În această săptămână, am citit din revistele Cultura, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Dilema veche, 22.
–”Cultura”, nr. 42(446)/14 noiembrie 2013. Încă un criminal nazist a murit de curând în Italia. E vorba de Erich Priebke, despre care relatează de la New York Dumitru Radu Popa. Un articol interesant, despre cum nu trebuie uitate niciodată crimele contra umanității: ”Scriu astăzi despre un om care nu-și poate găsi mormântul, un om al cărui trup neînsuflețit nu e dorit de nimeni. Numele lui este Erich Priebke (1913-2013). Puțini își mai aduc aminte de el în Germania natală sau în alte țări, dar în Italia numele lui răsună ca un teribil simbol. Călăul îl numesc italienii pe acest fost căpitan în forțele SS care întrupează în conștiința lor tipicul criminal nazist german. Criminal a fost și a rămas, fără să-și nege sau regrete faptele, până la sfârșitul zilelor pe care și le-a trăit în tihnă, pentru ultimii zece ani în chiar apropierea locurilor unde comisese oribilele sale crime.”
–”Observator cultural”, nr. 440(698)/7-13 noiembrie 2013. Ovidiu Șimonca critică în editorialul său cea mai recentă carte a lui Gabriel Liiceanu, apărută de curând la Editura Humanitas, considerând printre altele că este ”ineficientă”:”Iertaţi-mi blasfemia, dar am o stranie senzaţie că asemenea cărţi despre „dragul meu turnător“ sînt ineficiente. Nu doar că ne îndepărtăm de acea lume – asta e o realitate biologică –, iar lumea (chiar şi cea românească) are alte preocupări, alte apăsări, alte nemulţumiri, oricît ne-ar chema spre lectură, din staţiile de metrou, asemenea cărţi. Sînt ineficiente pentru că turnătorii vor fi la fel, securiştii – aceiaşi (poate mai deştepţi, dacă le ficţionalizăm adresarea către noi), iar noi mereu între două luntri, neştiind prea bine dacă acea lume a fost represivă sau doar burlescă, dacă am trecut prin teroare sau prin farsă. (…) Căci, în rest, dumneavoastră îi spuneţi turnătorului, în birou, la editură, „o lăsăm baltă“ şi chemaţi pe cineva să-l ducă acasă cu maşina. Iar apoi vă puneţi pe scris.” Vă recomandăm, de asemenea, să citiți și comentariile stârnite de acest subiect pe site-ul Observatorului Cultural, aici.
Gabriela Adameșteanu a fost președinta de onoare a juriului Le Goncourt roumain, calitate despre care vorbește pe larg în această ediție a revistei, descriind sarcina juriului format din echipe de studenți de la șase universități românești, care au fost romanele din primul an al competiției, pe ce a pariat dumneaei. Un articol despre literatura franceză contemporană și percepția ei în lume: ”Anticipez, spunînd că, după ce citisem doar cîteva dintre cărţile de pe lista Goncourt 2013, aveam o cu totul altă impresie. Romane foarte diverse, intense, dramatice, „cu miză“: exact ceea ce mai înainte avusesem impresia că îi lipsea literaturii franceze de azi. Nu ştiu dacă anul acesta a fost o excepţie, o cotitură sau dacă este vorba, mai degrabă, despre imposibilitatea de a surprinde pulsul unei literaturi doar prin cărţile premiate ori întîmplătoare; multe dintre cele interesante nu reuşesc să ajungă cu adevărat în circuitul comercial, pierd oficializarea pe care le-ar garanta-o premii literare cele mai importante şi/sau nu ajung la cititorii din alte ţări.”
Filmul câștigător al marele premiu de la Cannes de anul acesta, Adele: Capitolele 1 și 2, a născut multe discuții prin lumea criticilor de film, cât și prin blogosferă. Despre film scrie acum și Mihai Fulger, intrând în rândul criticilor pozitive: ”Prenumele eroinei, ne spune chiar ea în film, înseamnă „dreptate“ în arabă. Cred că Adèle a avut parte de destule nedreptăţi din partea comentatorilor pînă acum, dar sînt convins că Ileana Bîrsan se înşală: istoria cinematografului îl va reţine. Nu pentru că a cîştigat Palme d’Or-ul (se poate întocmi o listă lungă cu premianţii căzuţi în uitare), ci pentru că este un film mare.”
În final, vă semnalez, ca de obicei, rubrica ”Lecturi în vremuri de austeritate”, semnată de Cristina Manole. Iată ce scrie ea, de exemplu, despre cartea Piazza Bucarest, de Jens Christian Grondahl: ”O fi şi măiestria traducătoarei, dar textul realmente curge foarte bine. Povestea unei tinere femei din România, măritată cu un fotoreporter americano-danez, care se preumblă din nordul Europei, din Danemarca, pînă în meridionala Italie. Se opreşte şi în România de dinainte de 1989, unde oamenii, mai tineri sau mai în vîrstă, îşi consumă energia tracasaţi de problemele lor cotidiene. Cenuşii. Evident. În contrast cu un Occident mai zglobiu şi mai fericit, măcar material.”
–”Suplimentul de cultură”, nr. 417/9-15 noiembrie 2013. Un interviu foarte interesant cu regizorul Abdellatif Kechiche, realizat de Iulia Blaga, cunoscătoare a fenomenului cinematografic (ale cărei articole le savurez, de altfel, în fiecare săptămână) este prezentat pe două pagini, dar și pe coperta revistei. Pe lângă acest interviu, mi-a atras atenția și relansarea romanelor grafice ce îl au în centru pe Asterix. Câte exemplare sunt vândute, e uimitor! Relatează Dragoș Cojocaru: ”Numai in prima zi de la lansare, albumul Astérix chez les Pictes s-a vindut numai in reteaua Fnac in peste 20.000 de exemplare, spulberind astfel recordul inregistrat de trilogia sado-maso 50 Shades of Grey. Asta inseamna, calculeaza 20 minutes.fr, un album vindut la fiecare 5 minute! Nimic anormal: rareori in istorie a fost un album BD atit de asteptat de cititorii sai. Astfel, noul Astérix a beneficiat de o lansare record: un tiraj global de 5 milioane de exemplare (dintre care 2 numai pentru piata franceza), in 15 tari si traduceri in 23 de limbi.”
