Atunci când din Irakul sfâșiat de războaie apare un scriitor ca Ahmed Saadawi și o carte stranie, puternică, greu de lăsat din mână la lectură și greu de uitat după aceea, aceasta este pentru majoritatea cititorilor lumii o surpriză. Și totuși poate că nu ar trebui să fim atât de surprinși. Cartea se numește ‘Frankenstein în Badgad’ și ea poartă și transmite durerea prezentului acestei țări, dar și talentul unui scriitor informat și sincronizat cu literatura modernă bună a lumii. În limba română, romanul lui Ahmed Saadawi a apărut în colecția ‘Ficțiune fără frontiere’ a Editurii Paralela 45, tradus din editia engleză de Cătălina Stanislav. Ahmed Saadawi a fost în acest an invitat la FILIT și a avut amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre.
-Ce citiți? Care sunt genurile literare preferate?
Citesc foarte multe lucruri. În primul rând, când eram mai tânăr citeam mult mai liber, citeam ce îmi făcea plăcere. Dar acum, este o situație diferită: citesc multe materiale care îmi folosesc în scrierile mele, care îmi răspund la întrebările pe care mi le pun. Citesc multă istorie, dar și romane, desigur. Când scriu la un roman însă, mă rezum la articole jurnalistice de pe Internet, mă concentrez la opera mea.
-Când ați citit prima oară romanul ”Frankenstein”, de Mary Shelley?
Am citit pentru prima oară povești fanstastice pe când eram copil. În privința personajului Frankenstein, am ajuns la acesta mai întâi prin intermediul desenelor animate și al revistelor de benzi desenate, al serialelor de televiziune. Când eram tânăr, pe la 20-22 de ani, am primit ediția arabă a cărții lui Mary Shelley și am citit-o. Am văzut și majoritatea filmelor și, în general, iubesc povestirile fantastice.
-Care este statutul literaturii originale din Irakul zilelor noastre? Câte cărți sunt publicate în fiecare an?
După 2003, mulți scriitori au devenit liberi să scrie cărți și să le publice, așa că acum putem spune că există 250 cărți publicate de autori irakieni în toată această perioadă, atât romane, cât și poezie sau alte genuri. S-au deschis, de asemenea, și multe edituri. Această mișcare de culturalizare este un lucru foarte bun, cultura s-a dezvoltat, sunt din ce în ce mai mulți cititori, iar social media a ajutat în acest sens, prin promovarea cărților, existența unor grupuri de cititori care discută despre o carte nouă etc.
Cărțile în Irak sunt totuși scumpe, între 10 și 20 de dolari; în privința cărții mele, ”Frankenstein in Bagdad”, am aranjat cu editorul ediției arabe ca să mergem spre prețul cel mai mic și a apărut pe piață cu prețul de 8 dolari. Am vrut să merg pe un asemenea preț pentru a ajunge la cât mai mulți cititori.
–Și câte exemplare s-au vândut din această carte?
Ediția arabă s-a vândut în 30.000 de exemplare, dar vorbim aici de ediția oficială. Din păcate, există și ediții piratate, care, din cunoștința mea, s-au vândut într-un număr dublu de exemplare. Legea în privința drepturilor de autor în zona arabă, în Irak, este foarte slabă, aproape inexistentă; câteodată este descoperit un astfel de editor de cărți piratate, este prins, dar apar doi în loc, iar legislația și autoritățile nu fac față. Așa că, din aceste ediții, nu am primit niciun ban. În schimb, am primit din Egipt o sumă de bani, chiar dacă edițiile nu erau nici acolo oficiale, ci piratate.
-Spre ce sunt îndreptate preferințele de lectură ale cititorilor irakieni? Literatură irakiană sau traduceri ale cărților străine?
În general, cititorii preferă să citească literatură tradusă și cunosc toate numele importante ale scriitorilor străini, fie că vorbim despre europeni, americani sau Murakami. Dar lucrurile s-au mai schimbat în ultimii 15-20 de ani și pe piața locală s-au impus și anumite nume de scriitori irakieni.
-Cum explicați succesul volumului ‘Frankenstein în Bagdad’ pe plan internațional?
Pot spune că este chiar o carte bună. Dar succesul a fost influențat și de situația irakiană a ultimelor decenii și de nevoia cititorilor din străinătate de a asculta și o voce din interior. Nu din exterior, precum cea furnizată de jurnaliștii străini aflați în Irak. Așa că au avut nevoie de o voce irakiană care să le povestească despre situația din Irak.
