În această lună, am citit revista România literară.
–”România literară” nr. 15/7 aprilie 2017. Articolul lui Ștefan Cazimir mi-a adus aminte de unul dintre cele mai pitorești partide ale României postdecembriste și anume Partidul Liber-Schimbist, ale cărui precepte au fost împrumutate de la marele Caragiale. Vom descoperi în articol și alte partide asemănătoare, din alte țări, precum cel din Canada: ”Pachidermul fusese ales ca simbol, întrucât ”politicienii au pielea groasă și intelectul debil, se deplasează lent, dar pot fugi repede când se simt în pericol și le place să se bălăcească în noroi.” De-a lungul existenței sale, partidul a prezentat drept candidați în alegeri o seamă de personalități, îndeosebi artiști și scriitori, deși candidatura lor nu era luată în serios și nu prezenta nicio șansă de reușită. Partidul s-a bucurat totuși de o anume popularitate, fiind recunoscut oficial în 1979 și situându-se pe locul 4 în opțiunile electoratului. Cu privire la platforma formațiunii, unul dintre liderii săi a descris-o ca fiind construită din lemn și înaltă de două picioare. Din obiectivele cuprinse în ea, iată o sumară selecție: abolirea legii gravității, reducerea vitezei luminii, întrucât se deplasează mult prea repede; instituirea englezei, francezei și analfabetismului drept limbi oficiale ale Canadei; desființarea mediului ambiant, deoarece e greu să-l păstrezi curat și ocupă prea mult spațiu; anexarea la Canada a Statelor Unite, cu scopul de a ridica temperatura medie cu un grad Celsius; interzicerea iernilor aspre; acordarea dreptului la grevă șomerilor ș.a.m.d. Promisiunea, în fine, care le rezumă pe toate: a nu-și respecta nicio promisiune!”
Tot cu iz de amuzament, dar și serios, de citit eseul lui Victor Erofeev despre ”Filosofia Vodcii”: ”La auzul cuvântului ”vodcă”, rusul începe să se comporte imprevizibil. E ca și cum un hău s-ar isca în subconștient și acolo ar începe totul să gâlgâie, să boloborosească, să scoată clăbuci, să se cutremure din temelii, iar spre suprafață răzbat fel de fel de gesturi și mimici, ochii se aprind, mâinile se freacă una de alta, unul face cu ochiul, altul mijește ochii, al treilea râde ca prostul cu gura până la urechi, altul pocnește din degete, cineva se încruntă posomorât și cade în prostație, dar nimeni, de la primul până la ultimul om, nu rămâne indiferent, în afara jocului. Toată lumea are o poveste de spus. În Rusia, suntem cu toții ostatici ai vodcii mult mai mult decât ai oricărui sistem politic. Pe scurt, vodca e Dumnezeul rus. Dumnezeul rus Își sărbătorește anul acesta ”jubileul” – 500 de ani.”
