Trois Couleurs: Blanc (1994) – Trei culori: Alb
Regia: Krzysztof Kieslowski
Actori: Zbigniew Zamachowski, Julie Delpy, Janusz Gajos
„Blanc” este filmul de mijloc al trilogiei celor trei culori a lui Kieslowski. Aceasta este o poveste de dragoste asa cum nu ati mai vazut sau auzit vreodata. Este, de asemenea, un film care este mult mai legat de Polonia, tara-mama a regizorului trilogiei.
Karol este un frizer polonez care, chiar la inceputul filmului, divorteaza de sotia sa frantuzoaica pentru posibil cel mai rau motiv pentru un barbat – slaba performanta in pat. Cei doi par sa fie inca indragostiti, dar nu pot comunica bine si Karol este lasat in cea mai grea situatie, fara bani, fiind obligat sa se intoarca acasa ilegal inghesuit intr-o valiza. Ceea ce urmeaza este foarte similar cu multe filme est-europene care descriu tranzitia tarilor din Europa de Est de la comunism.
In peisajul pustiit din Polonia, totul merge, totul este posibil si Karol devine rapid un barbat bogat. Visul sau este totusi sa isi recastige dragostea. Va reusi aceasta prin simularea propriei morit, isi va castiga inapoi dragostea pentru o noapte din punct de vedere fizic si apoi povestea va deveni altceva – o poveste a razbunarii, care poate sau nu sa se incadreze in logica filmului de pana la acel moment.
Filmul este mult mai direct decat celelalte filme ale lui Kieslowski, poate din cauza ca regizorul a dorit sa spuna ceva despre soarta tarii sale, dar aceasta nu este in acelasi registru si la acelasi nivel cu restul povestii si al filmului. Ne putem oricum bucura si aici de simbolurile de culoare ale seriei, cu albul care nu inseamna neaparat puritatea ci frigul patrunzator al iernii poloneze, cu rosul care preia controlul in una din ultimele scene de dragoste, legandu-se simbolic cu ultimul film al trilogiei.
Cel mai bun lucru in mod cert din film este interpretarea uimitoare a lui Zbigniew Zamachowski in rolul lui Karol. Zamachowski poarta intreaga intersitate a iubirii neimplinite, disperarea, dorinta de a-si recastiga dragostea si de a se razbuna poate nu atat pe oameni, cat pe soarta pe intreaga durata a filmului. Interpretarea sa de aici depaseste toate celelalte interpretari ale trilogiei si aduce filmul aproape de nivelul celorlalte doua.
Nota: 8/10
Dan
Pentru mine, trilogia regizorului polonez a capatat nuante din ce in ce mai puternice cu fiecare film urmarit. Al doilea film din “Trois Couleurs” este “Blanc”, care, in ciuda numelui, mi s-a parut o adevarata comedie neagra, cu un umor fin si abia vizibil, dar care apare din nenumarate locuri, criticand moravurile unei societati (cea moderna, franceza) sau chiar ale vietii (iubirea nemuritoare, insa conditionata, usurinta de a ajunge om bogat prin ilegalitati marunte etc.).
Zbigniew Zamachowski este un frizer polonez, ajuns in Franta, casatorit cu o frantuzoaica, dar caruia viata in acest punct al ei, i-a adus doua mari deservicii: necunoasterea limbii tarii in care locuieste si o impotenta evidenta, fapte ce ii aduc, de altfel, si divortul, si dorinta de a reveni in propria tara. Trecand prin mari peripetii, ajuns inapoi in Varsovia (un film prin care regizorul se reintoarce in Polonia), se transforma si isi stabileste noile scopuri: de a se imbogati prin orice mijloace (desi incepe in vechea frizerie) si de a-si recastiga sotia, pe care o iubeste inca enorm.
“Blanc” este, in mod clar, cel mai apropiat film de planul uman din trilogie. Nu gasim elemente fantastice, este amuzant si luminos, este povestea unui om care incearca sa fie pe acelasi plan cu cei din jurul lui, fiind de multe ori discriminat pe motive pe care nu le intelege, dar pe care incearca sa le depaseasca. In ciuda tuturor insa, iubirea este cea care primeaza, actorul reusind cadre incredibile de dragoste, cand este umilit, aruncat pe strada, evadat spre propria tara, insa nu este in niciun moment cu adevarat suparat, nervos sau dornic de razbunare. Ci doar spera ca totul sa se schimbe si iubirea sa triumfe.
