-Pe blogul „Un film pe zi”, ni se aduce aminte de Brigitte Bardot si filmul care a consacrat-o, „Et Dieu crea la femme” (1956). Cu ocazia asta, mi-am reamintit ce frumoasa era ea atunci si cat de mult timp a trecut de cand am vazut filmul, undeva inainte de liceu: „Et Dieu… crea la femme e ca o condamnare, o condamnare a frumuseții, a senzualității și a poftei de viață la o reprimare forțată, publică, acceptată. Sacrificiul pe care o femeie îl face pentru un bărbat e să renunțe exact la ce o definește și la ce o face atât de atrăgătoare. La brațul soțului ei, femeia e o ființă pe cale să înceteze și la a mai visa la libertate.”
-Si in anul 2012 vor fi lansate cateva filme romanesti importante, unele cu distributie internationala, multe comedii. Despre toate acestea aflam intr-un articol de pe FilmReporter.ro: „În 2012, se va râde ceva mai mult în filmul românesc. Sau, cel puţin, aşa reiese din sinopsisuri. Ne aşteaptă în jur de 20 de premiere – unele amânate de anul trecut – multe dintre ele comedii (sau tragicomedii). Cele mai aşteptate filme rămân Provizoriu al lui Cristian Mungiu, la fel de misterios în ce priveşte subiectul pe cât de evaziv este titlul, şi Closer to the Moon al lui Nae Caranfil, cu Vera Farmiga şi Mark Strong în distibuţie. Staruri pe afiş va avea şi Ipu – Convicted to Live, al lui Bogdan Dreyer, un al doilea film românesc cu buget consistent realizat în limba engleză.”
-The Artist este clar favoritul premiilor Oscar din acest an. Despre el a scris saptamana trecuta si Adina: „În cazul lui The artist, regizorul Michel Hazanavicius a ales să facă un astfel de film și a reușit să redea onest o atmosferă onestă, fără a parodia, fără a ridiculiza, fără a cosmetiza și fără a supralicita prezentul ori trecutul. Probabil că ceea ce s-a reușit prin intermediul acestui truc-filmic este un soi de universalizare, de împăcăciune între un trecut-omagiat și un prezent-îmbunătățit, între imagine și sunet. The artist pune foarte bine problema valorii unui actor atunci când intervine schimbarea tehnică, cum se adaptează actorul de film mut la filmul sonor. Către final suntem invitați să participăm activ (prin unghiul subiectiv de filmare, prin scena musical) la această trecere tehnică moment în care filmul devine iarăși matrioșcă răspunzându-și la propria dilemă-retorică.”
(Jovi)
-‘J.Edgar’ – biografia sefului de legenda al FBI-ului adusa pe ecran de Clint Eastwood a fost vazuta in aceasta saptamana de Andrei Gorzo de la Dilema Veche: ‘Noul film al lui Clint Eastwood e o profund eastwoodiană biografie romanţată a lui J. Edgar Hoover – întemeietor al FBI-ului, apostol al metodelor ştiinţifice de investigaţie poliţienească, opozant la fel de înverşunat al infiltrării comuniste şi al emancipării afro-americane, temut arhivar al indiscreţiilor de alcov dintre pereţii Casei Albe (de la ale doamnei Roosevelt pînă la ale lui JFK), cosmetizator de talie hollywoodiană al propriei imagini, etern băieţel-al-lu’-mămica, posibil homosexual şi cert parano-securist visător la un stat al supravegherii totale. În acest bogat material anecdotic, scenaristul Dustin Lance Black (al cărui triumf precedent, Milk, dramatiza viaţa unui pionier al activismului gay) a identificat şi a urmărit, sub îndrumarea regizorului, cel puţin două fire tematice chintesenţial eastwoodiene, precum şi unul oarecum nou (şi chiar neaşteptat) în opera acestuia. ‘
-O opinie diferita despre film ne impartaseste Nachos pe blogul ‘Marele Ecran’: ‘Intr-un fel, imi place curajul lui Clint E. de a filma scene de budoar, care clar ca nu sunt în zona lui de expertiză. Tipul experimentează, ceea ce la 81 de ani nu-i puţin lucru. A si prins aproape intreg mandatul lui J. Hoover (adica cele 5 decenii acoperite de film) ceea ce il ajuta la reconstituirile de epoca. Dar parca are niste retineri in abordarea subiectului, parca prea pudic, parca pe ascuns. Ca si cum nici J. Edgar-filmul n-are curaj sa-si faca coming-out-ul. Daca ar fi sa-i acord un rating cum faceti si voi, i-as acorda – în loc de stele- trei trigoane de nachos asa…pentru atmosfera (Nachos).’
-Mihai Fulger de la Observator Cultural recomanda cu caldura ‘Viata pestilor’ al chileanului Matias Bize: ‘Cel mai delicat, dar şi cel mai sfîşietor film pe care-l puteţi vedea acum în cinematografele noastre este Viaţa peştilor al regizorului chilian Matías Bize. Dacă l-aţi ratat la TIFF-ul de anul trecut (şi chiar dacă nu l-aţi ratat), el merită cu prisosinţă fiecare minut (din cele nici măcar 90) pe care-l veţi petrece în faţa ecranului. Dar Viaţa peştilor este un film care te solicită nu doar să îl priveşti – şi să îl asculţi –, ci şi să îl trăieşti. Ceea ce nu e deloc greu, datorită semnificaţiilor universale ale poveştii: doi oameni caută fericirea şi, temîndu-se că viitorul nu le rezervă nimic mai bun, o caută în trecut, ignorînd faptul că timpul nu se poate întoarce’
-Adina de ‘La buticul cu filme si carti’ a fost cucerita de ‘The Artist’: ‘The Artist e de o raritate aproape teribilistă în peisajul cinematografic postmodern (hipermodern sau ultramodern), este un underdog salvat miraculos de castrarea ultra-ecranului, un ecran global hipertrofiat de atâta hiperbolizare tehnică. Plasarea bildugs-poveștii clasice, metamorfice, pe meterzele modernității recente este un truc scenaristic infailibil, el generează acel coupe de foudre colectiv ce poate fi uzat (atunci când filmul e mai mult decât propria sa poveste) drept apanaj pentru un substrat ideologic, didacticist, un substrat pe care The artist nu-l ratează. Ba și-l dosește atent, proporționat, sub faldurile seducător-volatile ale țesăturii narative. ‘
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
1 comment