Berliner, producție România, 2020
Regie: Marian Crișan
Distribuție: Ion Sapdaru, Ovidiu Crișan, Maria Junghietu, Sorin Cociș
Este nevoie, din când în când, de râs, de voie bună și relaxare. Așa cum este nevoie și de adevăr și de privirea acestuia în față. Iar actul artistic, de orice natură ar fi el, poate și cam trebuie să fie, pe rând, modalitate de oglindire a realității, dar și oferirea unei alternative plăcute la cotidianul atât de gri și de sumbru care ne sufocă. Iar atunci când un film reușește să îmbine utilul cu plăcutul, adică să fie mijloc de entertainment și, totodată, reflectare a unor probleme și teme din realitatea imediată, cu accent pe satirizarea lor, nu are cum să nu devină un rapid succes (cel puțin pentru public, dacă nu și pentru critica uneori prea rigidă). Este și cazul celui mai recent film românesc, producție a caselor Rovus Film și Mandragora, regizat de Marian Crișan și intitulat Berliner. O peliculă filmată în 2019, care abia acum a avut premiera oficială în sălile de cinema, din motive obiective și binecunoscute.
Din păcate, din aceste cauze mai puțin fericite, mi-e teamă că filmul riscă să nu aibă receptarea pe care ar merita-o și mulți doritori nu se vor putea bucura prea repede de mesajul groaznic de amuzant și trist, în același timp, pe care regizorul, actorii și întreaga echipa și-au dorit să-l transmită publicului. Cu toate acestea, cei care vor avea șansa de a-l urmări, cu siguranță vor ieși din sala de cinema cumva mai ușurați, ca și cum și-ar fi strigat ei înșiși tulburarea și îngrijorarea față de societatea românească și de clasa politică ce face cinste mai multor proverbe, printre care și celui care spune că „Prostul nu-i prost destul dacă nu e și fudul”. Căci despre asta vorbește Berliner – despre prostia (sau, mai degrabă, naivitatea) multora dintre cei care alcătuiesc pătura cea mai groasă a poporului nostru, despre fudulia acestor oameni care cred că au contribuit la mersul mai bun al treburilor din România și despre escrocheria înnăscută a celor care pretind că ne conduc, dar care doar ne aruncă din când în când câte o bucățică de zahăr, ne mângâie pe creștet și continuă să „conducă” țara întru înflorirea propriilor lor interese.
Berliner nu este o comedie de genul „mă uit și mă hăhăi”. Nicidecum. Este, exact cum am spus mai sus, o satiră destul de acidă a clasei politice actuale și universale. Marian Crișan a reușit să spună în imagini (unele de o frumusețe uimitoare pentru un astfel de tip de film, altele care parcă subliniau caracteristicile personajelor sale) o poveste a poveștilor românilor simpli, românilor care nu ar trebui să se lase păcăliți de vorbe dulci, dar care o fac, cu speranța unei vieți mai îndestulate. Iată, pare că spune regizorul prin filmul acesta, cum un om din pătura mai de jos a societății, un individ calm, cinstit, la locul lui, poate fi transformat în infamul instrument de propagandă și prosperitate al unui bătrân lup într-ale escrocheriei politico-sociale. Berliner este istoria lui Viorel, un ardelean cumsecade, care-și duce liniștit viața și mai liniștită în Salonta, un mic oraș de provincie, nu departe de Oradea.
Existența lui simplă, modestă, dar cinstită, îi este dată peste cap (și odată cu ea, și crezurile, dar și moralitatea frumoasă, neaoșă) de apariția accidentală în peisaj și în casă a lui Silvestru Mocanu, fost ministru, actual doritor de îmbogățire pe termen lung prin candidatura la Parlamentul European. Ei bine, de-aici începe tragi-comedia pe care românii o trăiesc zi de zi și cu fiecare ocazie de vot. Viorel se metamorfozează asemeni personajului lui Kafka, dintr-un om obișnuit într-un gândac care îi face jocurile baronului local (care, culmea ironiei, nici măcar nu este din zonă, ci se trage din vechea Moldovă), instigându-i și pe cei apropiați lui la acte necurate și necinstite (vezi îndemnul la vot față de familia unui mort, obligându-i pe aceștia să treacă numele votantului decedat pe lista celor activi).
