The Boy Next Door (2015) – Băiatul din vecini
Regia: Rob Cohen
Distribuția: Jennifer Lopez, Ryan Guzman, Kristin Chenoweth
Despre scenarista Barbara Curry nu stiu multe lucruri, insa cred ca si-a imaginat ca a transpus pe hartie un thriller erotic captivant, cu multa tensiune si rasturnari de situatii, cu personaje puternice, scene cu erotism, dialoguri savuroase si acide.
Distributia, desi nu cuprinde nume mari, promitea, caci Jennifer Lopez, fara a fi un mare talent actoricesc, demonstrase in „Selena”, „Out of Sight” si „The Cell” ca poate depasi cu succes provocarile unui rol cu substanta, erotism si mister. Lui Ryan Guzman, descins din „Step Up Revolution” si „Step Up All In”, in care se face cunoscut si placut publicului, i se propune o schimbare de registru interpretativ, un caracter dualist, inger/demon.
Mai adaugam la premise si regizorul Rob Cohen, cel care ne-a incantat cu primul „The Fast and the Furious”, „XXX” sau „Dragon: The Bruce Lee Story” si, abandonand realitatea, ne lasam vrajiti de ” The Boy Next Door”. Sau, mai bine zis, asa ar trebui, insa realitatea marelui ecran nu ne lasa.
Nu poti sa fii incantat de povestea banala a atractiei interzise dintre un elev putin psihopat si o profesoara supusa tentatiei, transpusa in diferite forme de-a lungul timpului, mai expresiv si cu mai multa imaginatie in „Crush”, „Notes of a Scandal”, „Fatal Atraction” sau „Fear”. „The Boy Next Door” nu este o poveste, ci o succesiune de clisee fara umor, prea fortat si hilar pentru a fi veridic si, din pacate, prea serios pentru a fi o parodie.
Intriga il aduce pe Noah (Ryan Guzman) in vecinatatea lui Claire Petersen (Jennifer Lopez), o profesoara de literatura specialista in clasici, singura, cu un fiu adolescent Kevin (Ian Peterson) cu probleme de socializare si adaptare, suferind inca de pe urma adulterului sotului sau (John Corbett).
Noptile cu luna plina, caldura, disponibilitatea noului vecin si relatia de mentor – discipol pe care o construieste cu pustiul problematic, fizicul impresionant, tineretea, sarmul sau ofensiv, toate asezonate cu versuri de Homer si o editie Princeps a „Iliadei”, erodeaza serios, sistematic, rezistenta femeii. O intalnire aranjata esuata lamentabil (motivul stupid – inutilitatea studierii clasicilor literaturii engleze – are parte de o argumentatie ridicola pe masura) grabeste cedarea in fata tentatiei. Asta, si un pahar de vin in plus. O unica noapte de amor, ceea ce ar trebui sa reprezinte momentul erotic maxim al filmului, este doar o tentativa de expunere a nuditatii celor doi protagonisti, carora le lipseste chimia, degajarea si implicarea. Gesturile teleghidate, trecerile rapide de la o scena la alta, insistenta cu care se „odihneste” camera pe lenjeria intima sau pe liniile corpului sunt mai mult amuzante decat sexy. Are Jennifer Lopez cateva grimase care exprima orice, numai placere si dorinta nu. Regretele protagonistei starnesc orgoliul psihopatic al „pustiului” care nu accepta ca aventura a fost o simpla greseala. Santajul, razbunarea, amenintarile directe sau a apropiatilor se succed cu repeziciune, gradual, de la gesturi minore la inscenari dramatice si in final la crima.
Garrett Peterson (John Corbett) este reprezentarea perfecta a crizei varstei mijlocii – sotul adulterin ce conduce in forta o masina sport violet, chinuit de remuscari si aspirand la recucerirea sotiei. Aparitiile sale episodice si fara substanta se clarifica pe finalul in care concentreaza cea mai mare cantitate de lovituri, incaseaza si un glont si expune, rosu pe alb, lichidul aferent pentru impresia artistica.
“No judgements, no rules”, “Just us…You can TRUST me” sunt replicile pline de patos ale domnului „Muschiulet” pentru care, nu se stie de ce, Claire este unica femeie dezirabila din univers, ratiunea sa de a trai. Si fara nici o logica si fara pic de ratiune, ea pare sa aiba incredere in el.
Nu stiu de ce a acceptat Jennifer Lopez acest rol pentru ca e clar ca nu i-a facut placere sa-l joace. Claire este frumoasa, aranjata, perfecta ca imagine de profesoara si cam atat. In ciuda situatiilor critice prin care trece, nici un sentiment dramatic nu trece ecranul. Nu exista nici patos, nici frica, nici enervare, nici luciditate, nici durere. Ryan Guzman este mai implicat si foarte convingator mimand bunatate, altruism si respect. Masca „buna”are forta si stralucire, insa transformarea in „raul railor” nu-i reuseste. Groaza, teroarea, dominarea psihica necesita mai mult studiu, nu vin dintr-o simpla incruntare sau ridicare din spranceana.
Ne-am mai putea intreba de ce sunt atat de multe actiuni lipsite de logica in cuprinsul scenariului, cum ar fi calculatorul cu dovezi incriminatoare atat de usor de gasit si accesat, bataia din scoala neraportata la politie in ciuda consecintelor, boxul ca sport in scoala, blocul motor atarnat in hambar si mai ales multiplele tentative de lichidare a personajul negativ si exasperanta incapatanare de a trai a acestuia. Dar nu, ne mai intrebam pentru ca, dupa vizionare stim. „The Boy Next Door” s-a vrut a fi un thriller erotic captivant, cu multa tensiune si rasturnari de situatii, cu personaje puternice, scene cu erotism, dialoguri savuroase si acide, dar nu este decat o mare gluma frustrant de hilara.
Nota: 3/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=MgbBwovOOoc’]
2 comments