-Cinesseur face in ultima zi a anului trecut „cineretrospectiva anului 2012”, Creme de la creme: „Oricât de bogat ar fi, un an fără fraţii Coen e ca o nuntă fără lăutari. Sau cu lăutari făcuţi, nu născuţi. Bine, Ethan & Joel nu-s lăutari, nici n-au fost vreodată, ei sunt doctori docenţi indiferent de genul pe care-l abordează, iar versatilitatea lor productivă îmi activează oareşce nostalgii şaptzeciste. E, cred, singurul regret cinefil serios pe care-l pot atârna de coada lui 2012, etichetă pe care n-o pot aplica în cazul unor producţii precum The Master, Django Unchained, Lincoln sau tectonicului Zero Dark Thirty, cărora li se adaugă alte câteva producţii ce se anunţau ofertante (Mud de Jeff Nichols, Shadow Dancer de James Marsh sau The Hunt de Thomas Vinterberg). Evident, absenţa lor din peisaj a influenţat ierarhia de mai jos, nu covârşitor, ci în limita unui plafon rezonabil de „apeluri pierdute” care nu fac altceva decât să contureze un viitor top al celor mai bune filme din 2012 pe care nu le-am văzut în 2012!” Topul integral pe blogul Cinesseur.
-Iulian Fira se ocupa pe Caietul sau de insemnari de unul dintre cele mai indragite filme de catre Hitchcock, Shadow of a Doubt: „E lucru mare sa fii film regizat de Hitchcock si sa fii si preferatul lui in acelasi timp. Mai ales ca nu te cheama nici Vertigo, nici Rear Window, nici Psycho, ci Shadow of a Doubt, adica o pelicula de notoritate clasa II din portofoliul maestrului. Si totusi, Hitchcock avea motive intemeiate sa-si indrageasca propria creatie, pentru ca acele substantive care incep cu “t” (teama, tensiune, teroare) si care ii erau atat de dragi se regasesc si in Shadow of a Doubt, dar mai subtil, strecurate intr-o poveste simpla, dar excelent spusa.”
-De mult nu am mai vazut pe Raluk o recenzie a unui film mai vechi „Girl, Interrupted” aproape a devenit clasic chiar daca e produs doar in anul 1999: „Girl, Interrupted merita vazut intr-o dupa-amiaza in care preferati sa aveti de facut un exercitiu mental ceva mai complicat decat sudoku si mai puteti urmari si ceva dialog intre niste femei cu niste probleme mentale. Nu e un must-avoid, dar aveti grija cum il “consumati” – preferabil “cum grano salis” si eventual combinat cu lectura cartii de la care a pornit totul.”
-Ioananix scrie pe blogul ei despre un film clasic „Private Benjamin”, o comedie super: „Printre filmele cu si despre Vietnam, Coreea, WW1 &2 -your pick si filmele de promovare ale armatei SUA – rasare Howard Zieff cu o nebunie de comedie despre o duduca, proaspat vaduva, crescuta in puf ce se hotaraste sa intre si sa ramana in armata. Nu stiu de ce, nu stiu cum si poate mintea mea dupa o zi de munca functioneaza dupa tipare nebanuite dar din filmul asta mai lipsea Allan Alda pe post de Hawkeye Pierce si totul era perfect. Private Benjamin e superb mai ales ca printre picaturile de umor avem o imagine fara perdea a armatei SUA, prejudecatile, abuzurile in functie, etica vremii, context international pe intelesul tuturor. Judy Benjamin e orice mai putin o proasta iar Goldie Hawn o joaca natural incat dupa atata amar de vreme parca mi-e dor s-o vad in ceva nou.”
-Victor scrie pe Poison Whisky despre „The Impossible”, un film pe care m-a convins sa il vad cat mai curand: „Prima premieră a anului este un film care pare să fi venit de nicăieri – ”The Imposible” („Paradisul spulberat”), inspirat de povestea adevărată a unei familii spaniole (devenite aici britanice) și de tsunami-ul care a lovit coasta Asiei de sud-est în 2004. Parte disaster movie, parte survival story și parte family drama (de fapt, așa se pot intitula cele trei acte ale filmului), ”The Impossible” este de-abia al doilea film al lui Juan Antonio Bayona („El orfanato”) și continuă să ateste talentul acestui regizor.”
(Jovi)
-Se aproprie nominalizarea Oscarurilor si colegii de la filmreporter.ro incearca sa ghiceasca cine ar fi concurentii lui ‘Dupa dealuri’ la Oscarul pentru cel mai bun film strain. In afara de filmele asteptate (‘Les intouchables’, ‘Amour’) mai sunt inca unele mai putin cunoscute, intre care am retinut ‘The Deep’ al islandezului Baltasar Kormákur: ‘Inspirat de evenimente reale petrecute în 1984, pe una dintre insulele vulcanice Westman, thrillerul lui Baltasar Kormákur (Contraband) reface traseul extrem al singurului supravieţuitor al unui naufragiu, în apele îngheţate. Rezistând la temperaturi la care o fiinţă obişnuită ar fi cedat în scurt timp, bărbaul (Ólafur Darri Ólafsson) a ajuns un erou naţional şi un subiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă. Filmul a impresionat criticii şi audienţa de la Toronto cu imaginile excepţionale de pe mare, realizate fără ajutorul CGI (computer generated image).’
