Filme Filme americane

Supraviețuire: 10 Cloverfield Lane (2016)

10 Cloverfield Lane (2016) – Strada Cloverfield 10
Regia: Dan Trachtenberg 
Distribuția: John Goodman, Mary Elizabeth Winstead, John Gallagher Jr.

Dacă nu sunteți și nu ați devenit claustrofobi în acest an 2020 și dacă divertismentele voastre escapiste din aceste zile includ filme ‘horror’ puteți încerca ’10 Cloverfield Lane’ realizat în 2016 de Dan Trachtenberg. Este filmul de lungmetraj de debut al acestui regizor și singurul pe care l-a lansat pe ecrane până acum, dar este vorba despre un debut remarcabil, realizat sub egida producătorului J.J. Adams. Ca în mai toate filmele produse de Adams au loc fenomene ne-explicate și bănuiala intervenției extra-tereștrilor planează și asupra acestui film, dar felul în care este relatată povestea ne face să schimbăm tot timpul perspectiva și să ne întrebăm ce vedem de fapt pe ecran. Nici surprinzatoarea parte finală, care va place unora și va place mai puțin altora, nu explică chiar tot. Întrebările vor continua să-i preocupe pe spectatori și după ce proiecția filmului se termină.

Cei trei eroi ai filmului se găsesc împreună într-un bunker subteran, după ceea ce pare să fi fost un eveniment catastrofal care a făcut viața pe suprafața Pământului imposibilă sau periculoasă, cel puțin pentru o vreme. Aerul de afară pare contaminat, și eroii noștri sunt printre puținii supraviețuitori. Howard (John Goodman) a construit bunkerul vreme de ani de zile pregătindu-se exact pentru un asemenea eveniment, deoarece este un adept al teoriilor conspirative și în special al ‘survivalismului’. Emmett (John Galagher Jr.), vecinul său mai tânăr, s-a refugiat în bunker în momentele de după catastrofă. Michelle (Mary Elizabeth Winstead) a ajuns acolo din întâmplare (sau poate nu), în urma unui accident de circulație provocat de Howard, care i-a salvat însă și viața. În condițiile de secluziune și izolare, dinamica relațiilor dintre cele trei personaje va evolua și ea împreună cu ele, sau mai bine zis cu viziunea fetei despre situație, căci noi, spectatorii, vedem povestea din perspectiva ei. Spune Howard adevărul? Ce rol joacă Emmett – este prieten sau inamic? Este vorba despre o situație extraordinară reală sau despre un pretext de răpire? Ce s-a întâmplat cu adevărat afară? Atac cu arme atomice sau chimice? Invazie a unei armate inamice? Invazie a extra-tereștrilor? Sau poate că nu s-a întâmplat de fapt nimic? Ca spectatori, împreună cu Michelle, ne vom schimba de multe ori punctele de vedere.

Filmul funcționează foarte bine cea mai mare parte a timpului. Contribuie interpretările actoricești, în special cea a lui John Goodman căruia rolul i se potrivește minunat, și a lui Mary Elizabeth Winstead, actriță pe care am remarcat-o și în sezonul 3 al serialului Fargo, care avea să fie distribuit cu un an după acest film. Decorurile, atât bunkerul care crează o senzație care combină claustrofobia cu o siguranță ezitantă, căci nici eroii și nici noi nu știm exact ce se petrece în afara, cât și cele câteva scene filmate în exterior reușesc să creeze o atmosferă de tensiune, amplificată și de muzică și de banda sonoră. Majoritatea fanilor de horror și sci-fi vor fi mulțumiți. ’10 Cloverfield Lane’ nu încearcă să șocheze excesiv sau să depășească limitele genului, dar combină cu iscusință elemente și tematici familiare și reușește să ofere un divertisment mai mult decât rezonabil.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Indiewire.com)

Articole similare

Prin blogosfera literară (29 iulie – 4 august 2019)

Dan Romascanu

Charlie St. Cloud (2010)

Jovi Ene

Serenadă și recviem: „Serenadă pentru Nadia”, de Zülfü Livaneli

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult