Hiroshima are o asezare pitoreasca, fiind situata intr-o delta, cu insule despartite de canale si legate intre ele de poduri. Muzeul Memorial al Pacii cum ii este numele complet a fost deschis in 1955, la zece ani dupa ce bomba atomica a explodat la Hiroshima si este situat pe una din aceste insule. La capatul ei un pod in forma de T leaga insula de doua dintre peninsulele deltei. Acest pod a fost Ground Zero al exploziei atomice care a distrus orasul la 6 august 1945. Primul Ground Zero al erei atomice.
Pentru cineva care a vizitat Yad Vashem – muzeul Holocaustului din Ierusalim punctele de similaritate sunt evidente, dar si diferentele. Ca si Yad Vashem motto-ul este ‘never again’ – asemenea oroare nu trebuie sa se repete. Contextul istoric este prezentat in mod atent, dar materialele cele mai emotionante sunt ramasitele vietilor distruse, mai putine prin natura evenimentului, dar cu atat mai singulare si mai expresive. Ca si la Yad Vashem tinerii japonezi sunt adusi cu scolile pentru a recepta direct impactul acestei traume nationale. Hiroshima pare sa faca parte din mitul national japonez la fel cum Holocaustul face parte din cel israelian.
Dar sunt si deosebiri. Cladirea conceputa de Kenzo Tange este cu mult mai putin inspirata decat complexul proiectat in Ierusalim de Moshe Safdie. Organizarea spatiului interior este si ea mult mai putin inspirata, mai apropriata de un muzeu traditional desi puterea documentara si emotionala a exponatelor vorbeste in multe cazuri de la sine.
La intrarea in muzeu vizitatorul este intampinat de clopotul pacii, care la fiecare 6 august marcheaza inceputul si sfarsitul ceremoniei memoriale care are loc in Parcul Pacii. Langa el un ceas digital marcheaza timpul si punctele de reper ale erei atomice – numarul de zile scurse de la prima explozie atomica la 6 august 1945, si numarul de zile de la cea mai recenta explozie atomica (ceasul indica vreo suta si ceva de zile trecute cred de la o explozie efectuata de Coreea de Nord).
Prima sectie care il intampina pe vizitator este cea istorica. Cateva zeci de panouri descriu istoria Japoniei si a Hiroshimei de la inceputul secolului 20, instaurarea regimului militarist, intrarea in razboi, pregatirile americane si criteriile dupa care Hiroshima a fost aleasa ca poarta de intrare in infernul atomic. Aici se afla si cel mai discutabil aspect al acestui muzeu. Istoria evenimentelor care au precedat bomba atomica incearca sa se prezinte ca obiectiva, dar este clar ca lipseste acea analiza lucida si fara menajamente pe care am vazut-o la muzeul de istorie al Germaniei de la Berlin. Este mentionat critic regimul militarist, si faptul ca Hiroshima era un obiectiv militar de prima importanta, un fel de San Diego al Japoniei. Alte amanunte ale istoriei sunt insa mentionate intr-un limbaj sa-i zicem precaut. Desigur am putut citi doar versiunea engleza a textelor.
Masacrul si atrocitatile de la Nanking comise de japonezi in 1937 sunt descrise doar ca incidente de razboi, si este disputat numarul victimelor (80 de mii dupa versiunea japoneza, 300 de mii dupa cea chineza). Nu am retinut nimic despre ororile lagarelor de prizonieri sau despre sclavia la care au fost supusi coreenii si mai ales coreencele deportati din tara lor. Pregatirile si procesul de decizie al americanilor sunt prezentate tehnic, fara a mentiona ca scopul declarat a fost scurtarea razboiului in conditiile in care Japonia refuzase capitularea neconditionata. Acest dezechilibru in prezentare este regretabil, scazand valoarea morala a argumentului si a mesajului pacifist care este scopul existentei acestui muzeu.
Prezentarea istorica se opreste la momentul exploziei. Sunt descrise in mod detaliat pregatirile americane, numiti savantii care au particpat la proiectarea bombei, si justificarea alegerii Hiroshimei. Din 13 orase care fusesera desemnate initial ca tinte potentiale lista a fost scurtata la patru, criteriile fiind geografice deoarece americanii doreau sa studieze efectele bombei intr-un centru urban locuit de populatie civila. Hiroshima a fost aleasa in cele din urma pentru ca din cele patru orase era singurul in care nu exista nicio inchisoare cu prizonieri americani.
Doua machete reprezinta orasul inainte si dupa bombardament. Nu a ramas nimic in picioare pe o raza de cativa kilometri de Ground Zero, cu exceptia catorva structuri extrem de solide de beton. Fotografiile din ziua exploziei care sa rememoreze dezastrul sunt extrem de putine – cinci la numar – si au fost facute de un fotograf care la momentul exploziei se afla la cativa kilometri, care s-a suit in masina, a ajuns in centru, a apucat sa faca cinci fotografii, dupa care a abandonat aparatul de fotografiat si a inceput sa-i ajute pe raniti.
Cel mai emotionant exponat din muzeu este insa cred un ceas de mana incremenit in eternitate la opt si un sfert, ora exploziei.
‘Domul atomic’ este una dintre putinele structuri care a rezistat desi era foarte aproape de Ground Zero. Era o structura ultrasolida din beton, care apartinea camerei de comert a orasului si adapostea expozitiile industriale. Voi scrie despre el in episoul viitor. Muzeul adaposteste un model care este placat cu scrisori de protest trimise de primarul Hiroshimei fiecarui sef de stat din tarile care fac experiente atomice. Hiroshima doreste sa faca din tragedia orasului un exemplu si sa lanseze un avertisment si un apel omenirii sa renunte la inarmarea atomica. Pana acum nu imi pare ca o face cu prea mult succes.
Sectiile ulterioare ale muzeului sunt dedicte urmarilor exploziei atomice – efectul termic imediat, unda de soc, radiatiile. Majoritatea celor aflati pe o raza de cativa kilometri de locul exploziei au murit imediat sau dupa cateva zile, Din unii nu a ramas decat umbra, imprimata in piatra la lumina si caldura de infern a exploziei. Altii au fost raniti si au suferit de arsuri cumplite, li s-au tipit hainele de trupuri si modelurile kimonourilor li s-au imprimat in piele. Multi au suferit ani de zile si au murit datorita efectului radiatilor, numarul cazurilor de cancer intre supravietuitori fiind de cateva ori mai mare decat media statistica.
Spre sfarsitul vizitei paralela cu Yad Vashem revine. Un panou include fotografii cu supravietuitori cautandu-si familiile si prietenii pe liste afisate cu numele celor morti sau poate a celor vii, imagini similare exista si la Yad Vashem, reprezentandu- i pe supravietuitorii lagarelor mortii cautand dupa razboi pe membrii familiilor spulberate in Holocaust. Suferinta, durerea, speranta sunt sentimente umane comune. Vizita in muzeu se incheie ca si la muzeul istoric de la Yad Vashem cu o deschidere spre lumea de afara. La Ierusalim este peisajul colinelor pe care este situat orasul, aici se poate vedea parcul pacii, cu aleea larga parcursa da vizitatorii care se indreapta spre flacara eterna, spre monumentul copiilor si spre domul atomic. Despre acestea voi relata in episodul urmator.
