Incercarile culinare fac parte din orice experienta de calatorie care se respecta. Cultura unui popor, modul sau de viata, felul in care socializeaza nu pot fi intelese complet daca nu incerci si mancarurile locale, daca nu mananci in restaurantele locale, sau chiar daca nu cauti o carte de bucate si incerci sa intelegi retetele, componentele si modul lor de preparare.
Vizita din aceasta toamna a fost a doua in Japonia. Cu ocazia primei vizite cumparasem doua carti despre preparat sushi si am tranformat asta intr-o specialitate a casei. Acum nu am mancat sushi decat o singura data, de fapt era un box cumparat de la un supermarket pentru pranz. Am incercat sa mananc in cat mai multe si diverse restaurante si sa incer chestiile cele mai exotice. Cum vedeam ceva ce habar nu aveam ce este cum comandam – desi numele nu reprezinta intotdeauna o garantie. Chiar cand au menuri in engleza continutul exact al felurilor de mancare ramane de multe ori un mister si traducerile sunt foarte aproximative.
Am mancat in mai multe feluri de restaurante, unele foarte accesibile la pret, pana la unul foarte sofisticat si destul de scump. Am cautat restaurantele specifice, exista si restaurante complet ‘occidentalizate’, si retele, si combinatii. Le-am ocolit pe cat am putut.
Difera si felul de a sedea la masa. Europenii neobisnuiti cu statul ‘turceste’ este bina sa ocoleasca restaurantele in care nu exista spatiu pentru pricioare. Mi s-a atras chiar atentia ca a intinde picioarele sau a le pune langa masa in asemenea restaurante este considerat a f nepoliticos, am incercat sa ma conformez, dar a fost aproape dureros In multe restaurante exista mese joase si spatii pentru picioare, este mai acceptabil, dar nu si scaune cu speteaza. Exista si restaurante cu mese ‘obisnuite’ adica in stil european.
Am fotografiat in doua restaurante – unul mai popular, celalalt era cel mai sofisticat si mai scump. Diferentele sunt vizibile in modul de prezentare, nu neaparat in calitatea sau felurile de mancare propriu zise.
Comenzile se bazeaza pe portii mici, ca un fel de tapas, din care fiecare comanda cate si ce ii vine si apoi se impart. O parte dintre ele se bazeaza pe legume si alge, usor marinate si cu sosuri alaturi. Apoi preparatele din peste care sunt peste crud in mare parte, extrem de proaspat si de fraged, gustul dandu-l din nou sosurile. Frigaruile numite yakitori se gasesc cam in toate menu-urile si cuprind cam orice, legume, carne, pui din toate partile posibile ale pasarii.
Nu am vazut insa echivalentul frigaruilor de strada chinezesti sau coreene, poate ca exista dar nu mam nimerit eu in zona respectiva din Hiroshima. Exista si tehnica de prajire adanca numita tempura care este de fapt o inventie portugheza. Supele sunt sigurele feluri care se servesc individual, dar sunt aduse odata cu restul felurilor de mancare. De fapt in majoritatea restaurantelor felurile de mancare sunt aduse pe masura ce ies de pe plita, doar in restaurantul mai sofisticat era pastrata o anumita ordine a servirii, dar nu pot fi sigur 100% ca i-am patruns logica.
Deserturile nu sunt punctul forte al meniurilor japoneze. Poate ca trebuie sa mai explor, sigur nu am descoperit toate secretele bucatariei japoneze.
Serviciul este jovial si prietenos peste tot. Dar despre asta in episodul urmator.