-Ionut Mares ne ofera o noua recenzie asupra Amour-ului lui Haneke, cu ocazia lansării filmului in cinematografele de la noi: „Abordarea lui Haneke este sfâşietoare prin luciditate, prin eliminarea completă a sentimentalului (cinesseur) şi a patetismului (Dragoş Marin), prin blocarea oricăror căi de acces spre psihologia personajelor şi spre identificarea emoţională cu ele. Regizorul nu cerşeşte compasiune şi milă pentru Georges şi Annes, dar nici nu împinge la respingerea lor. Din acest punct de vedere, este un realist cu simţuri exersate şi rafinate. Ştie la perfecţie ce, cum şi cât să arate pentru un impact maxim.”
-IstoriaFilmului.ro ne obisnuieste cu recenzii la cele mai frumoase filme ale tuturor timpurilor, dupa cum ii e, de altfel, si numele. Saptamana aceasta, despre Cimarron (1931): „Acţiunea romanului şi a filmului începe la sfârşitul anilor 1880, atunci când s-a deschis accesul coloniştilor albi în Oklahoma. Acesta a fost perioada „Manifest Destiny”, când americanii erau ferm convinşi că au o misiune divină de a coloniza noul continent până la extremitatea vestică. Aşa numitele „land run” au început în 1889, când teritoriile aparţinând anterior populaţiei indiene (termenul Cimarron din titlul filmului se referă şi el la o astfel de bucată de pământ) au fost deschise, iar noul proprietar s-a ales dintr-un roi de colonişti albi: pământul i-a revenit acelui colonist, care a ajuns primul la el, după ce s-a dat startul la întrecere. Redarea acestei proceduri este scena de cea mai mare complexitate (28 de operatori) şi de amploare a filmului (5000 de figuranţi) şi este singura care într-adevăr îţi taie respiraţia. Fără muzică sau dialoguri, vedem în faţa ochilor mulţimea de colonişti albi care se apropie asemenea unui roi de lăcuste: potopul imens de oameni se mişcă după coregrafia tropotului de cai şi a huruitului de căruţe.”
-Jennifer Lawrence e una dintre actritele de succes ale momentului, simpatica si talentata, asa ca e timpul sa ii cautam si filmele mai putin cunoscute. Marian de la FilmSinopsis face acelasi lucru si ne prezinta „House at the end of the street„: „La capitolul originalitate House at the end of the street suferă grav, la fel și altele. Jennifer nu e convingătoare în rolul victimei, scenele în care ea transmite ceva fiind extrem de puține. Prezneța ei în se explică prin faptul că House at the end of the street a fost filmat înainte de Winter’s Bone, numai că lansarea s-a tot amânat.”
-In apropierea Zilei Indragostitilor, Georgiana de la Anzhela Movies ne prezinta un top romantic si atipic al filmelor excentrice de iubit. Iata ce spune despre Once, un film de nota 10: „Castigator al unui premiu Oscar, „Once” a fost laudat de critica de specilitate, a fost intitulat drept cel mai bun musical al generatiei noastre si a fost recomandat in repetate randuri de multe celebritati autohtone din industria muzicala sau a filmului. Pasiunea comuna pentru muzica, aduce impreuna doi indivizi. Fara sa le aflam numele, stim ca el canta la chitara pe strazile din Dublin pentru a-si rotunji venitul castigat de la atelierul auto al tatalui sau. Ea, o emigranta ceha, este vanzatore de flori, dar cu fiecare ocazie ivita isi rezerva cateva momente pentru a canta la pian. Fiecare se lupta cu propriile nereusie, sperand la infaptuirea unor succese.”
-Iulian Fira de la Caietul de insemnari isi continua „Serialul Oscarurilor” cu recenzia filmului Lincoln: „Ca regizor, Spielberg este foarte precis in a-si pune in valoare actorii si doar rareori jongleaza cu unghiurile pentru a obtine ceva special. Uneori, clar-obscurul cu mici tente de sepia, pe care l-a ales pentru a da filmului un aer deopotriva de epoca si atemporal, pare cam apasat, dar sunt prea multi interpreti buni si replici inteligente, ca aceste impresii sa dureze.”
-Despre The Master-ul lui Paul Thomas Anderson, care nu a aparut inca in cinematografele de la noi (si nici nu stim cand o va face), scrie Victor de la Poison Whisky si ii acorda nota 4/5: „”The Master” este uneori greu de urmărit din cauza absenței unei narațiuni mai convenționale. Însă două lucruri captează și mențin atenția spectatorului atunci unde regia lui PTA nu reușește: muzica lui Johnny Greenwood (mai subtilă un pic acum decât în ”There Will Be Blood”) și imaginea lui Mihai Mălaimare jr., care – după trei filme cu Coppola – se află la prima producție importantă a sa de la Hollywood și este primul director de imagine în vreo 15 ani care filmează în 65mm.”
-Am citit saptamana ce a trecut trei articole ale lui Razvan van Firescu despre filmele nominalizate la Oscaruri. Toate trei pertinente, analizand pe rand povestea, regia, scenariul, dialogurile, personajele, actorii, coloana sonora, impactul, finalizand cu o concluzie si o nota (binemeritata). Vi le recomand pe rand, in mare am aceeasi parere despre cele trei filme: Argo, Amour si Zero Dark Thirty.
