Tehran (2020)
Realizatori: Dana Eden, Maor Kohn, Omri Shenhar
Distribuția: Niv Sultan, Shaun Toub, Menashe Noy
‘Tehran’ (‘Teheran’) este una dintre cele mai ambițioase producții ale televiziunii israeliene din ultimii ani. Serialele israeliene nu au ocolit subiectul conflictelor din Orientul Mijlociu și ‘Fauda’ este exemplul cel mai bun (dar nu singurul) al faptului că problemele ‘locale’ ale acestei zone agitate interesează și publicul international și reușesc destul de bine și în ceea ce privește rating-ul atunci când sunt bine scrise și realizate. ‘Tehran’, care este produs de canalul public de televiziune, abordează cu curaj conflictul care în ultimii ani a devenit central în raportul de forte din Orientul Mijlociu, cel dintre Republica Islamică a Iranului angajată într-o cursă pentru dobândirea capabilitatilor atomice și Israelul care consideră aceasta o amenințare existențială pe care încearcă să o previna prin toate mijloacele pe care le are la dispoziție, inclusiv acțiunile secrete ale Mossad-ului și activități cibernetice. Este un material perfect pentru un tehno-thriller, și serialul israelian se încadrează bine în regulile filmelor de spionaj și-i va mulțumi cred pe majoritatea amatorilor genului, însă momentele cele mai bune din cele opt serii ale primului sezon nu sunt neapărat cele care aparțin de intriga de acțiune.
Suntem în secolul 21 și este aproape firesc ca eroina principala a serialului să fie să fie nu un super-spion, ci o tânără israeliana originară din Iran, pe nume Tamar Rabinian (Niv Sultan), expertă în calculatoare sau în alte cuvinte hackeriță, trimisa într-o periculoasa misiune de sabotaj cibernetic cu scopul de a paraliza sistemele anti-aeriene iraniene. Voi lăsa la o parte aspectele legate de veridicitatea tehnică a ceea ce vedem pe ecran, la urma urmei este vorba despre un film de ficțiune și ca spectatori acceptăm regulile genului. Ceea ce este mai important în acest serial este situația în care Tamar, singură, dar bucurându-se de sprijinul unor colaboratori locali și de comunicații permanente cu șefii de acasă, se confruntă cu Iranul pe care îl părăsise în copilărie, și cu realitățile Republicii Islamice, un stat polițienesc în care femeile au un statut diferit de egalitarismul în care fusese crescută. Viața ei este permanent în pericol, infiltrarea ingenioasa în felul ei nu a trecut neobservată, dar Tamar hotăraște să-și continue misiunea cu ajutorul unora dintre oponenții regimului. Printre aceștia se afla Milad (Shervin Alenabi), un hacker local, cu care se va înfiripa o poveste romantică. Încă un ‘tick-box’ al genului poate fi bifat.
Intriga de spionaj și acțiune în sine este destul de interesantă și bine construită, incluzând suficiente răsturnări de situații, urmăriri, împușcături, cadavre, agenți dubli și misiuni eșuate. Partea cea mai interesantă mi s-a părut însă confruntarea dintre cele două lumi inamice politic și militar și dintre cele două culturi care au multe puncte în care se deosebesc, dar și destule care le unesc. Pentru mulți spectatori israelieni filmul aceste reprezintă o rară, poate chiar o primă întâlnire vizuală cu realitățile Iranului și ale capitalei sale, o metropolă imensă, cu o populație diversă care își trăiește viața într-o atmosferă politică complexă. Desigur, spectatorii filmelor iraniene ale unor regizori excelenți ca Abbas Kiarostami sau Asghar Farhadi cunoșteau deja aceasta lume, dar ei nu sunt prea numeroși, filmele lor fiind destinate circuitului cinematografelor zise de artă. Filmările au avut loc în mare parte la Atena și efectul a fost în opinia mea destul de realist și de autentic. A contribuit la aceasta distribuția internațională care include câțiva actori iranieni care trăiesc în exil, dar și abordarea flexibilă și relativ obiectivă a scenariștilor. Desigur, este vorba despre un film israelian și nu există în vreun moment dubii în legătură cu cine sunt ‘bunii’ și ‘răii’, dar majoritatea personajelor au profunzime și umanitate și sunt evitate și idealizările și demonizările. Lupta dintre serviciile secrete nu poate fi o luptă curată, metodele folosite de ambele părți includ violenta și nu sunt cruțate nici familiile sau alte victime colaterale, dar există și motivații umane, slăbiciuni, ezitări și greșeli. Aceste aspecte sunt bine integrate în acțiune, și adaugă interes.
Niv Sultan joacă foarte bine rolul lui Tamar, adăugând sentiment și umanitate unui personaj care este departe de șabloanele genului. Actorul de origine iraniană Shaun Toub interpretează excelent rolul anchetatorului iranian care se află permanent pe urmele lui Tamar, adăugând și el o dimensiune personală unui personaj negativ care este însă departe de caricaturile și stereotipurile obișnuite. Se poate spune că el câștigat pe ecran duelul cu Menashe Noy care interpretează rolul șefului israelian al operației. Acest sezon a avut opt episoade, mi-au plăcut în mod special primele trei sau patru, după care au urmat câteva episoade în care nu au mai putut fi evitate repetițiile și intrigile mai standard, după normele serialelor de acțiune. Episodul 7 și mai ales cel final al sezonului, cu surprize, trădări, schimbări de situații și o tensiune bine construită a compensat pe deplin căderea de la mijloc. Finalul este complet deschis, pare un final de episod mai degrabă decât un final de sezon. Lăsând intriga în acest punct, realizatorii serialului par să-și fi declarat clar intențiile de a realiza cel puțin încă un sezon. Eu îl aștept cu mult interes.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
