Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Țintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului “Constantin Dobrogeanu Gherea” (actualul Colegiu Național „Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București.
A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curții Regale, roman câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Romanul a fost finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry și a fost reeditat în 2016 în colecția Top 10+ a Editurii Polirom.
Urmează romanele Darul lui Serafim (Cartea Românească 2016) și Hanul lui Manuc (Polirom 2017), acesta din urmă finalist la Premiile de Proză ale Ziarului de Iași. Romanul Hanul lui Manuc a fost de asemenea reeditat în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. În anul 2019 publică Ultima cruciadă, roman nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor și finalist la Premiile de Proză ale Ziarului de Iași.
În cadrul colecției Biografii romanțate a Editurii Polirom publică volumul Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos. Participă la proiectul Scriitori de poveste al Muzeului Literaturii Române Iași cu volumul Povestea Otiliei Cazimir.
Începând din anul 2018, Simona Antonescu publică, la Editura Nemi, seria de cărți Istoria povestită copiilor.
-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?
Prima reacție la vestea că vom lucra de acasă a fost de bucurie, iar primul plan a fost să înlocuiesc cele două ore de navetă zilnică cu citit. În primele zile nu credeam că va dura prea mult, mă așteptam să fie vorba de două-trei săptămâni. Apoi, după acele două-trei săptămâni, am căzut într-o mare melancolie și un dor de oameni gălăgioși, de birouri aglomerate, zile pline și trafic intens. Prezențele umane din imediata mea apropiere mi-au lipsit enorm de mult. Există un fel de val de căldură specială care înconjoară fiecare om, ca un clopot, de la care întotdeauna mi-am încărcat bateriile. Îmi place să stau în preajma oamenilor.
Faza a doua a fost o perioadă de introspecție și scotocire a celor mai ascunse cotloane ale minții și sufletului, mi-am privit în ochi fețe ale mele pe care le renegasem până atunci, le-am iertat și m-am apucat de scris.
Pandemia și perioada lungă de izolare au făcut ca scrisul meu să fie mai curajos. Poate și un pic mai trist.
-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?
Am avut foarte multe evenimente online. Am continuat să mă întâlnesc cu copiii la ateliere bazate pe seria de cărți Istoria povestită copiilor, și cu cititorii mari la lansări, am continuat atelierele de scriere creativă la clubul Siminei Diaconu. Este o soluție simplă de a da ocazia celor din orașe aflate la distanță mare între ele să participe împreună la același eveniment.
Acesta cred că a fost un mare avantaj și ar fi frumos să se păstreze. De exemplu, o lansare în librărie ar putea în același timp să se transmită live. Visez la lansări în librării totuși, cred că se observă. Online-ul are caracteristica stranie de a apropia și a distanța oamenii în același timp.
-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?
Sunt convinsă că s-a citit mai mult. Am urmărit subiectul legat de vânzarea de carte, cunosc statisticile și am înțeles că prea puțin din vânzarea din librării s-a mutat în online. Totuși, dacă ne referim strict la citit, cred că s-a citit mai mult. În grupul meu de prieteni toată lumea avea cărți cumpărate mai demult, care își așteptau rândul. Toți ne-am pus pe treabă, rafturile cu cărți necitite încă din bibliotecile personale s-au mai ușurat.
-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.
Balada, de Adrian Lesenciuc pentru felul în care ascunde documentarea în text, lăsând cititorului impresia că abia el, citind, descoperă pentru prima oară câte un fapt istoric. Cu rădăcini în familia Porumbescu, Adrian Lesenciuc a pus multă sensibilitate în acest roman și a reușit să însuflețească personajele.
Bastian, de Dora Pavel, pentru felul în care reușește să transforme sub ochii cititorului un personaj. Mă fascinează schimbările care se petrec în oameni și admir scriitorii care pot prinde în text aceste schimbări.
Leonardo Da Vinci, Jurnal (Voi dăinui) – nu este un roman ci chiar jurnalul său, dar l-am citit cu pasiune pentru astfel de observații:
“Cum poate fi schițat un om mânios
Trebuie să faci un om mânios trăgând pe cineva de păr, izbindu-i capul de pământ și cu un genunchi pe coastele acestuia, cu brațul drept și pumnul ridicat sus. Părul său trebuie să fie ciufulit, sprânceana încruntată, dinții încleștați, iar colțurile gurii ridicate aspru. Gâtul umflat și aplecat în față, plin de zbârcituri.”
Migala aceasta de a observa cel mai mic detaliu prin care putea reda pe pânză o emoție mi-a strârnit o dată în plus admirația față de el.
Din lecturile anului 2020 am mai reținut cu drag Copiii de pe Volga, de Guzel Iahina, pentru ritmul de cântec al frazelor și pentru originalitatea personajelor, și Patria, de Fernando Aramburu, pentru stilul acela neobișnuit de a trece de la persoana întâi la a treia în cadrul aceleiași fraze și pentru acuratețea observațiilor vieții interioare a personajelor.
-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?
Tocmai au apărut volumele opt și nouă din Istoria povestită copiilor. Este vorba despre Vlad Țepeș și Ordinul Dragonului și Iancu de Hunedoara și legenda fântânii din castel. Urmează ultimul volum (Ștefan Cel Mare) în care întreaga taină ascunsă în Școala solomonarilor va fi dezvăluită.
Va urma și un nou roman, este încă prea devreme pentru detalii.
