Before I Go to Sleep (2014)
Regia: Rowan Joffe
Distribuție: Nicole Kidman, Colin Firth, Mark Strong
Regizorul Rowan Joffe a fost curajos când s-a angajat să realizeze ‘Before I Go to Sleep’ (2013). Amneziile sunt o excelentă premiza pentru genul thrillerelor psihologice. Provocarea este însă dificilă pentru scenariștii și regizorii care se aventurează în acest gen, deoarece ștacheta de referință a calității se află undeva foarte sus. Cel puțin două filme sunt referințe în acest gen: ‘Spellbound‘ al lui Hitchcock din 1945 și ‘Memento‘ al lui Christopher Nolan din 2000. Rowan Joffe a avut parte de o distribuție excelentă cu Nicole Kidman și Colin Firth în rolurile principale, și s-a bazat pe un scenariu scris de el însuși (adaptare a unui roman). Ca scenarist Joffe are în palmares câteva reușite, între care ’28 Days Later’ foarte revăzut și comentat în ultimele săptămâni, deoarece are ca tema Anglia de după o pandemie. Dacă este însă să ne luăm după acest film, regizorul Rowan Joffe nu reușește să se ridice la înălțimea scenaristului Rowan Joffe.
Avem de-a face în acest film cu un triunghi neobișnuit de personaje. Christine, o femeie de 40 de ani, se trezește în fiecare dimineață alături de un bărbat pe care nu-l cunoaște. Ben îi explică de fiecare dată că este soțul ei, și că ea și-a pierdut memoria ultimilor 20 de ani. Pleacă la lucru, ea rămâne singură, și atunci sună telefonul. La celălalt capăt al convorbirii este doctorul Nash, un psihiatru care încearcă să o ajute să-și recupereze memoria pierdută folosind înregistrări video. Rutina se repetă în fiecare zi (nu există weekend în acest film!) și pe măsură ce trece timpul, încep să se adune informații despre trecutul îngropat în traumă al lui Christine. Sunt însă aceste informații exacte? Poate femeia singură și vulnerabilă să aibă încredere în cei doi bărbați? Ce rol au jucat acestia în viața ei anterioară și în evenimentele care i-au cauzat amnezia?
Mai mult nu voi scrie despre poveste, dar este clar că există în scenariu premizele unui bun thriller psihologic, cu jocuri de identități ascunse, cu conflicte între realitate și imaginație, între memorie și uitare traumatică. Ca regizor, Rowan Joffe adopta un stil neutru, steril, mai degrabă potrivit unei drame de televiziune. Interpretarea lui Nicole Kidman salvează o parte din film, dar nu poate completa lipsa de chimie și de tensiune cu Colin Firth, un actor ale cărui interpretări mărturisesc că pe mine mă conving destul de rar. Filmul ar fi putut fi mult mai întunecat și mai bine tensionat dacă abordarea regizorală ar fi fost diferită. Din ceea ce ar fi putut fi un film de horror a ieșit doar un thriller acceptabil. Nici asta nu este de neglijat, cel puțin ‘Before I go to Sleep’ este un film sigur pentru a fi vizionat înainte de a merge să ne culcăm.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
1 comment
O recenzie foarte bine punctată. 🙂