-Despre interesantul documentar ”Secretul nasturelui de sidef”, scrie Adriana Gionea pe PostModern.ro: ”Trebuie să vezi Secretul nasturelui de sidef dacă îţi place literatura sud-americană şi eşti fascinat de comuniunea dintre om şi natură în peisaje atemporale, în care ritmul cotidian şi spiritul fiecărui element al planetei comunică firesc. Nu vei găsi însă acea viziune invadată de misticismul forţat şi de exaltarea narcotic-exotică a poeţilor din curentul romantic, şi nici pledoaria utopică pentru întoarcerea la începuturi prin condamnarea modernizării. În filmul regizat de Patricio Guzman, regăsirea acelei relaţii primordiale dintre om şi natură este strâns legată de memoria istoriei unei comunităţi aproape dispărute, cu tot cu traumele colective, şi se poate face numai prin intermediul reinterpretării miturilor păstrate în tăcerea ce înconjoară misterul unor desene abstracte descoperite în inima triburilor şi a unei limbi având o muzicalitate stranie, asemenea unei incantaţii ce străbate întunericul şi adâncul apei de care depindea viaţa primilor oameni din America de Sud.”
-Încurajez, de câte ori pot, ca bloggerii cinefili (dar și pasionații de film, în general) să vadă și să scrie despre filme mai puțin cunoscute, despre filme clasice etc. Cu blockbustere nu se face primăvară. De aceea, mi-a plăcut (și am cules și eu niște titluri) din filmele prezentate pe Cineamator.ro de către Alex Tărău. Iată ce spune despre Corn Island: ”Din 1895 si pana in prezent, regizori ca si Dziga Vertov, Alfred Hitchcock sau chiar si Michelangelo Antonini ne-au dovedit ca nici povestea, si nici jocul actoricesc nu sunt cele mai importante lucruri intr-un film, ci imaginea. Forta bruta a acestui element a reusit sa intreaca orice alta forma de a transmite emotii, iar George Ovashvili pare sa inteleaga asta. Corn Island este un film independent, si este foarte lent, lucru care a devenit deja un cliseu, dar acesta este unul dintre cele mai mari plusuri ale sale. Este unul dintre filmele care trebuie sa fie asa. Are sub 10 replici de dialog in cele 100 minute din durata sa, si prezinta o poveste simpla, lucruri care i-au adus peste 20 de premii, dar probabil ca trasatura care l-a facut sa fie atat de bun si apreciat este faptul ca vorbeste fara cuvinte. Corn Island ne arata ca nu ai nevoie de discutii expozitive sau de conversatii inutile, revenind la vechiurile obiceiuri a ceea ce inseamna cu adevarat „film”, si incercand sa construiasca un limbaj dedicat strict acestei arte si complet diferit de teatru sau pictura, locuri care au influentat prea tare universul audio-vizual. Avem nevoie de mai multe filme ca si acesta.”
-Andra Petrescu scrie pe IstoriaFilmului.ro despre ”Animația americană de propagandă, al doilea război mondial și lecțiile despre inamici”: ”Când a venit al doilea Război Mondial, oamenii trebuiau educați și obișnuiți cu noile probleme. Mai toate țările au folosit și animația pentru asta, conștiente fiind că nu doar copiii le urmăresc. Statele Unite ale Americii reprezintăun exemplu evident, dat fiind că studiourile de animație creaseră personaje deja faimoase și îndrăgite, așadar soluția de a apela la ele pentru educație era la îndemână. Walt Disney spunea că, în urma unui studiu, 29% dintre spectatori ar fi recunoscut că și-au plătit taxele după ce au urmărit un astfel de episod animat educativ. Dar sigur că informația nu era doar despre datoriile financiare față de țară, era nevoie de tineri care să se înroleze și de simpatie față de implicarea în război, și eroii de desene animate puteau să medieze între autoritate și populație.”
