Au revoir là-haut (2017) – See You Up There
Regia: Albert Dupontel
Distribuția: Nahuel Pérez Biscayart, Albert Dupontel, Laurent Lafitte
Au trecut o sută de ani de când lumea a intrat în ultimul an al primului conflict mondial. Primul Război Mondial a fost un eveniment fractal în istorie. A schimbat ordinea mondială care fusese în vigoare vreme de un secol (după războaiele napoleoniene), a dus la destrămarea unor imperii care duraseră timp de mai multe secole, a schimbat harta lumii creând noi națiuni și țări, și a dat naștere unuia dintre cel mai crude regimuri totalitare din istorie, semănând și germenii apariției altuia cu mai puțin de 20 de ani mai târziu. Zeci de milioane de oameni au murit, viețile altor zeci de milioane au fost zdruncinate, ruinate, distruse.
Războiul a schimbat și cursul istoriei culturii, artei și literaturii. Artiștii prinși în vârtejul războiului au reflectat experiențele lor (majoritatea traumatice) în lucrări dramatice – tablouri muzică, poezii, romane, filme. O sută de ani mai târziu, experiența primului război mondial este încă subiect de romane și filme. Unele dintre ele sunt remarcabile și acesta este cazul romanului lui Pierre Lemaître care a câștigat premiul Goncourt în 2013 și a filmului inspirat de acest roman, adaptat și regizat de Albert Dupontel. „La revedere, acolo sus” („Au revoir là-haut” este titlul original) arată că încercăm azi încă să înțelegem sentimentele și suferințele oamenilor prinși în acel război (sau în orice război), să înțelegem absurditatea războiului, să învățăm lecții acolo unde poate nu este de învățat nici o lecție.
Declanșarea povestirii în „Au revoir là-haut” are loc în ultimele zile ale primului război mondial. Se zvonește că armistițiul trebuie să se întâmple în orice moment, dar încă mai există comandanți cărora le este greu să pună la o parte jucăriile de război și continuă să lupte inventând misiuni absurde, trimițând soldații în calea morții și mutilărilor inutile. Una dintre ultimele victime ale războiului este soldatul Edouard Pericourt, un artist al cărui talent și stil face aluzie la lucrările lui Egon Schiele. Este rănit grav și desfigurat, și pentru tot restul vieții sale va purta măști care ascund mutilarea, dar și îi vor exprima starea de spirit și sentimentele. Actorul Nahuel Pérez Biscayart își petrece mare parte din film în spatele măștilor pe care le-a creat personajul său, și aceasta este o provocare de care el se achită cu un talent superb. Prietenul și tovarășul eroului său este un soldat mai vârstnic, Albert Maillard, (rol jucat de Albert Dupontel însuși). Pericourt refuză să se întoarcă la familia sa bogată, vechiul conflict cu tatăl său sever și autoritar fiind o parte din motiv. El vrea doar să dispară, să fie considerat mort, să se ascundă de vechea identitate și de destinul distrus brutal de război.
Răzbunarea neobișnuită pe care o inventează nu vizează beneficiul personal, este o răzbunare împotriva sistemului și a societății care i-a trimis pe el și întreaga sa generație la război și căreia nu-i pasă de victimele moarte sau vii, de supraviețuitorii traumatizați fizic, dar mai ales psihologic. Este și o răzbunare împotriva demagogilor și profitorilor de război care au schimbat câmpul afacerilor de la vânzarea de arme la construirea cimitirelor și a monumentelor de război. Cei doi sunt victime de război, dar se răzbună și pedepsesc în felul lor.
Nu voi dezvălui mai multe despre poveste, pentru a lăsa intactă cititorilor acestei note plăcerea de a viziona. Este o poveste foarte bine scrisă (cu excepția finalului), cu personaje care reușesc să fie atât originale, cât și credibile. Este filmat frumos, cu o imagine expresivă și atractivă, care caută permanent unghiuri surprinzătoare, care fac ca experiența de a vedea acest film să fie interesantă în toate momentele. Arta joacă un rol deosebit, există multă artă originală (desene, măști) create pentru acest film în spiritul mișcărilor artistice imediat după război. Ca spectatori suntem fermecați de o imagine frumoasă și autentică a Parisului în 1919 și a evoluției artei imediat după război, într-o vreme în care artiștii post-impresioniști sau art-deco schimbă diapazonul, îndreptându-se spre Expresionism și Abstract pentru a-și exprima sentimentele.
„Au revoir là-haut” este unul dintre cele mai bune filme despre și împotriva războiului pe care le-am văzut vreodată.
