The Square (2017)
Regia: Ruben Östlund
Scenariul: Ruben Östlund
Distributia: Claes Bang, Elisabeth Moss, Dominic West, Terry Notary
Într-una din piețele publice din Stockholm a fost instalată o construcție bizară. E vorba de un pătrat conturat pe pavaj cu o bandă metalică incandescentă. Potrivit lui Christian (Claes Bang) – directorul unui muzeu de artă contemporană, pătratul reprezintă o suprafață aspațială, unde fiecare trecător care resimte o necesitate, se poate refugia, semnalând în acest fel că are nevoie de ajutor. Ideea e admirabilă, dar practica arată că Stockholmul este total nepregătit pentru această solidaritate idealizată, iar societatea suedeză – departe de a fi desăvârșită. Vorbim de un mediu în care refugiații și vagabonzii ignoră opera de artă, preferând, în continuare, să cerșească lângă benzinării și cafenele. O comunitate în care eroul nostru e prădat la doar câțiva metri de acest pătrat, în muzee tronează un adevărat haos, iar la o masă de gală este adus un om-gorilă.
Acest pătrat, ignorat grosolan de societate, reprezintă o metaforă a egalității de care nimeni nu mai are nevoie, și care, în principiu, nu poate fi atinsă. Prin prisma crizei spirituale și profesionale a personajului principal, care, neautentic și fără succes, încearcă să rezolve probleme legate de toleranță, regizorul ne sugerează că societatea contemporană a ajuns în impas. Ideile mărețe, oricât de nobile ar părea, nu pot să afecteze starea reală a lucrurilor și să diminueze decalajul enorm dintre cei privilegiați și cei defavorizați.
Când tatăl regizorului Ruben Östlund era copil, părinții îl trimiteau la plimbare prin oraș, agățându-i la gât o plăcuță pe care era notată adresa lor. Dacă acesta s-ar fi rătăcit, adulții neapărat l-ar fi condus acasă. Pornind de la această amintire, în ultima sa peliculă, Östlund meditează asupra schimbărilor care au avut loc în societatea contemporană, asupra momentului în care am pierdut capacitatea de a avea încredere și a-i înțelege pe cei care ne înconjoară. Acesta își atacă compatrioții la toate nivelurile, evidențiind impotența artei contemporane, criza masculinității suedeze, politicile absurde de guvernare, pustietatea spirituală a societății, stagnarea egalității etc. Creatorii se laudă cu o listă impresionantă de probleme abordate, dar filmul reprezintă mai degrabă o palmă cu degetele răsfirate în obrazul societății decât un pumn încleștat. Încercând să vorbească global și să cuprindă toate cusururile omului european, Östlund a pierdut controlul, realizând un film mult prea dispersat, rupt în zeci de fragmente, mai mult sau mai puțin strălucite. Din cauza comprimării acestui conglomerat de idei (suficient pentru trei filme), pelicula și-a pierdut din potențial și liniariate, dar nu neaparăt din valoare, atuul acesteia fiind profunzimea. Actorii sunt bine selectați, satira subtilă, răsturnările de situație ingenioase, deși levitează la limita absurdului.
“The Square” de Ruben Östlund e un film despre artă și societate, despre indiferența umană, despre oameni cu instincte de prădători și oameni care se comportă ca prada. Asemenea bărbatului în ipostaza de gorilă, lăsat să circule prin sală în timpul festinului, filmul pare funny și neglijent exact până în momentul în care începe să interacționeze direct cu tine. Și cu cât sesizezi mai multe tangențe, cu atât mai greu scapi de senzația că participi la o sesiune în masă de psihoterapie.