Thor: The Dark World (2013)

Thor: The Dark World (2013) – Thor: Întunericul

Regia: Alan Taylor
Distribuția: Chris Hemsworth, Natalie Portman, Tom Hiddleston, Anthony Hopkins, Christopher Eccleston, Kat Dennings

Acum doi ani urmărisem încântată (datorită Nataliei, lui Hemsworth, a imaginilor sau, pur și simplu, datorită poveștii în sine) primul Thor – The God of Thunder și rămăsesem cu sufletul la gură în așteptarea continuării aventurilor unor eroi ce reușiseră să-mi câștige aprecierea. Însă, dezamăgirea a venit repede în momentul în care am văzut haosul creat pe ecran de către Răzbunătorii (The Avengers) în 2012, pentru că nu puteam să înțeleg de ce producătorii au furat posibilitatea unui film în care aș fi fost din nou încântată de minunata echipă a lui Jane Foster, în favoarea unui război început de Loki, un personaj mai mult răzvrătit decât negativ. Între timp, am observat că fanii lui Loki au crescut impresionant de mult, chiar se pare că personajul a câștigat teren în detrimentul lui Thor, lucru îngrijorător dacă e să ne gândim că Loki vrea să întruchipează răul.  Dar cred că majoritatea îl iubește pe acest erou pentru carisma lui, umorul, ironia fină, precum și pentru puterea cu care luptă pentru spargerea barierelor și granițelor ce ne sunt impuse de către ceilalți.

Revenind la filmul din 2013, trebuie să recunosc că așteptările au meritat, făcând abstracție de scenariul slab, lipsit de originalitate și de momentele oarecum penibile, cum ar fi cel de la început, în care Thor omoară doar cu o lovitură o enormitate fără nume, iar apoi își întreabă detașat audiența dacă mai urmează cineva. În schimb, imaginile sunt de o frumusețe extraordinară, dialogurile actorilor stârnesc râsul la fiecare minut, iar ironia intervine pentru a adăuga prospețime. Din nou, ca punct negativ, pe parcursul filmului se resimte faima de care se bucură aceste personaje, interpretarea actorilor evidențiind conștiința protagoniștilor asupra statutului oferit de către public.

De data aceasta, Thor pornește în ameliorarea răului produs de fratele său, Loki, aflat în închisoare pentru dezastrul adus pe Pămînt, și pare să se mulțumească cu această misiune, până în momentul în care Jane are din nou probleme și trebuie salvată. Personajul negativ este întruchipat de către Malekith, conducătorul Elfilor Întunericului, cei care doresc să instaureze Întunericul cu ajutorul puterii eterului. Rămâne de văzut, încă o dată, dacă relația dintre o pămînteancă și un super erou este benefică și poate salva lumea.

De menționat ar fi ușurința cu care, mai nou, sunt împrumutate elemente, personaje, dintr-un film într-altul: elfii cu siguranță ne trimit spre The Lord of the Rings, iar spectatorii se adâncesc din ce în ce mai mult în această lume ireală, formată din protagoniști pe care îi iubim și după care fugim de la un film la altul, fără să ne săturăm vreodată cu adevărat. Iar producătorii de filme nu fac decât să profite de această situaţie.

De asemenea, în timpul filmului, mă gândeam la ce procentaj din public observă trimiterile făcute de film la anumite teorii cum ar fi cea a eterului – substanță ipotetică având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice, sau în concepția unor filozofi greci antici, eterul ar fi al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer) din care ar fi alcătuite corpurile cerești. Pentru a mări efectul, realizatorii au ales să reprezinte acest eter într-o nuanță de roșu, sângeriu, tocmai pentru a evidenția dorințele diabolice ale elfilor.

Cât despre secvența ritualului de înmormântare, nu pot decât să-mi exprim încântarea pentru imaginile de o frumusețe extraordinară, în care luminile asociate cu sufletele celor răpuși se înalță la cer, formând stelele din văzduh. Mesajele despre legile universului și forțele care îl stăpânesc și ne trimit nouă, muritorilor, semne par să apară frecvent în filmele fantastice, motivul fiind reticența cu care sunt primite când sunt prezentate într-un film realist.

În ceea ce priveşte interpretarea actorilor, nu cred că pot să afirm mare lucru. Avem de-a face cu roluri uşoare, iubite de public şi nu cred că actorii în sine ar fi putut face ceva care să supere publicul. Simpla prezenţă a lui Tom Hiddleston sau a lui Chris Hemsworth pe marele ecran, dar în special carisma lui Tom, aduce publicul în extaz. Actorii trebuie doar să nu-şi piardă simţul umorului pe parcursul filmărilor, restul vine de la sine. De mult nu am mai vazut un film fantastic cuprins de atât de mult umor şi ironie, oferite de schimburi de replici simpatice, uşoare şi de efect.

Cu siguranţă, Thor este unul dintre filmele cele mai aşteptate din acest an, un film cu mulţi fani, un film ce a lansat cariere şi a creat multă publicitate. Dar în afara acestor lucruri artificiale şi fără importanţă, Thor este un exemplu de curaj, de sacrificiu, de iubire ce depăşeşte graniţe; o poveste despre suferinţa produsă de iubire şi de trădarea celor în care te încrezi. Aşadar, nu rămâne decât să vă aventuraţi într-o călătorie între lumi şi să asistaţi din nou la salvarea lumii. Oare ce putem să ne dorim mai mult decât să salvam lumea şi să iubim măcar o dată?

Notă: 7/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=4KTvjFGgGkk’]