(Jovi)
-Remarcam in Dilema Veche dosarul problematic „Romania vazuta de altii” din care aflam, din articolulul „Ce scriu germanii despre noi” de un anume euro-parlamentar roman cu numele Dan Dumitru Zamfirescu care aproba fara discrenmant orice proiect de lege. Treaba asta i-a socat pe cei de la Der Spiegel, editia ziarului din 21 octombrie 2013. „Ultranationalistul roman nu a spus niciodata <nu> la ultimele 541 de voturi. Colegii lui il banuiesc de oportunism: fostul ofiter de securitate nu vrea decat sa-si incaseze salariul. Cel mai recent, cu ocazia controversatei discutii despre noua lege a tutunului, Zamifrescu a raspuns de 63 de ori <da> unor intrebari contradictorii” Pai daca a fost acceptat in PE, daca este platit in mod generos de aceasta institutie comunitara atat de importanta si reprezentativa, este absolut normal sa-i intorci favorul si sa nu-o deranjezi niciodata, sa spui si sa votezi DA mereu. Din buna cuvinta si nu din oportunism!
Remarcam reportaje (de o pagina!) foarte interesante, pe care le lasam in mod strategic pentru week-end dar care se anunta promitatoare precum „Populismul creste in U.E. Romania scapa?” de Radu Magdin, „Basarabia nu e Romania” de Manuela Boghian sau „Mostar: Podul Vechi dupa 20 de ani” Multa publicitate in interiorul revistei, ceea ce este si bine si rau.
-In Revista 22, numarul 46 din saptamana 19-25 noiembrie regasim un interviu care se poate constitui si intr-un semnal editorial, cu Romulus Rusan „Crimele comunismului: Cartea Mortilor, o evaluare documentata” Cartea are nu mai putin de 880 pagini, ceea ce spune multe despre miile de destine frante de aceasta plaga mortal, comunismul -coordonare şi studiu introductiv: Romulus Rusan; colaboratori: Ioana Boca, Virginia Ion, Angela Bilcea, Andreea Cârstea) va fi lansată la Târgul de Carte „Gaudeamus“, sâmbătă 23 noiembrie, orele 11-13, în sala „Cupola“ (parter). “Într-adevăr, partidul a reuşit la Sighet măreaţa sarcină de a extermina în secret 54 din cei 180 de deţinuţi, iar la scara întregii ţări s-a debarasat prin aceleaşi metode de alţi zeci de mii de oameni care „primejduiau – sau intenţionau să primejduiască – orânduirii socialiste“ (cum scria în Decretul nr. 6 din ianuarie 1950). Condamnaţi sau nu, duşi în închisori sau lagăre de muncă, zeci de mii de oameni: academicieni, clerici, generali, guvernatori de bănci, scriitori, ziarişti, învăţători, profesori, ingineri, comercianţi, elevi, studenţi, iar majoritatea (30%) ţărani au murit (de foame, de frig, de boli netratate, în schingiuiri, în anchete), iar trupurile le-au fost azvârlite în gropi săpate în grabă la margini de cimitire, fără ca numele să le fie înregistrate la Sfatul Popular sau măcar într-un proces verbal. Când numărul celor morţi devenise insuportabil de mare, un „notar“ al Securităţii a făcut turul închisorilor mai cunoscute şi a confecţionat, retroactiv, certificate de moarte. După 5, după 10, după 14 ani…”
Cea de-a doua sursă a documentării noastre au reprezentat-o Arhivele de Stare Civilă din localităţile cu închisori şi lagăre. Obţinute destul de târziu, în anul 2006, certificatele de moarte s-au adăugat documentelor orale sau fişelor matricole, contribuind decisiv la deontologia cercetării noastre. Astfel încât unele nume de morţi sunt acum confirmate nu numai de două, ci de trei şi chiar de mai multe surse (uneori 9 sau 10).”
“Saşii din Ardeal şi şvabii din Banat au fost deportaţi în ianuarie 1945 în URSS, pentru „despăgubire prin muncă“, în cadrul unei directive cerute de Stalin încă de la întâlnirea cu Aliaţii, în 1943, la Teheran. Deşi nu fusese prevăzut în Convenţia de Armistiţiu, 75.000 de bărbaţi şi femei apţi de muncă au fost duşi în Donbas şi Urali, pentru „reconstrucţia URSS“. Circa 25% au murit sau dispărut, iar numele câtorva mii dintre aceştia au fost reconstituite în lucrări de sinteză publicate la München, respectiv Münster, de echipe de cercetători germani.
Numele basarabenilor morţi în deportările „pe vecie“ le-am stabilit în colaborare cu istoricii de la Chişinău, iar ale nord-bucovinenilor pe baza cercetării Asociaţiei „Golgota“ din Cernăuţi.
În afara numelor celor morţi în masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă, am reprodus o listă cu 222 „spioni, sabotori, terorişti şi rebeli“ împuşcaţi la sfârşitul lunii iunie 1941, în urma Directivei lui Merkulov (şeful NKVD-ului unional).”
(Codruț)
Contributori: Jovi, Codruț.
Precizare:
Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil 
