The Wizard of Oz (1939)

The Wizard of Oz (1939) – Vrăjitorul din Oz

Regia: Victor Fleming
Distribuția: Judy Garland, Frank Morgan, Ray Bolger, Bert Lahr, Jack Haley, Billie Burke, Margaret Hamilton

În nebunia de la cinematografe din ultimul timp, în care filmul cu cel mai mare succes este previzibil ”Oz the Great and Powerful”, trebuie să ne vedem de treabă și să vedem filmele care într-adevăr contează. Nu rămâne decât să urmăm cuvintele Deliei de la finalul recenziei despre Oz-ul din 2013: ”musai sa recititi povestea si sa va intoarceti si catre Dorothy/Judy Garland.” Pentru că impresia mea asupra filmului de anul acesta s-a situat undeva în preajma notei 5/10, am revenit asupra originalului din 1939, împreună cu băiețelul meu de 7 ani și impresia a fost cu totul alta: filmului lui Victor Fleming își păstrează savoarea, este inteligent și amuzant, plin de aventuri interesante și cuvinte simpatice, are un sens și învățăminte suficiente, chiar și pentru cei mai mici.

Povestea este acum arhicunoscută și începe la ferma din Kansas, într-o atmosferă cenușie, care ar putea să îi îndepărteze pe cei care nu apreciază filmele clasice: nu ar trebui să se îngrijoreze, imediat după tornada devastatoare care poartă casa lui Dorothy, pe ea însăși și pe cățelușul Toto în ținutul Oz, totul devine o splendoare, o minunăție colorată pentru acea perioadă a filmului, sfârșitul anilor ’40. Judy Garland nu se afla la primul său rol, debutase deja cu doi ani mai devreme, dar aici face poate rolul carierei sale, la vârsta de doar 17 ani. Este credibilă, este emotivă și creativă, reușește să intre în poveste și să o joace de parcă era însăși viața ei. Ajungând în Oz, ea suferă după propria casă, mătușa și unchiul său și, chiar dacă îl are alături pe Toto, chiar dacă cei de acolo o iubesc, singura ei dorință este să se întoarcă în Kansas, acasă.

Numai că, pentru a ajunge acasă, trebuie să ajungă la bizarul, ascunsul, impenetrabilul (dar bun la suflet) Vrăjitor din Oz. Pe rând, pe drum, descoperim frumoasele personaje ale poveștii, toate într-o interpretare care poate face gelos orice actor al prezentului (inclusiv pe lăudatul James Franco – care mie mi s-a părut insipid): inteligenta Sperietoare de ciori (interpretată de Ray Bolger), care nu își dorește decât un creier și prilejul de a-l folosi; inimosul Om de tinichea (Jack Haley), care vrea o inimă cu care să poată simți cu adevărat; și leul (Bert Lahr), care poate speria pe oricine, dar în același timp se sperie de umbra sa și își dorește numai un sentiment, curajul, cu care poate deveni cu adevărat Regele animalelor.

Un film pentru adulți și copii. Un film din care aflăm savoarea copilăriei și dorința de a fi aproape de casă. Un film din care putem întelege că trebuie să ne urmăm idealurile, să avem încredere în ceea ce putem și vrem, dar și în ceea ce simțim. Fiecare dintre cele patru personaje în căutarea propriilor dorințe reliefează o fațetă a personalității umane, permanent dornică de mai mult, nemulțumită de sieși, aflată mereu în descoperirea propriei persoane și în cautarea lucrurilor care deja există. Iar atunci când există, nu ne mulțumim și vrem și mai mult. Mai grea este descoperirea și aici, deseori, avem nevoie de cei din jur să ne arate evidentul. Fiecare avea ceea ce părea că le lipsește – modalitatea de a ajunge acasă, inima, curajul sau mintea -, dar era nevoie de ajutorul prietenilor și de un concurs de împrejurări pentru a descoperi adevărul.

O splendoare acest film, și după 80 de ani de la apariție, și merită văzut redigitalizat, etc., pentru că lumea lui Oz din 1939 este reală și senzorială, spre deosebire de cea a lui Oz din 2013…

Nota: 9,5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=VNugTWHnSfw’]