Caesarea este unul dintre locurile in care ii iau cu mare placere pe prietenii care ne viziteaza din strainatate. In aceasta sambata de ‘iarna’ israeliana, cu soare intre doua reprize de ploi binecuvantate, am revenit impreuna cu prieteni apropriati stabiliti de cativa ani in Statele Unite.
Primul popas l-am facut la muzeul Ralli, pe care nu il mai vizitasem de cativa ani. Istoria muzeului este legata de istoria familiei Recanati, muzeul fiind intemeiat de Harry Recanati, fiul lui Leon Recanati, conducatorul comunitatii evreilor din Salonic, bancher imigrat in Israel in 1935 si intemeietor al bancii Discount.
Din cei patru fii ai sai, Harry a luat drumul operelor de binefacere si al colectionarii artei, in timp ce fratele Rafael a ramas la conducerea bancii fiind implicat in scandalul care in anii 1980 a zguduit sistemul bancar israelian, ducand la reformarea acestuia si un nivel de control care i-a permis sa treaca mai bine criza economica si bancare din ultimii doi ani decat alte tari. Mai multe note vizibile la intrarile muzeului subliniaza ca muzeul si patronii sai nu au fost in legatura de decenii cu cei implicati in scanadalul bancar. Muzeul din Caesarea a fost infiintat de Harry in anul 1993, alte trei muzee din aceeiasi famile sunt operate in Uruguay, Chile si Spania.
Intrarea la muzeu este gratuita, el functionand ca o institutie non-profit. Lipsesc si obisnuitele vizite ghidate, audio-guides, chiar si brosuri se obtin doar la cerere si sunt foarte succinte. O singura pagina de Web exista pe Internet cu informatie destul de succinta – http://www.rallimuseums.org/. Mai mult despre muzeu se poate afla dintr-un articol din Ha’Aretz de acum cativa ani – http://www.haaretz.com/hasen/pages/ShArt.jhtml?itemNo=592003. Ideea este de a atrage vizitatorul prin ambianta si estetica lucrarilor, permitandu-i contemplarea in liniste, cu minima informatie dincolo de arta insasi.
Partea forte a muzeului ramane cred colectia originala de arta latino-americana. Foaia explicativa sustine ca muzeele Ralli in totalitatea lor cuprind cea mai insemnata colectie de arta latino-americana a artistilor in viata. Este de regretat aici totusi lipsa informatiei suplimentare, caci aceasta zona artistica este cunoscuta mai ales prin varfurile sale – Siqueiros, Botero, Kahlo – care nu sunt prezente in muzeu – ori ei sunt intr-adevar exponentii celebri dar nu singurii ai unei scoli artistice de o mare vitalitate, bazata pe o imbinare unica de traditie si modernism asimilat si asumat. Exista aici si o colectie a statuilor replicate in serie mica dupa creatiile lui Salvador Dali – interesanta desigur pentru cei care il cunosc pentru prima data pe Dali.
Muzeul a crescut si s-a extins de cand l-am vizitat ultima data. Impresia mea este amestecata in legatura cu aceste noi elemente ale complexului. A fost adaugata o noua aripa care intr-o arhitectura amintind curtile interioare ale palatelor si manastitilor epocii de aur iberice constituie un memorial al evreimii sefarde – cu statui si busturi ale marilor ganditori evrei ai epocii de aur si secolelor urmatoare de la Maimonides la Spinoza, ca si busturile unor personalitati care se presupune ca ar fi fost evrei convertiti fortat sau urmasi ai lor. Eu personal pentru prima data am auzit de exemplu ca evreii si-l revendica pe Cervantes.
In continuarea curtii noua aripa a muzeului numita si muzeul Ralli 2 include pictura europeana din secolele 16-18 inspirata din Biblie. Ideea mi se pare excelenta, si sunt cateva lucrari interesante in colectie, dar in mare majoritate nivelul artei expuse aici este destul de mediocru. In mare parte este vorba despre lucrari produse in atelierele artistilor importanti ai epocii, dar lipsesc cateva varfuri calitative si stilul repetitiv si cantitatea obosesc si plicitsesc destul de repede vizitatorul.
Si mai discutabile sunt cele doua noi adaosuri exterioare. Nu ca idee in sine ci ca conceptie artistica. Un obelisc omagiaza pe italienii drepti intre oameni care au ajutat pe evrei si le-au salvat viata in timpul razboiului. Idee frumoasa, dar legatura cu restul complexului este intamplatoare, exceptand faptul ca obeliscul este localizat in fata memorialului evreimii sefarde, din care face parte si ramura italiana. O colonada in stil grecesc doreste sa fie un memorial dedicat crearii Israelului, cu bustul lui Herzl in mijloc, flancat de Ben Gurion, Weizman (Haim), Balfour si Truman (?). Cu toata dragostea si admiratia fata de cultura clasica a antichitatii nu pot sa nu ma intreb daca o colonada in stil grecesc este cea mai potrivita scopului.
Am continuat vizita cu vizitarea ruinelor cetatii cruciate, a golfului si promotoriului extrem de pitoresti si fotogrenice la orele dupa amiezii si amurgului.
Nimic nou pe aici – dar magazinele turistice si restaurantele sunt intotdeauna un loc bun de adus turistii si prietenii.
