Du levande (2007) – You, the Living
Regia: Roy Andersson
Distribuția: Elisabeth Helander, Jörgen Nohall, Jan Wikbladh
Regizorul suedez Roy Andersson are 76 de ani. A realizat primul său film de lung metraj în 1969, și de atunci a făcut încă șase filme, cel mai recent în acest an. Șapte filme în jumătate de secol. ‘Du levande’ (‘Voi, cei vii’) din 2007 este al cincelea film al său și primul pe care l-am văzut, la recomandarea unui proaspăt prieten internetic. Dacă este să judec după acest film însă, este vorba despre unul dintre cei mai talentați și mai originali regizori scandinavi, o personalitate deosebită chiar și în contextul unei școli de film din care nu lipsesc inovatorii și exploratorii de căi inedite de exprimare cinematografică.
‘Du levande’ este un film a cărui structura este diferită cam de tot ce am văzut până acum. Scenariul este lipsit de o linie narativă clară, dacă ar fi să comparăm acest film cu o carte am putea zice că nu avem de-a face cu un roman, ci cu o culegere de scurte povestiri, care se petrec toate într-un spațiu similar, urban, cu câteva personaje comune, dar și cu multe, majoritatea aparițiilor episodice. Nu cred că există vreun personaj fericit în film. Toți par că există într-un spațiu suspendat între semi-viață și moarte, unii tânjesc după ceva la care nu pot ajunge, alții sunt complet resemnați. Cele mai vii și mai dinamice secvențe ale filmului sunt în fapt două vise, din care unul este un coșmar, celălalt o aspirație care nu se poate împlini în viața reală. Unul dintre personaje este psihanalist, dar și el își mărturisește într-un monolog adresat spectatorilor rutina, plicitseala și neputința de a ajuta după 27 de ani de profesie. În filmul scris și regizat de Roy Andersson se întâlnesc oniricul și absurdul. Zbaterea personajelor lui este inutilă. Imposibilitatea comunicării și zădărnicia speranțelor eroilor săi mi-au amintit piesele de teatru a doi dintre dramaturgii importanți ai celei de-a două jumătăți a secolului 20: Eugen Ionesco și Hanoch Levin.
Majoritatea actorilor sunt, după câte am citit, amatori, dar excelenta îndrumare a regizorului îi face să joace și să se miște în mod coerent și consistent cu mesajul și atmosfera filmului. În afară de cele câteva puține personaje care apar în mai mult de una dintre scenetele filmului, celălalt puternic filon comun este cinematografia. Decorurile se pare că au fost create special pentru ‘Du levande’ și filmările au avut loc în totalitate în studio. Este o revenire la stilul clasic de filmări al anilor ’30 din secolul trecut, dar și o prelucrare subtilă a regulilor ‘Dogma’. Paleta de culori este în permanență estompată, ne aflăm într-un perpetuu și cețos amurg, la ora când se închid pub-urile, cu notabila excepție a unei furtuni grozave cu tunete, fulgere și ploaie torențială. Și timpul pare suspendat, poate că este vorba despre lumea fără dureri și fără anotimpuri din cântecul cu o melodie dureros de frumoasă interpretat de două ori, din care odată la un serviciu funerar. Moartea este tot timpul prezentă, dar ea nu înspăimântă, poate din cauză că eroii filmului i-au trecut deja pragul? Înțeleg că în alte filme ale lui Roy Andersson temele sociale și politice au un rol important, aici ele trec pe planul doi, apărând explicit o singură dată, într-o rugăciune incantație a unui personaj căruia nu îi vedem niciodată fața. ‘Du levande’ este un film frumos și deosebit, la care spectatorii continuă să se gândească mult timp după sfârșitul vizionării. O ultimă asociere care îmi vine în minte este cea cu picturile lui Magritte.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: Cinematerial.com, IMDb.com)
