Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (13 – 26 februarie 2015)

suplimentul-de-culturaÎn această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură, România literară, Cultura, Observator cultural.

Suplimentul de cultură”, nr. 469/31 ianuarie – 6 februarie 2015. Înainte de succesul lui Aferim! la Berlin, cei de la Suplimentul de cultură au realizat interviuri cu Radu Jude, regizorul filmului, și cu Florin Lăzărescu, coscenarist, alături de regizor, al acestuia. La întrebarea ”De ce ai ales aceasta perioada istorica? Cat de greu a fost sa plasezi povestea din toate punctele de vedere (replici, jocul actorilor, scenografie, imagine, costume  etc.) intr-o epoca obturata ochilor nostri?”, primul răspunde: ”Pentru ca e o perioada interesanta, Tarile Romane intrau pe drumul modernizarii (incepand cu Regulamentele Organice din 1830), dar exista inca un amestec tensionat intre formele vechi de viata si emanciparea care urma sa fie impusa, partial, desigur, de pasoptisti. In plus, am vrut ca problemele descrise in film (sclavia romilor, conditia femeii, coruptia etc.) sa fie percepute ca apartinandu-ne noua, romanilor; de aceea, am evitat sa plasez povestea filmului in perioada domniilor fanariote. Fanariotii nu erau „de-ai nostri“, am fi putut sa ne gasim o scuza, o modalitate de a plasa responsabilitatea in sarcina altora.”

Florin Lăzărescu este întrebat, printre altele, cum a fost posibilă scrierea unui scenariu în doi, cum a decurs colaborarea. El răspunde: ”La Aferim! am stabilit o procedura simpla. Ne-am hotarat asupra cadrului general, a liniilor povestii si a filosofiei filmului fata in fata.  Am scris un sinopsis, apoi un treatment, discutand pe Skype. Ne-am impartit scenele: 1-2, el, 3-4, eu… Ni le trimiteam pe mail unul altuia, intervenea fiecare cu observatii, bateam in cuie scenele 1-4. Si tot asa mai departe – scenele 4-5, el, 6-7, eu  – pana la final. Evident, pe masura ce crestea povestea, mai scoteam, modificam scene din urma. Dupa primul draft, am lucrat combinat, fata in fata, pe Skype, la telefon, in conditiile date, aparent potrivnice: el, la Bucuresti, eu, in Iasi. In privinta documentarii, a trebuit sa ne punem la bataie toate intuitiile si puterile noastre de a aduna carti si documente despre epoca: in anticariat, in biblioteca, pe la prieteni si specialisti in materie. N-a fost deloc usor.”

rl-headerRomânia literară”, nr. 7/13 februarie 2015. Încă o carte interesantă recenzată de Sorin Lavric, ”Strategii narative la Filostrat, Viața lui Apollonios din Tyrana”, Editura Universității ”Al.I.Cuza”: ”Judecată după criteriul exigențelor logice, viziunea lui Apollonios e de o sută de ori mai acceptabilă decât cea a lui Hristos, filosoful grec având alături nu doar sprijinul gândirii speculative, dar bucurându-se chiar de atribute ce-i împrumută o aură zeiască. De pildă, mamei lui Apollonios i s-a prevestit în somn (prin zeul Proteu) că va naște un copil ales, pentru ca apoi viața filosofului să fie un șir de minuni care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale răstignitului. Apollonios izgonește demoni, face premoniții onirice, se dedă terapiilor mirabile. Într-un cuvânt, e exorcizator, prooroc și tămăduitor. Mai mult, după moarte Apollonios învie și se urcă la ceruri. Asemănările cu viața lui Hristos nu sunt rodul unui mimetism literar, cât mai curând efectul spiritului epocii, matrița viziunii în vogă făcând ca eroii să treacă prin aceleași metamorfoze.”

CulturaCultura”, nr. 3 (501)/29 ianuarie 2015. Probabil că cunoscătorii lumii literare românești (și, printre ei, și câțiva dintre vizitatorii blogului nostru) sunt la curent cu scandalul premiului Eminescu. Știri, informații, articole, dezbateri se găsesc pe internet, nu e cazul să le reamintesc aici. Atrag atenția doar asupra articolului lui Alex Goldiș, cu care sunt total de acord: ”Dezinteresul față de literatura actuală n-ar fi atât de flagrant – a nu înțelege sau a nu-ți plăcea literatura tânără nu-i un defect în sine – dacă n-ar ascunde o dublă măsură. Oricine deschide Istoria critică sau recentul compendiu poate constata că harta valorică a literaturii de după 1990 se suprapune fără rest cu harta redactorilor și a colaboratorilor de la România literară sau a apropiaților din conducerea Uniunii Scriitorilor. Ceea ce înseamnă că atât activitatea scriitoricească, cât și cea instituțională a lui Nicolae Manolescu au demonstrat un lucru lipsit de echivoc, însă descumpănitor pentru toți fanii lui: după ’90, orizontul literar al criticului n-a depășit orizontul relațiilor sale personale. Atitudine, din nou, opusă cu 180 de grade pledoariei de dinainte de Revoluție pentru cronicarul imparțial, izolat de relații sociale, „fără mamă, fără tată”.”