-Disparitia lui Sergiun Nicolaescu a starnit multe controverse, intre care am retinut o evaluare critica a prelucrarii istoriei in filmele sale semnata de Adrian Cioflanca de la contributors.ro: ‘’Simpla cronologie arată că 1989 nu a fost un an de ruptură, iar filmele mențin în conținut, indiferent de epocă, tonul naționalist-eroizant. S-a vorbit mult despre contribuția popularului regizor la propaganda comunistă. Într-adevăr, Nicolaescu, un protejat (după cum povestesc foștii nomenclaturiști) al lui Ion Gheorghe Maurer și al altor demnitari comuniști, a fost util regimului prin aceea că traducea în limbaj accesibil și poveste captivantă episoade din versiunea național-comunistă a istoriei noastre. Având în vedere frecvența obsesivă cu care apare în documentele Secției de Propagandă a CC solicitarea de a transpune pe înțeles discursul oficial înțelegem mai bine cât de important era un regizor ca Nicolaescu. Evenimentele și personajele ilustrate în filmele sale reprezentau, nu întâmplător, și elementele cele mai exploatate din „epopeea națională” canonizate în discursul naționalist. Sergiu Nicolaescu reprezenta în lumea cinematografiei acel tip de naționalism sincretic, care combina elementele istoriografiei romantice, cu istoria de lemn comunistă și cu neo-naționalismul postcomunist.’
-Saptamana care a trecut a adus si cateva filme noi si interesante pe ecrane semnalate de blogosfera. Primul este ‘Cloud Atlas’ si l-am gasit comentat in doua locuri. Iata ce scrie Anca G. de la FilmSinopsis: ‘Despre Cloud Atlas nu ai cum să scrii puțin, dar nici nu ai cum să ai o părere bine definită, dacă ești un pic lucid. Nu e o capodoperă și asta o demonstrează punctele slabe de mai sus. Nu e un eșec, pentru că spectacolul vizual e unul la o mie. Cloud Atlas va rămâne doar un lung la care nepoții noștri nu se vor uita din plictiseală, și pe care noi îl vom reține ca ecranizarea despre metempsihoză, într-o mie de ore. Am vrut să-l notez cu 5/10, dar mi-a plăcut prea mult munca celor care s-au ocupat de efectele vizuale, așa că-i dau un 6/10. Părerea mea!’
-O opinie nu prea diferita o au colegii de la ‘scame din buricul mintii’, un blog pe care eu l-am descoperit in aceasta saptamana si care imi place: ‘De la film istoric cu substraturi moralizatoare și pînă la SF în toată regula, Atlasul Norilor face slalom printre genuri, fiind și romance și dramă și thriller și comedie în același timp, fără să reușească a se contura și distinge ca un tot unitar, ca film de sine stătător, ca o veritabilă capodoberă cinematografică ce evident se dorește a fi, probabil și din cauza dimensiunii sale descurajante (aproape 3 ore). Oricare dintre episoadele sale ar fi fost, și este, foarte bun de unul singur, dar, din păcate, întregul nu face mai mult decît suma părților. Tenta filosofică deloc subtilă care leagă (cu ață lbă aș spune) cele șase istorioare este prea intens muncită, e pictată cu dîre grosolane și mult prea evidente.’
-Zavoi de la ‘Cinemarteca lu Zavoi’ a vazut ‘A Royal Affair’ al danezului Nikolaj Arcel: ‘Frumos măsluită, povestea ni se arată într-un ritm corect, deloc plicticos, dar nici foarte alert, așa cum am putea crede gîndindu-ne la majoritatea filmelor de acest gen. Altfel spus, în mai puține cuvinte, în acest film totul lucrează în liniște, de la decoruri pînă la coloana sonoră, pentru a ne întregi o imagine frustă, desprinsă parcă din realitatea de ieri. Și o face cu o măiestrie bizaro-comică.’
-Una dintre cele mai ecranizate carti din istoria literaturii ‘Anna Karenina’ se bucura de o noua versiune cu superba Keira Knightley in rolul titular si in regia lui Tom Stoppard. A vazut-o ad de la ‘Marele Ecran’ si a scris: ‘ e greu să nu observi că artificiile estetice, deși impresionante, așează o inevitabilă distanță între spectator și poveste, invitându-te să o experimentezi mai degrabă ca pe o bijuterie tehnică decât ca pe o poveste pe care o trăiești efectiv. Decorul, costumele, coregrafia, montajul – toate sunt impresionante, însă nu se așează cald în jurul tău, făcându-te să te bucuri sau să suferi la un loc cu personajele. Dacă Tolstoi reușea să te introducă efectiv în miezul vieții Annei și a personajelor din jurul ei, dezvăluind atent mari finețuri sentimentale, Stoppard te pune pe scaunul regizoral și te invită să privești story-ul despicat în episoade, expus hipercreativ. Dar rece.’
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–“The Dream Team” (1989)
-“Sound of My Voice” (2011)
–“Butter” (2011)
