This is 40 (2012) – Așa-i la 40 de ani!
Regia: Judd Apatow
Distributia: Paul Rudd, Leslie Mann, Maude Apatow, Iris Apatow, Jason Segel, Megan Fox, Graham Parker
Mai întâi a fost Knocked Up, o comedie ușurică tipică, pe care am văzut-o la vremea respectivă (așa cum am mai recunoscut-o, una dintre plăcerile mele vinovate în materie de film o reprezintă comediile romantice, chiar dacă ele nu au valoare, te relaxează din când în când) și din care, nu întâmplător, nu îmi mai aduc aminte nimic. Regizorul Judd Apatow a zis să continue povestea cu oarecare succes comercial de atunci: acum eroii de atunci ajung la 40 de ani și trebuie să facă față responsabilităților de părinți și, în același timp, să întrețină romantismul, dar și spontaneitatea unei relații de dragoste care durează de aproape 20 de ani. Rezultatul lui Apatow: penibil!
Așa cum spunea și colega mea, Delia, acum câteva zile despre ”Identity Thief”, sunt din ce în ce mai rare momentele în care americanii fac comedie de calitate, filme care să ne aducă zâmbetul pe buze fără a jigni inteligența spectatorului, fără a oferi momente de dezgust, scârbă sau sex oral simulat sau nu. Ce diferență enormă, aproape fără termen de comparație, între comediile lui Woody Allen și filmele lui Judd Apatow! În ”This is 40”, ne trezim în fața a doi adulți plictisiți deja de căsnicie, care au două fetițe ce se ceartă tot timpul, care nu au timp de discuții, care au pierdut legătura cu realitatea cuplului prin minciună, impunerea unor reguli prin forță și plasarea tuturor gândurilor mai degrabă spre viața profesională, decât spre cea personală.
Nimic amuzant până aici și nici în continuare, filmul fiind extrem de previzibil și nu este salvat nici măcar de sânii lui Megan Fox care se plimbă prin peisaj și se lasă mângâiați de o femeie, un clip care a făcut înconjurul Internetului. Cele două personaje principale sunt caricaturale și nu au pic de substanță: ea, soția (interpretată de Leslie Mann, întâmplător sau nu soția regizorului :D), este insipidă, nu uimește și nu atrage, pare o țață și este de așteptat ca soțul său din film să nu o mai iubească și să nu mai fie atras de ea, fiind speriat de toate istericalele și toate certurile pe care ea le pornește din nimic; el, soțul (interpretat de Paul Rudd), este atât de lunatic și iresponsabil, încât e clar că nu îl va accepta nici soția și nici o altă femeie din lume.
Într-o astfel de familie, eșecul este ireversibili și doar apetența americanilor pentru happy-end aduce un deznodământ care nu se potrivește. Nimeni nu este interesant aici (cu mici excepții, socrul medic chirurg, interpretat de simpaticul John Lithgow și fiica mai mare a cuplului, mare amatoare de Lost :D). Și stau și mă întreb, oare de ce se continuă cu acest gen de filme, oare ce educație are publicul, oare de ce, colac peste pupăză, mai ține două ore când totul se știa din primele 15 minute? Recomandarea mea: evitați-l, e o totală, inconștientă pierdere de vreme!
Alte impresii: Raluk, Scame din buricul minții.
Nota: 3/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=i9Vt9sP8OY8′]