(Jovi)
-Irina Margareta-Nistor a inceput seria relatarilor de la festivalul de la Berlin pentru liternet: ‘A început cu Gloria povestea unei femei la 60 de ani, vârstă la care, după opinia realizatorului şi nu numai, începe un nou capitol al existenţei, (chiar dacă strălucita Paulina Garcia, o Meryl Streep sud-americană, cum a complimentat-o breasla cronicarilor, n-are decât 52 şi arăta de vreo 40 de ani la Conferinţa de presă). Gloria încă îşi mai caută un rost, la 12 ani de la divorţ, locuind singură, cu un vecin crizat deasupra şi o mâţă imposibilă chiar şi pentru iubitorii de feline, cu doi copii care deşi ţin la ea o ignoră şi nici măcar nu-şi dau seama, cu seri la petreceri sinistre şi atât de triste pentru celibatari şi cu apariţia unui bărbat, teoretic de un leat (în realitate Sergio Hernández are 68 de ani, a jucat şi în recent nominalizatul la Oscaruri No şi a ţinut să precizeze că, deşi scenele de amor par îndrăzneţe, iubirea e mai intensă odată cu trecerea timpului). Dragostea dintre cei doi e însoţită de clipe lungi explicite, destul de stânjenitoare, dar şi de multe secvenţe tandre sau pline de umor. Un subiect universal valabil pe care regizorul chilian, Sebastián Lelio, l-a simţit aproape datorită propriei sale mame. Nici nu şi-a dat seama că protagonista era mereu filmată clar şi restul flu, şi asta nu neapărat ca o aluzie la glaucomul personajului, ci dintr-o coincidenţă, de care n-a fost conştient, până nu i s-a atras atenţia. Aplauzele au fost până acum cele mai furtunoase şi concurenţa e mare pentru draga noastră Luminiţa Gheorghiu, care e tot o mamă, care are multe în comun cu Gloria, inclusiv ca substantiv comun.’
-Despre premiile BAFTA decernate duminica seara primii care au apucat sa scrie (sau pe care am apucat eu sa-i citesc) sunt cei de la ‘scame din buricul mintii’: ‘Dacă ar fi să rezum premiile BAFTA de aseară într-un singur cuvînt cred că cel mai bun ar fi Lincolnfuckyourself! Asta pentru că din 10 nominalizări drama istorică a lui Spielberg a luat exact cel mai previzibil premiu dintre toate, cel pentru prestația lui Daniel-Day Lewis și atît, în timp ce Argo-ul lui Ben Affleck a închis ermetic triunghiul film-regie-montaj. Am tot avut timp să mă gîndesc care dintre ele mi-a plăcut mai mult (asta deși e ca și cum ai compara mere cu portocale) și rezultatul e inconsecvent. Argo mi-a plăcut pentru că a încordat frumos arcul narativ și a dozat bine tensiunea unui eveniment deja cunoscut, Lincoln a făcut la fel, dar mai încet și mai subtil.’
-Richie de la ‘Marele Ecran’ ne semnaleaza serialul ‘House of Cards‘ care poate fi descarcat de la Netflix: ‘House of Cards e adictiv. Are un stil narativ inteligent si inchegat, in ciuda formatului episodic, si nu intrebuinteaza tiparul clasic al unei micropovesti sfarsita in fiecare seara pe pe muchie de cutit. Insa siretlicurile politice ale lui Frank anunta un anumit tel, lucru garantat sa-ti castige curiozitatea de a afla in ce fel va fi atins. Seria isi datoreaza paternitatea unei productii BBC din anii ’90 updatata potrivit realitatilor americane. Un element tot astfel preluat este ocazionala adresare a spectatorului de catre Frank (Spacy) intr-o tentativa de a-l face partas la adevaratele sale intentii si de a-i explica cum merg lucrurile de fapt in politica. E un soi de complicitate care iti da si tie ca spectator o senzatie de implicare in jocul politic de pe ecran, chiar si prin simpla cunoastere a adevaratei fete a personajului principal. Un gimmick interesant care la inceput m-a surprins dar pe care am ajuns treptat sa-l astept cu nerabdare.’
-Daca aveati cumva in plan sa vedeti ‘Viata lui Pi‘ ar trebui sa va razganditi, cel putin asta este opinia celor de la ‘Octocat’: ‘Dacă până acum credeam că Les Misérables și Lincoln sunt plictisitoare și fără sare și piper, iată că un al treilea laureat la Oscar se adaugă pe listă – nu le întrece pe cele două gata menționate mai sus, însă, până acum, se califică pe-un drăguț loc trei. Okay, apreciez animăluțele, apreciez grafica (pe alocuri), apreciez chiar și micile glumițe de genul ,,pissing”, însă, mai mult de-atât, jur că nu văd în filmul ăsta, atât de iubit, adorat, premiat și anticipat-premiat.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–”The Master” (2012)
-”Hansel and Gretel: Witch Hunters” (2013)
-”Zero Dark Thirty” (2012)
-”Identity Thief” (2013)
–”This is 40” (2012)
