Que la bête meure (1969)
Regia: Claude Chabrol
Distribuția: Michel Duchaussoy, Caroline Cellier, Jean Yanne
Cu ‘Que la bete meure’ (titlul în engleză este ‘This Man Must Die’), Claude Chabrol încheie deceniul consacrării sale ca unul dintre cei mai talentați și mai prolifici regizori de film francezi din a doua jumătate a secolului 20. Începuse acel deceniu al anilor ’60 ca teoretician al Noului Val și ca unul dintre regizorii cei mai îndrăzneți ai acestui curent și îl termina ca un regizor consacrat și foarte aproape dacă nu chiar parte din ‘mainstream’. Pe parcurs realizase 15 filme de lungmetraj, majoritatea thrillere, cam toate inspirate într-un fel sau altul de filmele lui Alfred Hitchcock. Maestrul suspense-ului nu numai că era un idol pentru regizorii Noului Val francez, dar și el se uita cu interes și dialoga cu aceștia, la propriu și chiar și artistic. Pentru Chabrol ‘Que la bete meure’ marchează nu numai finalul unui excelent deceniu de regie de film, dar și reprezintă unul dintre cele mai bune și mai originale filme ale sale.
Majoritatea acțiunii se petrece pe malurile bretone ale oceanului, în satele și mai ales pe șosele apropiate de faleze. Filmul începe cu intersectarea traumatică a două destine – un copil care se întoarce de la cules de scoici pe malul oceanului este ucis într-un accident de o mașină care dispare. Tatăl, scriitor de cărți pentru tineret (Michel Duchaussoy) își jura să-și dedice restul vieții găsirii celui răspunzător de moartea copilului și uciderii acestuia. Își încredințează gândurile de răzbunare unui jurnal personal care va juca un rol cheie în poveste. Ancheta particulară, cu puțin noroc, îl duce destul de repede pe erou la identificarea probabilului vinovat, doar că planurile de răzbunare se dovedesc mai complicate decât se aștepta. Ca în multe filme ale lui Chabrol ajungem să cunoaștem o familie burgheză franceză în care nimic nu corespunde aparentelor, și în care ura membrilor fata de capul familiei ajunge să semene cu situațiile din romanele detective ale Agathei Christie în care cam toate personajele au motive bune să comită crima. Este un scenariu excelent scris, cu elemente romantice, de suspense și de critica socială, totul sub semnul răzbunării, și care are și calitatea unui final care nu încearcă să rezolve totul ci lasă spectatorul să-și aleagă interpretarea preferată. Apropos, dialogurile sunt scrise de Chabrol, dar scenariul este inspirat de o carte a lui Cecil Day-Lewis, da, tatăl lui …
Michel Duchaussoy și Caroline Cellier își fac bine datoria în rolul tatălui răzbunător și al actriței vedete cu care scriitorul începe o relație pentru a ajunge la cumnatul sau, principalul suspect. Ca de multe ori însă, rolul negativ este cel care dovedește a fi cel mai interesant și Jean Yanne îi eclipsează pe cei doi deși apare mult mai puțin pe ecran. Cinematografia, ca întotdeauna la Chabrol, este excelentă. Sub aparenta liniștii peisajelor sau în luxul caselor burgheze se ascund dramele și tensiunea este gata să răbufnească în orice moment. La 51 de ani după premieră, lumea din ‘Que la bete meure’ ni se pare mult mai simpla, fără telefoane mobile și Internet, dar efectul este că în absența acestora ajungem mai repede la esența trăirilor și a pasiunilor personajelor – și aici nimic nu pare demodat. Este unul dintre filmele cele mai atent concepute și mai bine construite ale lui Chabrol – vizionare recomandată.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, CinemaPassion.com)
