Filme Filme europene

Saga și melodramă: La meglio gioventù (2003)

La meglio gioventù (2003)
Regia: Marco Tullio Giordana
Distribuția: Luigi Lo Cascio, Alessio Boni, Jasmine Trinca

Una dintre marile bucurii ale unui cinefil este descoperirea unui film formidabil realizat de un regizor necunoscut până atunci. Desigur, este problema cinefilului, adică a mea, daca nu am cunoscut până acum numele regizorului italian Marco Tullio Giordana, și dacă am văzut cu așa o mare întârziere ‘La meglio gioventu’ (titlul în engleza este ‘The Best of Youth’) realizat în 2003. S-ar putea ca dimensiunile filmului să-i fi intimidat pe distributori și el să nu se fi bucurat de ecranizări comerciale în țara în care trăiesc. Cele șase ore ale sale l-au determinat pe Roger Ebert (căruia i-a plăcut mult filmul și care i-a acordat patru stele din patru) să scrie că filmele bune nu sunt niciodată prea lungi. Nu pot decât să fiu de acord cu el. ‘La meglio gioventu’ este o saga cinematografică a aproape patru decenii din istoria Italiei povestite prin intermediul istoriei unei familii de clasă mijlocie care este martoră și participă la toate zguduielile și evenimentele majore ale epocii. Filmul este excelent scris și jucat și tocmai durata sa dă personajelor timp să se dezvolte, să-și implice spectatorii, să-i cucerească. La sfârșitul vizionarii îi cunoaștem și îi simțim pe mulți dintre ei că făcând parte din familiile noastre.

Acțiunea se petrece intre anii 1966 și 2003 și urmărește destinul a trei generații ale familiei Carati, și în special a generației de mijloc care intră în viață în tumultosul sfârșit de deceniu al anilor 60. Sora cea mare devine judecătoare și va fi implicata în lupta împotrivă teroriștilor și a Mafiei. Sora cea mică se va mărita cu o personalitate importantă din lumea finanțelor. Cei doi frați, Nicola (Luigi Lo Cascio) și Matteo (Alessio Boni) sunt foarte apropiați la început, dar destinele li se vor despărți. Planurile de a călători împreună cu prietenii în Norvegia până la Cercul Polar le sunt întrerupte de apariția Giorgiei (Jasmine Trinca), o fată fugită dintr-un azil psihiatric unde era tratată în mod abuziv cu șocuri electrice. Încercarea băieților de a o ajuta eșuează, și cei doi reacționează diferit. Nicola reia călătoria în Norvegia dar nu o va duce la capăt. Se vă dedica studiilor medicale și vă deveni psihiatru, sub influența traumei cauzate de soarta Georgiei. Matteo abandonează studiile de literatură, se înrolează în armată, de aici ajunge în politie, și va fi urmărit de sentimentul ratării și al imposibilității de a comunica și de a-și pune în aplicare idealurile. Anii trec, tragediile nu ocolesc familia, apar și iubirile și generația copiilor care va pune întrebări despre lumea pe care o moștenesc și despre distanța dintre idealurile tinereții părinților și realitate. Pe fundal, o țară sfâșiată de conflicte, roasă de corupție și de violență politica.

Calitatea filmului provine din două surse principale. În primul rând, scenariștii reușesc să descrie în mod realist și veridic fiecare dintre perioadele istorice și creează personaje credibile, cu povești personale interesante, care interacționează în mod firesc și câștigă empatie în relația cu spectatorii. Producția este impecabilă până la nivelul celui din urma detaliu. Locațiile, interioarele, obiectele, îmbrăcămintea, muzica, felul de vorbi al personajelor – toate sunt autentice până la o senzație de imersiune. Creațiile actoricești sunt excelente, fiecare dintre actori dă viață personajelor sale și creează imaginile lor în diferite perioade ale vieții, chiar dacă unele dintre machiaje nu sunt perfecte. Liniile narative se dezvoltă în paralel și destinele se intersectează în mod firesc în momentele cheie. Nu aș putea spune că efectele de telenovelă sunt complet evitate, mai ales în partea finală a filmului, dar cred că este unul dintre cazurile în care melodrama funcționează, este chiar bine-venită. ‘La meglio gioventu’ este un caz de saga istorică combinată cu elemente de telenovelă de bună calitate, un film frumos și captivant despre Italia recentă.

Nota: 9/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, http://www.vintageadbrowser.com/entertainment-ads-2000s/26)

Articole similare

‘Bad Planet’: War for the Planet of the Apes (2017)

Dan Romascanu

Despre We’re the Millers

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (18 – 24 ianuarie 2016)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult