Evenimentul nr. 1 – ora 12 – Terasa Green Hours.
Directorul Festivalului, Paul Ghitiu, a adus in fata unui public numeros, venit cu interes si placere la mesele primitoarei terase, trei personalitati ale culturii romanesti: Andrei Oisteanu – antropolog, Alexander Hausvater – regizor si Andrei Finti – actor.
Subiectul dezbaterii, “Mama, vreau sa fiu artist – Despre destinul artistic al evreului din perspectiva istorica, religioasa, educationala”, a fost dezvoltat pe rand de catre fiecare dintre vorbitori si apoi a suscitat discutii, intrebari si raspunsuri.
Pornind de la ideea identitatii si a datoriei supravietuirii prin arta, a functiei creativitatii pentru determinarea disidentei, in teritoriul romanesc circumscris realitatilor din Europa Centrala si de Est, trecand prin evidentierea timpurie a datoriei evreului de a scrie si a citi (modalitate prin care valorile nu se pierd si se dezvolta), vorbind despre ghettou ca teritoriu de efuziune a artelor, a teatrului, subliniind conceptul ca „n-am avut incotro” si incheind cu faptul ca nu este constructiv si nici real abuzul de victimizare al evreului – invitatii si audienta au beneficiat de aproape doua ore de benefica emulatie intelectuala.
Evenimentul nr. 2 – ora 19 – Cinema Studio – Gala de deschidere a Festivalului.
Sala plina, arhiplina, invitati din toate segmentele culturale si politice ale Romaniei, reprezentanti ai diplomatiei, oaspeti din strainatate, supravietuitori ai pogromurilor si ai holocaustului…”Printre prieteni, te cunosti mai bine si pe tine” – cat de frumoasa, reala si adanca este aceasta sintagma!
AG Weinberger – marele (si la propriu si la figurat :)) jazz & blues man – a urcat pe scena si a fermecat sala cu vorbele sale (caci este si un mare vrajitor al cuvintelor), amintind de 28th Stree New York si de valoarea si importanta marilor muzicieni evrei americani – printre care Irving Berlin, George Gershwin si Oscar Hammerstein II. Si interpretand doua piese memorabile, printre care Summertime, din Porgy & Bess (Gershwin).
Dupa speechurile bordului si partenerilor intru concretizarea acestui Festival, comperate de catre Andrei Finti – Master of Ceremony, si dupa cuvintele adresate publicului – prin intermediul unei inregistrari video ale celor doi realizatori – Michael Pertnoy & Michael Kleiman (USA), s-a proiectat filmul:
THE LAST SURVIVOR – 2010 – SUA – film documentar
Regia: Michael Pertnoy & Michael Kleiman
Distributia: Hedi Fried, Jaqueline Murekatete, Justin Semahoro Kimenyerwa, Adam Bashar.
Ce au in comun cele patru personaje? Hedi Fried – nascuta in Romania la Sighet in anul 1924, Jaqueline Murekatete, nascuta in anul 1984 in Rwanda, Justin Semahoro Kimenyerwa – un tanar nascut in anii 90 in tribul Banyamulenge din Congo si Adam Bashar, nascut in intr-un sat din Darfurul de Nord din Sudan? Fiecare dintre personajele filmului sunt supravietuitoare ale cate unui Holocaust, pentru ca omenirea nu a invatat nimic de-a lungul istoriei! De la Holocaustul celui de-al II-lea Razboi Mondial – Auschwitz – Bergen – Belsen (Hedi Fried), trecand prin genocidul din Rwanda asupra tribului Tutsi si nu numai (Jaqueline)– la distanta de cincizeci de ani, apoi la genocidul asupra tribului Banyamulenge (Justin) si la atrocitatile Darfurului din anii 2000 (Adam) – cei patru mai au inca apasarea sentimentului de vinovatie pentru ca au supravietuit, pentru ca inca isi plang familiile, pentru ca inca nu pot uita trupurile fara viata ale semenilor lor, ucisi pentru singura vina de a se fi nascut! Ei inca mai vad fantomele trecutului, atunci cand isi cauta linistea si echilibrul prezentului, refugiindu-se in natura si in munca.
Toate aceste personaje au inteles ca holocausturile, genocidele, masacrele sunt actiuni pregatite din timp in societatile care le-au practicat si le practica. Pregatire care ar fi trebuit si trebuie sa fie observata de catre societatea civila internationala, de fortele politice responsabile si oprita, anihilata. Dar aceasta presupune educatie,,, pentru ca fara educatie, – iata – totul se poate repeta! Si aceste personaje ale filmului – dupa calatoriile fiecaruia catre supravietuire, au ales sa se implice, sa militeze activ, prin invatatura pe care au urmat-o, prin profesiunile pe care si le-au ales, prin diverse organizatii carora s-au alipit, pentru a trezi constiinta civica in scopul de a nu se mai repeta crimele impotriva umanitatii. „Fiecare OM are un loc pe Pamant, fiecare OM are o tara! Diversitatea nu inseamna adversitate!” Democratia este singurul raspuns posibil pana in acest moment, dar ea se invata, se asuma si se accepta cu greutate!
Filmul baleaza de la un personaj la altul, de pe un continent pe altul, de la un zbucium la altul, de la o devenire la alta, cu inserarea unor discutii edificatoare cu cei patru eroi, despre „cum sa-ti traiesti viata dupa holocaust”.
Personajul si personalitatea lui Hedi Fried, care a urcat pe scena Festivalului cu vigoarea intelectuala a unor 87 de ani purtati cu demnitate si intelepciune – este coplesitoare. La fel de uimitoare este si multilingualitatea acestei personalitati de exceptie, care s-a adresat salii intr-o limba romana vie si bogata. Cele doua surori din Sighet, Hedi si Livia au supravietuit ororilor Holocautului hitlerist, si-au reluat viata si studiile, s-au realizat profesional si social si familiile lor, binecuvantate cu copii si numerosi nepoti sunt o puternica negare a abominabilului scop fascist de eradicare a evreilor de pe fata pamantului! Hedi Fried, alaturi de celelalte trei personaje ale filmului sunt expresia vie a sperantei intr-o lume mai curata, mai dreapta!
Cei doi tineri cineasti – Pertnoy si Kleiman, alaturi de intreaga echipa – cu o cinematografie inspirata si plastica datorata lui Kevin Layne si Julien Diaz, reprezinta pentru mine si pentru lumea filmului de azi, o speranta intr-un maine mai bun intru apararea drepturilor omului pe planeta noastra.
Nota: 9.5/10
(partea a II-a a primei zile – va urma)
Trailer si informatii la http://www.thelastsurvivor.com/ si la http://www.bjff.ro/the-last-survivor.html
