La petite voleuse (1988)
Regia: Claude Miller
Distribuția: Charlotte Gainsbourg, Didier Bezace, Simon de La Brosse
Putem privi ‘La petite voleuse’ (1988) în mai multe feluri. Mai întâi, este un film cu câteva repere de studiat în școlile de cinematografie: ultimul scenariu scris de Francois Truffaut înainte de moartea sa în 1984, încredințat atunci când regizorul înțelesese că nu va mai avea puterea și timpul să facă el filmul prietenului său Claude Berri, care a produs filmul, dar i-a încredințat lui Claude Miller regia. Truffaut, Berri, Miller au plecat dintre noi împreună cu aproape întreaga lor generație, dar foarte prezentă este Charlotte Gainsbourg, care la 17 ani juca în ‘La petite voleuse’ primul ei mare rol. Apoi, este un film despre o generație cu mari șanse de pierzanie, cea a francezilor a căror copilării, adolescențe și vieți au fost deturnate de pe traiectoriile firești de război. În fine, este un film care privește înapoi cu luciditate și cu puțină mânie din 1988, anul realizării sale, spre 1950, anul în care se petrece acțiunea.
‘La petite voleuse’ se deschide cu trei scene care par că aparțin unui film al lui Truffaut sau sunt o reverență către maestrul și prietenul dispărut. Într-o clasă de fete dintr-un liceu este suspectat un furt. Eroina filmului, Janine (Charlotte Gainsbourg), este imediat identificată de aparatul de filmat ca principala suspectă. O vedem apoi schimbându-și uniforma de elevă cu hainele unei femei mai mature decât vârsta ei. Un cadru antologic, prezent pe afișul filmului, ne-o arată încălțând pantofi cu tocuri. Ieșită în oraș, prima oprire este în fața unei sali de cinema. Privește la fotografiile cu formele languroase ale unei vedete americane. Citatul din ‘Les 400 coups’ este evident. Janine, de altfel, este replica feminină a lui Antoine din filmul care l-a lansat pe Truffaut. Amândoi ar fi trebuit să fie eroii lui ‘Les 400 coups’.
Pentru a simplifica intriga, Truffaut o scosese din poveste, scriind mai târziu un scenariu separat despre ea, un film a cărui realizare a tot amânat-o până când i-a trecut viața. Prietenii și discipolii săi au preluat scenariul și au transformat ‘La petite voleuse’ dintr-un film de generație într-o combinație cu genul cinematografic al trecerii feminine dinspre adolescență spre maturitate (oare cum ar fi arătat filmul în regia lui Agnes Varda?) și de la un moment încolo într-un ‘road movie’ de tip ‘Bonnie și Clyde’. Și aici este însă o închidere a unui ciclu, căci realizatorii legendarului film american fuseseră și ei influențați de cinematografia Noului Val francez. Multe dintre scenele cheie se petrec în sala de cinematograf, locul care pentru Truffaut era centrul Universului.
Charlotte Gainsbourg este incredibil de tânără dar și incredibil de Charlotte Gainsbourg, așa cum o cunoaștem că a crescut și evoluat artistic în cei peste 30 de ani trecuți de la realizarea filmului. Janine este o fata rebelă și dezorientată, căutând să-și facă loc printre cei maturi și tânjind după dragoste, luptându-se cu lumea din jur prin intermediul furtișagurilor dar și al imaginației. Un personaj greu de uitat pentru cei care văd filmul. O înconjoară pe Charlotte Gainsbourg o echipă de actori buni și bine distribuiți, care sunt toți însă eclipsați de performanța ei. Reconstituirea atmosferei Franței din primul deceniu după război este exactă și credibilă, marcată excelent și de secvențele de jurnale de actualități care pun acțiunile și sentimentele eroilor în contextul epocii. Singurul lucru pe care l-am putea reproșa realizatorilor acestui film este repetarea unor idei în scene diferite, care lasă o senzație de insistență retorică. Ei practic au renunțat la initiative proprii și s-au bazat pe talentul lui Charlotte Gainsbourg și pe dezvoltarea ideilor din scenariul lui Francois Truffaut. Într-un fel, ‘La petite voleuse’ poate fi considerat ca ultimul film al lui Truffaut.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, http://picpusdan.free.fr/)