În al doilea rând, cititorilor le pasă despre detalii, nu despre situația generală (cum ar fi ”15 morți uciși într-o explozie”). Ei vor să cunoască detaliile vieții, cum se vorbește, cum spun localnicii glume și cum râd la acestea, cum trăiesc iubirea, cum se raportează la muncă. Și am citit aceste lucruri în recenziile la cartea mea, că anumiți cititori au simțit Irakul real prin acest roman.
De asemenea, numele Frankenstein atrage. Lumea se gândește: ”Frankenstein în Bagdad”? Ce caută în Bagdad? Iată încă un motiv pentru care volumul meu i-a atras pe cititori.
-‘Frankenstein în Bagdad’ desenează o imagine extrem de sumbră a Irakului din jurul anului 2005, o lume în care violența și moartea făcea parte din viața de zi cu zi. Au trecut 14 ani de atunci. S-au îmbunătățit lucrurile de atunci? Sunteți optimist acum în privința viitorului țării dvs.?
Din fericire, când am terminat de scris romanul meu, în 2011, violențele se terminaseră. M-am gândit că acest lucru era o îmbunătățire, venită odată cu Primăvara arabă, că Irakul s-a calmat. Așa că am recitit romanul și am făcut unele modificări în privința trecutului, despre ce s-a întâmplat în anii 2005-2006, lucruri din care trebuie să învățăm și un trecut pe care nu trebuie să-l uităm. Dacă uităm, le vom repeta.
Din nefericire, atunci când am publicat romanul, mulți cititori vorbeau despre Primăvara Arabă, despre chestiunea arabă sau situația din această zonă. Chiar și reporterul care a scris un articol în The New Yorker spunea că ”acest roman este despre Primăvara Arabă”. Și eu mi-am zis: ”Ce? Eu nu vorbesc despre Primăvara Arabă, eu vorbesc despre trecut.” Dar aceste lucruri se întâmplă, pentru că scriitorul pleacă de la o idee, dar cititorul o percepe altfel, iar romanul se separă astfel de autorul său. Multe idei dintre cele aflate în roman sunt creația cititorului. Și acest lucru nu e deloc rău.
Văd astfel, în presă, multe articole cu titluri precum: ” ‘Frankenstein în Sana’a” (capitala Yemenului), ”Frankenstein în Damasc”, ” ‘Frankenstein în Cairo” sau ” ‘Frankenstein în Khartoum” (capitala Sudanului). Și acești autori spun despre roman că el vorbește despre ceea ce s-a întâmplat în Sana’a. Sau în Damasc. Și, din nou, eu mă întreb de ce spun asta.
Acum, nu pot spune cu siguranță ce se va întâmpla în viitor; chiar acum patru zile (n.n. interviul a fost realizat în 5 octombrie), foarte mulți tineri au protestat în Bagdad împotriva Guvernului, au fost 17 oameni uciși de către Poliție (moment în care Ahmed Saadawi ne-a arătat un videoclip cu protestele de pe telefonul său, trimis de un prieten). Oamenii au nevoie de slujbe, pe care Guvernul nu le mai oferă, așa că doresc schimbarea acestuia, pentru că acest guvern doar vorbește, dar nu face nimic. Tinerii sunt furioși. Și, acum două zile, Guvernul a tăiat și Internetul și nici eu, aflat în România, nu am reușit să iau legătura cu familia. Noroc cu o convorbire internațională făcută de cei de la FILIT. Și oamenii au devenit și mai furioși.
Situația nu este deloc stabilă, există multe probleme. Dar în același timp, nu sunt cele din trecut, cum ar fi cele privind conflictul dintre șiiți și sunniți sau despre Statul Islamic, ci unele noi, pe care Guvernul încearcă să le îngroape sub covor. Dar apar mereu altele, așa că nu are nicio șansă, problemele continuă să existe, chiar și cele îngropate. Acum, principala chestiune dezbătută, care creează conflicte, este despre ceea ce au nevoie oamenii pentru supraviețuire, au nevoie de slujbe, de mâncare, de o viață decentă, de o școală bună pentru copii, de străzi, de apă potabilă și curată. Nu probleme religioase, nu probleme cu comunitatea kurdă.
–În afara scrisului, lucrați într-un domeniu diferit? Puteți să trăiți din scris în Irak?
De obicei, mai lucrez în presă, scrisă sau în televiziune, ca jurnalist. Dar de acum doi ani, m-am concentrat doar pe scris și mă folosesc doar din banii primiți ca drepturi de autor. Dar nu e mereu suficient.
