The Kids Are All Right (2010)

The Kids Are All Right (2010) – Copiii sunt bine-mersi
Regia: Lisa Cholodenko
Scenariul: Lisa Cholodenko, Stuart Blumberg
Distributia: Annette Bening, Julianne Moore, Mark Ruffalo, Mia Wasikowska, Josh Hutcherson

„Ideea este ca o casnicie e grea…E a dracului de grea…Doi oameni care inainteaza prin rahat, care imbatranesc, se schimba… E ca un MARATON! Uneori sunt impreuna de atata timp, incat nu mai vezi cealalta persoana. Vezi doar proiectiile propriilor tale mizerii. In loc sa discuti, alegi calea gresita si faci alegeri proaste, asa cum am facut eu… Uneori ranesti persoanele pe care le iubesti cel mai mult. Nu stiu de ce! Daca as fi citit mai multe romane rusesti… Oricum, voiam doar sa va spun ca regret ceea ce am facut… Sper sa ma iertati intr-o zi!”

Acest citat reprezinta “mea culpa” pe care il face spre finalul filmului, Jules, una dintre partenerele cuplului lesbian si mama biologica a tanarului Laser, in fata intregii familii. O familie atipica – pentru ca este compusa din doua mame – fiecare nascatoare a cate unui copil. Nic (Nicole) este medic si mama a unei fete de 18 ani – Joni, iar Jules – ramasa la vatra spre a asigura managementul casnic, este mama unui baiat de 15 ani – Laser.

Ideea este ca…. daca recititi citatul din preambul … problemele sunt identice intr-o casnicie, indiferent data este vorba despre una traditionala, intre heterosexuali, sau daca este atipica, intre parteneri de acelasi sex. Si la fel ca intr-o casnicie obisnuita, partenerii – partenerele in cazul nostru, sunt total dedicate si implicate atat in cresterea si educarea celor doi copii, cat si in mentinerea tonusului relatiei lor indelungate si trainice.

Dar, ca mai mereu in viata…exista un …dar, un insa…  🙂 sau poate chiar nu una … ci doua probleme!

Copiii au crescut si Joni a atins varsta la care poate obtine permisiunea legala de a afla cine a fost donatorul de sperma pentru mama sa. Si afla…Si afla cu stupoare ca respectivul a fost donator si in cazul lui Jules, astfel incat cei doi sunt frati de tata!

Si intalnirea are loc – Joni il cunoaste pe Paul, tanarul  care la varsta de 19 ani isi dorea sa studieze “relatiile internationale” si care din comandamente umanitare – dar si din nevoia de bani, isi cedase samanta spre criogenare. Un tip calm, cald, muncitor, avand un restaurant micut dar apreciat, fixat pe meniuri bio pentru ca detine in paralel si o gradina in care isi cultiva propriile zarzavaturi, legume si fructe necesare. Nu are inca o familie, doar o relatie comoda cu frumoasa lui sefa de restaurant.

Si pana la urma, pentru ca cei doi tineri il plac pe tatal lor si vor sa il intalneasca in continuare, mamele hotarasc ca “trebuie sa fie destepte si nu nesuferite” si se angreneaza intr-un program de socializare…o masa comuna…se discuta…incepem sa sesizam unele aspecte privind relatia dintre Nic si Jules…nevoia de control a lui Nic, neincrederea lui Nic in fortele lui Jules, care in trecut a ratat continuarea studiilor, a ratat o afacere si acum se angreneaza in inceperea uneia noi, legate de peisagistica ambientala. Prin urmare, ca si intr-o casnicie traditionala… in care sotia renunta la studii si la cariera pentru a creste copiii si devine nesigura in fortele ei, iar sotul, cel care castiga muncind din greu  banii necesari traiului, controleaza toate aspectele din familie.

Programul lui Paul de socializare alaturi de cei doi copii, discutiile apropiate cu acestia (Joni urmeaza sa inceapa facultatea, iar Laser isi cam pierde timpul alaturi de un amic cam “tampitel”), dar si implicarea lui Jules in organizarea gradinii din spatele casei lui Paul, ii aduce pe toti protagonistii in pragul unei crize. Pentru ca …cum-necum, Paul si Jules cad unul in bratele celuilalt, fac sex nebun (eu una nu-mi explic cum este posibil ca o restrictiv-lesbiana practicanta de multi ani, poate avea dintr-o data revelatia dublei ei sexualitati – insa recunosc lipsa mea de experienta in materie 🙂 ), Paul incepe sa se indragosteasca, sa isi doreasca o familie, sa nu il apuce varsta de 50 de ani singur. Si ideea de familie o reprezinta nicidecum Tanya, frumoasa mulatra cu care are o relatie comoda, ci Jules si fiul acesteia.

Ta-taaaaaaaaa….Momentul adevarului… La un pranz de “familie”, acasa la Paul, Nic merge la baie si are “revelatia” tradarii lui Jules: fire de par ale acesteia in peria de par, dar si in dormitor – pe perna! Si urmeaza o cearta intre soti, pardon, intre soate 🙂

“    –     Aveam nevoie! (Jules)

–          De ce? Sa ti-o traga cineva? (Nic)

–          Nu! Sa fiu apreciata (Jules)”

Insa adevarul poate invrajbi! Asa ca Paul este trimis sa-si faca propia familie, departe de cea pe care a tulburat-o profund! Iar cele doua mame dorm separat si o reconciliere pare grea. Toata lumea sufera. Cuibul pierde un pui, caci Joni se muta la caminul facultatii ce incepe in curand, iar drumul celor patru, in masina, cu bagajele, catre campus, este trist si tacut! Este fantastic schimbul de replici dintre Laser si mama sa, in masina, la un moment dat: “Nu cred ca ar trebui sa va despartiti!” “De ce?” intreaba Jules. “Pentru ca sunteti prea batrane” ii raspunde Laser. Si replica mamei vine prompt: “Multumesc Laser” 🙂

Un film de o sensibilitate deosebita, probleme complexe de morala, de sexualitate, de constiinta, de responsabilitate, de visuri si idealuri ce se cer implinite, de prietenie si de iubire, dar tratate cu un dramatism plin de bun simt uman si cinematografic in acelasi timp.

Intreg filmul poate fi foarte bine mutat pe o scena, are o linie dramaturgica care se preteaza,  si o concentrare spatiala si o conturare a personajelor specifica teatrului. Un teatru de calitate. Dupa cum spuneam, constructia personajelor este foarte buna – sigur, poate ca aceasta impresie vine din forta si talentul interpretilor, o echipa de zile mari, bine sudata si cu o simtire profunda a actiunii, tensiunii, dramatismului, dar se datoreaza si  umorului care vine sa elibereze si sa lumineze viitorul acestei redefinite familii. Cele doua mari actrite Benning si Moore, in mod egal dupa parerea mea, fara ostentatie, echilibrat si cu o profunda experienta de viata, de scena si de platou, tin in manile lor balanta acestui film, care poate, fara prezenta lor – nu s-ar fi ridicat la acest foarte inalt standard. Sunt excelent completate de Mark Ruffalo, cald, natural, degajat si care leaga perfect colturile patrulaterului mame/adolescenti. Si cei doi tineri, Mia Wasikowska, Josh Hutcherson dau dovada de o valoroasa maturitate artistica, atat de dificil de atins sau poate – din contra – obtinuta in preajma numelor mari alaturi de care au fost distribuiti. O scoala excelenta de film pentru ei.

Sigur ca povestea– originala si conturata delicat, sobru si ferm ar fi putut aluneca usor pe o panta periculoasa, daca Lisa Cholodenko in dubla ipostaza de scnearista si MC nu ar fi  stapanit o subtila stiinta a psihologicului social. Fara a fi o feminista, cred totusi ca o greutate aparte in reusita acestui film sta in structura mentala si psihologica feminina a „principalei vinovate”  Cholodenco. Si in flerul ei de a se opri asupra acestor doua mari actrite, femei cu o reala experienta de familiste. Si iata chiar ce cpmunica Cholodenko refrritor la acest subiect: „Întotdeauna m-a interesat să lucrez cu Annette”, povesteşte regizoarea. „Şi, într-adevăr, am făcut o alegere foarte bună. Nu-mi pot imagina cine altcineva ar fi putut să facă rolul ăsta. Annette are patru copii. Este o adevarată <mamă-ursoaică> şi cred că motivul pentru care nu a lucrat foarte mult în ultimii zece ani sunt copiii ei, prioritatea sa a fost să îi crească şi să le creeze un mediu de viaţă echilibrat, stabil.” Si aceasta „mama ursoaica”, feminina pana in varful unghiilor in renumitele sale roluri, reuseste aici o exceptionala „masculinizare”, prin mijloace fine si subtile, de la tinuta dreapta si hotarata cu mana in buzunarul pantalonului, la gestul ducerii prea dese a paharului cu vin la gura, apoi la raportul si interogarea de seara tipica masculului intors de la munca, pana la expresiile de gelozie care ii intuneca vederea si mintea…..O lectie de actorie!

O apreciere asupra imaginii filmului, pe care Igor Jadue-Lillo a condus-o de parca camera de filmat ar fi fost unul dintre personajele care evolueaza alaturi de eroii implicati, se aseaza la masa alaturi de ei, discuta cu ei sau ramane indelung si trist cu ochiul pe fereastra dincolo de care intrusul Paul priveste catre intimitatea caminului la care nu are dreptul sa aspire si din care este alungat.

O comedie? O drama? Nu, in niciun caz vreuna dintre aceste etichete restrictive! Dar si una si cealalta, exact in dozajul vietii de zi cu zi, exact in dozajul care ne face viata suportabila, ba chiar atat de fantastica uneori.

Nota: 9/10