Miniromanul „Trenuri cu prioritate” al lui Bohumil Hrabal este o mică bijuterie. Întâmplările din gara cehească, din timpul celui de-al doilea război mondial, sunt savuroase și amuzante, deși impregnate de un tragism autentic, care conduce treptat și la un altfel de deznodământ final decât clasicul happy end al comediilor americane. Sunt curios de pe acum cum va fi și filmul-ecranizarea acestei cărți, și el o capodoperă, regizat de Jiri Menzel – Ostre sledované vlaky (1966). Din carte, v-am selectat prima noapte de dragoste a eroului principal, care se întâmplă în biroul șefului de gară, pe o canapea celebră :D:
”-Va să zică, dumneata n-ai avut nici o femeie, zise ea zâmbind. Avea gropițe în obraji, ca Máŝa. Ochii i se luminaseră, de parcă dăduse cine știe ce noroc peste ea, sau găsise cine știe ce lucru rar. Începu să-mi răvășească părul, bătea cu degetele ca pe clapele unui pian, se uită la ușă, se aplecă apoi deasupra mesei, micșoră fitilul și suflă în lampă, bâjbâi după mine și mă trase pe canapeaua șefului…
O lumină se aprinse în mine, o lumină care creștea întruna, parcă mă înălțam mereu mai sus, tot pământul se cutremura, auzeam numai bubuituri și vuiete care nu păreau să iasă nici din mine, nici din corpul Viktoriei, ci de undeva din afară, clădirea toată parcă se zguduia din temelii, geamurile zornăiau în cinstea intrării mele fericite în viață, începură să zuruie telefoanele, aparatele de telegraf porniră să salte de la sine în ritmul semnalelor Morse, așa cum se întâmplă la mișcare pe vreme de furtună, mi se părea că toți, dar absolut toți porumbeii șefului gânduresc, că zările înseși s-au ridicat și au luat foc, clădirea gării se cutremură încă o dată, se mișcă ușor din temelii…
Am simțit corpul Viktoriei arcuindu-se, am auzit cum înfige pantofii în canapea, cum pârâie tapițeria, cum se sfâșie, un spasm amețitor mă zgudui din vârful degetelor până la creier, totul în jurul meu se făcu alb, pe urmă cenușiu, pe urmă cafeniu, eram ca o apă fiebinte care se răcea, simțeam pe șira spinării o durere plăcută ca după o împunsătură de ac.
Am deschis ochii. Viktoria se juca cu degetele în părul meu și se odihnea. Printr-o crăpătură din fereastră am văzut înălțându-se la orizont culorile roșii și chilimbarii ale unei lumini ce prevestea parcă schimbarea vremii. Porumbeii șefului de gară gândureau speriați, zburau prin coteț, se loveau de pereți și cădeau, fâlfâind înfricoșați din aripi.” (pag. 104-105)
(„Trenuri cu prioritate”, de Bohumil Hrabal, Editura Art, Colecția ”Serie de autor Bohumil Hrabal”, 2012)