observator-cultural-logoObservator cultural”, nr. 500 (758)/5-11 februarie 2015. Am scris acum câteva zile despre cartea-basm ”Și v-am spus povestea așa”, de Florin Bican. Găsim o recenzie a aceleiași cărți și în Observator cultural, scrisă de Radu Țuculescu, care concluzionează: ”Florin Bican a scris o carte pentru toate vîrstele, reamintindu-ne, într-un stil personal, de basmele noastre, cu umor, cu bună dispoziţie, ca o adevărată terapie care-ţi mai curăţă gîndurile de praf. O carte despre care, ca să-l parafrazez pe autor, cu siguranţă vor afla şi cîinii din Giurgiu…”

Observator cultural”, nr. 501 (759)/12-18 februarie 2015. Despre Aferim se tot vorbește, ba am scris chiar aici de alte interviuri cu cei care au realizat. Un nou interviu cu Radu Jude, realizat de Mihai Fulger. La întrebarea ”Ce reacţii sau gînduri ai vrea să le provoci spectatorilor prin acest film?”, regizorul filmului răspunde: ”Tot ceea ce îmi doresc e ca spectatorii să ia acest film doar ca punct de pornire. Apoi, ei să cerceteze mai departe temele filmului şi să găsească lucruri mai interesante, mai complexe şi mai relevante. Cei mai mulţi dintre noi nu sîntem istorici, nu avem nici timpul, nici energia să studiem mai în profunzime, dar cred că un interes mai mare pentru istorie ar fi benefic. Poate să pară că îmi propun puţin, eu cred că e destul. În aceeaşi logică, următorul meu proiect e o adaptare liberă după opera lui M. Blecher, în special după Inimi cicatrizate, şi vreau să fac filmul ăsta în primul rînd pentru a-i convinge pe oameni că literatura lui Blecher e extraordinară şi merită citită.”

Bogdan-Alexandru Stănescu scrie despre ”Căsnicie”, de Dan Coman, o carte ce mă așteptă și pe mine în perioada următoare: ”De la romanele Zeruyei Shalev nu am mai întîlnit o analiză atît de lucidă, cinică şi lipsită de orice fard a vieţii de cuplu ca în romanul lui Dan Coman. De fapt, nici roman nu prea pot spune că e, ci mai curînd o construcţie din oglinzi care distorsionează şi care reflectă toate un poem aflat în Centru. Un poem-motor, care se încheie aşa: Va fi dragoste bine gîndită, ca fraţii vă veţi iubi.”

Observator cultural”, nr. 502 (760)/19-25 februarie 2015. Despre cartea ”Aşa a fost viaţa mea! Regizorul Andrei Călăraşu în dialog cu ziaristul Andrei Crăciun”, apărută de curând la Editura Hasefer, scrie pe larg Alexandru Dumitriu. Articol este foarte interesant pentru că aduce în prim-plan personalitatea regizorului și viața lui, pentru cei care nu o cunoșteau: ”Andrei Călăraşu, deşi a trecut, tînăr fiind, prin persecuţii abominabile, nu a rămas o victimă. Sau nu a vrut să fie confundat cu o victimă. Atunci cînd şi-a propus să se dedice carierei de cineast, după ce a cochetat şi cu teatrul, tot în domeniul regiei, le-a explicat oficialilor că îl interesează comediile: „Aş vrea să fac să rîdă lumea, că eu am suferit mult în viaţa mea“. Aceasta a devenit vocaţia sa irepresibilă. Una care, în anii ’50, perioada abuzivelor dogme staliniste, era privită cu destulă suspiciune de autorităţi. Cel puţin aşa s-a întîmplat în cazul comediei Alo? Aţi greşit numărul!. Regizorul rememorează o vizionare la care au participat Constanţa Crăciun, ministrul Culturii, Leonte Răutu ş.a. În loc de amuzamentele scontate, au fost indignări. Dialogul de după proiecţie dintre Andrei Călăraşu şi Constanţa Crăciun este realmente colosal, prin absurdul grotesc pe care îl etala culturnica şi prin luciditatea tragicomică a cineastului: „«Păi bine, tovarăşe Călăraşu, noi, care te apreciem, ne mîndrim cu dumneata, te iubim, şi dumneata te apuci să faci comedii? » «Tovarăşa ministru, lumea trebuie să mai rîdă un pic.» «Păi, acuma nu rîde?» «Rîde, tovarăşa ministru, dar nu rîde cum trebuie.»“. Curînd, avea să vadă filmul, la Studiourile Sahia, însuşi Gheorghiu-Dej, acompaniat de Răutu, care a vrut să-i arate liderului comunist pentru ce fel de producţie s-au cheltuit milioane de lei. Culmea, lui Dej i-a plăcut Alo? Aţi greşit numărul!, permiţîndu- şi să şi rîdă, iar Răutu, brusc amnezic faţă de precedenta vizionare, îl va imita ancilar. La scurtă vreme, Constanţa Crăciun i-a telefonat regizorului, informîndu-l ipocrit că, după o analiză mai atentă, pelicula fost autorizată. Dacă Gheorghiu-Dej rîsese, însemna că putea să rîdă şi lumea…”

Articole similare

FILIT 2014, Ziua 3: De două ori Herta Muller

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (19 – 25 noiembrie 2012)

Dan Romascanu

O vară fără bărbați, de Siri Hustvedt

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult