Filme Filme americane

Un al doilea film dezamăgitor al lui Celine Song: Materialists (2025)

Materialists (2025) –  Materialiștii
Regia: Celine Song
Distribuția: Dakota Johnson, Chris Evans, Pedro Pascal, Zoe Winters

Născută în Coreea, crescută și educată în Canada unde părinții ei s-au stabilit când era copil, Celine Song trăiește și lucrează acum la New York ca regizoare de teatru și de film. Este, în opinia mea, una dintre cele mai ambițioase și mai interesante creatoare de cinema din America de Nord în acest moment. Își scrie singură scenariile, are multe de spus și de împărtășit și o face în mod interesant. Nu totul îi reușește însă. Filmul ei de debut, ‘Past Lives’ mi-a plăcut foarte mult și am așteptat cu speranță ca ‘Materialists’, al doilea film al ei să fie pe măsură aceluia sau mai bun. Din păcate, acest al doilea film al ei a fost pentru mine o dezamăgire. Cu toate acestea, se poate discuta și argumenta mult despre el. Chiar și într-un relativ (și sper temporar) eșec, Celine Song este o cineastă interesantă.

Nu știam că meseria de ‘matchmaker’ (adică pețitoria) mai este la modă. Se pare că da, deoarece filmul este inspirat din experiența de viață a scenaristei – regizoare, care o vreme a lucrat la o agenție de genul firmei ‘Adore’ pentru care lucrează Lucy, eroina filmului ‘Materialists’. Astăzi pețitoarele nu mai sunt, desigur, babele din sat, ci lucrătoare într-un mediu corporatist, care folosesc profilarea psihilogica și socio-economică, formulare și metode digitale, pentru a găsi și recomanda clienților (femei și bărbați) partenerul cel mai potrivit. Urmează o întâlnire, dacă totul merge bine a doua, și în cazurile cele mai fericite se ajunge la nuntă. Dar multe se întâmplă pe parcurs și rar se ajunge la sărbătorile care marchează succesele. Lucy este una dintre cele care a înregistrat cele mai multe succese în cariera sa – 9 nunți! -, dar ea însăși poate că ar avea nevoie de pețitorie. Este o femeie elegantă și frumoasă, dar are vreo 35 de ani și venitul ei anual cu doar cinci cifre îi ajunge cu greu pentru a supraviețui în New York. Nunta unei cliente îi prilejuiește întâlnirea cu doi bărbați foarte diferiți. Unul este super-bogat și atrăgător ca fizic, celalalt este iubitul din tinerețe, la fel de sărac și de îndrăgostit cum îl părăsise cu vreu deceniu în urma. Cum funcționează tehnologiile de potrivire a perechilor în cazul ei? Una dintre clientele lui Lucy este agresată la întâlnire de un bărbat pe care ea (de fapt algoritmii!) îl recomandase ca pereche potrivită. Cum va influența acest incident viața personală? Ce decizii va lua?

În filmul ei precedent, Celine Song se ocupa tot de un triunghi amoros format dintr-o femeie și doi bărbați. Ca și acolo, în ‘Materilists’ nu este vorba despre un conflict dramatic sau violent. Doi bărbați iubesc aceeași femeie, se întâmplă de când lumea. Ambii o merită, fiecare în felul său. Ar putea fi ea fericită cu vreunul în condițiile în care o decizie înseamnă despărțirea definitivă de celalalt? Aceeași întrebare, dar ce diferență în stil și abordare! Calitatea cinematografică și profunzimea psihologică a relațiilor din ‘Past Lives’ constau tocmai în tăcerile personajelor, în ceea ce ele își spun din priviri și nu prin cuvinte. ‘Materialists’ este excesiv de verbos, și textul în momentele sale cele mai rele frizează ridicolul. Distribuția nu ajută. Dakota Johnson are toate calitățile fizice și prea puține dintre calitățile actoricești pentru a ne face să ne pese de personaj și de soarta sa, și partenerii săi nu au ajutat-o prea mult.

Rezultatul este paradoxal: o comedie romantică în care partea cea mai interesantă este jocul intelectual al comparării rezultatelor algoritmilor de pețitorie cu realitățile relațiilor, o idee originală care sfârșește într-un deznodământ de genul celor pe care le-am văzut în nenumărate producții din secolul de filme de dragoste americane, dialoguri cu umor involuntar alternând cu perle cinematografice care ne amintesc de ceea ce așteptăm să devină regizoarea Celine Song. Prologul și epilogul, de exemplu, ca și câteva dintre scenele filmate în New York mi-au amintit de filmele din zilele bune ale lui Woody Allen. Continui să cred că Celine Song va fi o regizoare importantă, după ce trece de această poticnire.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Prin blogosfera literară (5 – 11 februarie 2018)

Dan Romascanu

Diavolul la Chișinău: „Clovnul”, de Iulian Ciocan

Dan Romascanu

Goldie s-a întors: Snatched (2017)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult