The Five-Year Engagement (2012) – Te mai mariti cu mine?
Regia: Nicholas Stoller
Distributie: Jason Segel, Emily Blunt, Chris Pratt, Alison Brie, David Paymer
Din cand in cand, este nevoie de comedii cu un strop de inventivitate. Stiti voi, acele comedii romantice in care un el si o ea se cunosc, se iubesc, se despart pentru ca, la final, sa ramana asa cum este si normal impreuna. Aceasta reteta este mereu folosita pentru a produce filmele de vara si de toamna, de Craciun si de Valentine’s Day, fara a aduce si ceva nou, schimband poate doar personajele, joburile lor si locul de desfasurare al actiunii (cu o preferinta clara pentru Paris si, de ce nu, New York). Si, totusi, „The Five-Year Engagement” are ceva in plus. Probabil veti zice ca, in timpurile noastre, o logodna de cinci ani nu mai este un lucru atat de anormal, dar logodna din aceasta comedie romantica poarta in ea semnele unei adevarat casnicii, cu urcusuri si coborasuri, cu frustrari, certuri si impacari, totul pus pe seama unui cuplu modern, care se supune regulilor vietii mai ceva decat unul casatorit.
Un barbat costumat in iepuras, Tom (Jason Segel) se intalneste la o petrecere cu carnaval cu iubirea vietii sale, Lady Diana (de fapt, este Violet, interpretata de frumoasa Emily Blunt). Se plac de la inceput, se saruta, danseaza, iar intamplarea ferice va avea repercursiuni multi ani de acum inainte. Un an mai tarziu, cand incepe de fapt actiunea filmului, el este gata sa o ceara in casatorie, facand un adeverat ritual, construind un scenariu impreuna cu prietenii comuni ai cuplului. Si in acest moment, si in cele urmatoare, un declick se intampla si evenimente neasteptate sau asteptate determina amanarea momentului nuntii. Pana in clipa in care ei o iau din nou de la capat, iar si iar, alternand pasiunea cu indepartarea, nepasarea cu apropierea tandra, implicarea cu indiferenta. Cinci ani, o perioada in care au fost pe rand prieteni, amanti, logodnici, necunoscuti, colegi.
Poate cea mai interesanta constructie a filmului este personalitatea lui Tom, un om introvertit, care nu se angajeaza decat rareori in discutii si controverse cu privire la ceea ce i se intampla si accepta, poate si din acest motiv, tot ceea ce ii „comanda” Voilet, urmarind-o pe aceasta in indepartatul Michigan unde ea este acceptata in cadrul unui proiect universitar, unde slujba lui, aceea de chef intr-un mare restaurant, nu are cautare din simplul motiv ca acolo localurile sunt prea mici si nici nu necesita studii de specialitate. Acolo el este abandonat si este prada barbatilor din zona, si ei exploatati de femei, efeminati, singurul lor mijloc de distractie fiind vanatoarea. In acelasi timp, ea se specializeaza rapid in psihologie, urcand treptele profesionale, dar facand si o ciudata (sau nu?) pasiune pentru profesorul conducator al catedrei. Deci nu mai este mult pana la o prima falie importanta a cuplului.
Da, mi-a placut. Aceasta ciudata pendulare intre apropiere si departare dintre cei doi (iubirea fiind prezenta, sub diferite forme, de la inceput si pana la sfarsit) este de natura sa atraga spectatorul spre o poveste frumoasa, o comedie romantica ce are suficient farmec pentru a fi considerata peste media celorlalte. Cei doi actori principali au sarm: daca ea este aproape de perfectiune, el este „plin” de defecte, dar acesta este si motivul pentru ca ne place. Vi-l recomand pentru o dupa-amiaza cu partenerul/partenera.
Alte impresii: Raluk, Life is Mono, Daniel Urda.
1 comment