Știu că majoritatea scriitorilor nu trăiesc din scris, au nevoie de diferite slujbe, sunt doar câțiva scriitori în lume care sunt milionari. Nu este un lucru normal, pentru că dacă te-ai concentra doar pe scris, ai reuși să publici mai multe cărți. Mie mi-a luat aproximativ trei ani și jumătate ca să termin ”Frankenstein în Bagdad”, pentru că lucram. Scriam mai mult în concediu și, în general, nopțile, pentru că era mult mai multă liniște. În ultimul an din cei trei, mi-am dat demisia, pentru a-mi termina cartea.
-Vă vedeți cartea ”Frankenstein în Bagdad” ecranizată? Aveți în plan să scrieți dvs. eventualul scenariu?
Am semnat un contract cu o companie britanică acum doi ani, prin care se prevedea realizarea unui serial de zece ore. Prima discuție despre realizarea unui film, la Londra, a fost despre unul de două ore, însă nu am fost mulțumit pentru că multe detalii din carte s-ar fi pierdut. Și, de aceea, contractul s-a semnat pentru un film de zece ore, care să cuprindă toate amănuntele prezente în roman. Acum, se lucrează la scenariu, care va fi realizat de un scenarist din Suedia, așa că aștept…
-Cum a fost primit ”Frankenstein în Bagdad” în Irak? Care a fost reacția criticilor literari și a cititorilor?
Tuturor le-a plăcut foarte mult cartea. Cei care au citit această carte au căutat și primul meu roman; apoi au urmat edițiile engleze, franceze etc. Desigur, acum Frankenstein este o carte cunoscută, dar eu am scris și alte cărți, chiar acum am terminat noul roman și, probabil, în aproximativ două luni, va fi publicat în limba arabă. Numele său este ”Jurnalul doamnei D.”, despre o fată irakiană numită Dyala. Iar cititorii mei așteaptă această carte.
-Sunteți un scriitor cunoscut în lumea arabă?
Da, sunt, dar sunt mulți scriitori în lumea arabă bine cunoscuți. În Irak, toată lumea mă cunoaște, desigur.
Este un lucru bun și faptul că, în lumea arabă, limba este comună. Totuși, în acest areal, limba vorbită este diferită, în țări diferite. Când folosesc cuvinte din dialect în romanele mele, unii cititori arabi din alte țări nu înțeleg ceea ce scriu. Așa că folosesc aceste cuvinte doar ca un condiment, foarte puțin, doar ca o coloratură, o atingere irakiană. Pentru că îmi doresc ca toți cititorii arabi să înțeleagă ce scriu.
Numele personajului din ”Frankenstein în Bagdad” este Shesmeh, care este un cuvânt din dialectul irakian, nu cuvânt în limba arabă, însemnând ”Care este numele său?”. Este un cuvânt complicat, care era 1.000 de sensuri, inclusiv organul genital masculin.
-Sunteți pentru prima oară în România? Care sunt impresiile dvs.?
Da, sunt pentru prima dată. Am văzut un pic din Iași, deloc din București, doar părți din aeroport. Ieri am alergat de la un eveniment la altul, dar aș vrea să văd mai multe locuri tradiționale din Iași. Este o țară frumoasă, aceasta este părerea mea.
–Este literatura română cunoscută în Irak?
Cred că sunt cunoscuți o serie de scriitori, probabil cei deja traduși în limba engleză și apoi în limba arabă. Direct din română în arabă, din câte știu, nu.
-Care sunt obiceiurile dvs., ce faceți în timpul liber?
Văd multe filme, de obicei acasă. Și pictez, când mă plictisesc sau sunt într-o dispoziție mai proastă. Pentru că sunt și pictor, da. Când mă vedeți că pictez, știți deja care este dispoziția mea. Așa că am multe tablouri acasă.
Ar trebui să fac și sport, dar nu am timp. Mă uit, uneori, cu prietenii la echipa națională de fotbal.
-Ați spus că, peste două luni, va fi publicat un nou roman. Ce veți face după aceea, aveți plănuită o nouă carte, s-au născut deja ideile?
Am nevoie de o pauză, de odihnă, pentru că am muncit din greu doi ani pentru acest roman. Sunt foarte obosit, dar nu mă gândesc la o vacanță propriu-zisă, ci la odihnă, pentru că, în Irak, nu poți să plănuiești să pleci undeva departe, ai nevoie mereu de bani. Voi sta departe de scris câteva luni, dar în carnețelul meu am multe idei despre multe cărți viitoare.
-Mulțumim mult pentru timpul și amabilitatea dvs.
(Întrebări formulate de Dan Romașcanu. Interviu luat de Bianca Burada și Jovi Ene. Sublinierile ne aparțin.
Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, pagina de FB FILIT Iași)