De altfel, întregul film comportă în sine un iz kafkian, de societate absurdă care, din păcate, este din în ce mai acut prezentă în țărișoara noastră dragă. Singurul personaj care ar tinde să reprezinte vocea rațiunii și a echilibrului moral, soția lui Viorel, este de cele mai multe ori redusă la tăcere de bărbatul ei care începe să se dedea inclusiv la obiceiul strămoșesc al „trasului la măsea”. Iată, deci, un microcosmos salontănean care amenință să devină un macrocosmos național (dacă nu cumva a devenit deja), prezentat cu atenție la detaliile cele mai fine și mai ironice de Marian Crișan.
Cât despre distribuție, nu pot avea decât cuvinte de laudă pentru principalii actori români care întrupează personajele acestei satire de sorginte caragialiană-kafkiană. Ovidiu Crișan, actor al Teatrului Național din Cluj-Napoca, îi dă viață lui Viorel și face acest lucru cu asupra de măsură, insuflându-i acea bonomie, acel calm atât de obișnuite pentru oamenii din acea zonă a țării, dar și reușind totodată să creeze subtil trecerea personajului de la personificarea cinstei și moralei străbune la figura de înainte-mergător al politicii și escrocheriei.
Ion Sapdaru, acest giumbușlucar al cuvintelor și al scenei moldovenești (și nu numai), actor și regizor, dramaturg și satirist de seamă al teatrului contemporan, aduce doza de realism tragi-comic de care are nevoie filmul, prin interpretarea sa ireproșabilă a rolului bătrânului lup politic. Fiecare cadru al său, întreaga prezență pe ecran sunt caracterizate de o subtilă aroganță, de o seriozitate prefăcută și de talentul actorului de a fi un mare comic, tocmai prin asumarea totală a personajelor pe care le interpretează. Așa că chapeau-bas, maître! Nu în ultimul rând, Maria Junghietu completează triada personajelor principale, prin jocul ei blând, delicat, cu umor țărănesc fin și de cea mai bună calitate, întrupând figura soției cu bun-simț a lui Viorel. Ea este cea care își aduce aportul la atmosfera relaxată-tensionată de pe parcursul filmului, prin calmul, echilibrul și rațiunea sa moștenite din moși-strămoși.
Berliner – un film necesar în aceste vremuri tulburi, în care viața noastră de zi cu zi este amenințată de puterea tot mai mare pe care o au niște nechemați aflați la conducere, niște nulități care se erijează în salvatori de națiune. Berliner – un act artistic la fel de trebuincios ca și cleștele unui stomatolog, care știi că va durea, dar îți va face și un mare bine pe termen lung. Berliner – o creație cinematografică ce face cinste acestei arte în România, o peliculă fără lungimi nenecesare, fără trenări ilogice (așa cum, din păcate, am tot văzut în filmele autohtone). O comedie sau, mai degrabă, o farsă tragi-comică, împrumutând din atmosferele tipice ale lui Caragiale, Kafka, ba chiar și Ionesco pentru a zgudui puțin conștiința românească. De va reuși acest lucru sau nu, doar timpul o va spune. Până atunci, vă invit să nu ratați Berliner, filmul lui Marian Crișan și să vă lăsați în voia lui, să vă amuzați și să vă treziți!
Filmul este în cinematografele din România de pe 26 februarie, fiind distribuit în România de Rova Film și Iadasarecasa.
Nota: 8.5/10
(Surse foto: http://movienews.ro/, www.rovafilm.ro, http://www.picturetree-international.com/)