya con Dios!
Ar fi prea mult să reconstitui ordinea exactă a pieselor din memorie; pot doar să spun că, după două-trei, devenise ușor de intuit ce va urma. Cu o experiență atât de bogată ca a lor, nici nu e de mirare că acești nouă muzicieni deosebiți cunosc perfect arta spectacolului. Și, pentru că veni vorba despre experiență, tocmai am aflat că Dani Klein – o solistă cu un șarm aparte, care-și cunoaște atât vocea și mișcările scenice, cât și publicul și arta de a dialoga cu acesta – are nu mai puțin de 60 de ani. Trebuie, se impune chiar, să o felicit pentru prestația de aseară și regret că nu s-a gândit nimeni (în dulcele stil ”tradițional” de la serbările școlare) să urce pe scenă cu un buchet de flori.
S-a cântat în engleză și franceză. One Silver Dollar, Heading For A Fall, Don’t Break My Heart, într-un crescendo care a dus, firesc, spre mai antrenantele Johnny sau Puerto Rico. Dani Klein a adus un omagiu ”comunității roma”, interpretând Je l’aime, je l’aime, cântec care a impresionat-o, rămânând preferatul său, după ce l-a ascultat în varianta Oliverei Katarina.
După o oră și jumătate, artiștii au părăsit scena, fiind chemați la bis de aplauze susținute și ovații repetate (românii se pricep la ”atmosferă”, știm cu toții). Concertul s-a încheiat, așadar, cu o triadă de piese, punctul culminant fiind, după cum era de așteptat, Neh Na Na Na, care a ridicat întreaga sală în picioare. Vaya con Dios, cu a lor energică și spirituală Dani Klein, cunosc perfect conceptul de Save the best for last (Păstrează ce-i mai bun la sfârșit).
Personal, am constatat aseară, dacă mai era nevoie de întărirea acestei idei, că arta spectacolului nu înseamnă voci prelucrate și efecte speciale. Este nevoie de implicare, dăruire, căldură sufletească, fler și… multă, enorm de multă muncă, pentru a oferi oamenilor un strop din oceanul creativ al acestei lumi.
Mulțumesc, Vaya con Dios, fiindcă ne-ați arătat că se mai poate!
